120. Coș cu portocale [mijlocul anilor '30]

Reprezentant al picturii românești interbelice, Theodor Pallady este creatorul unei unei opere în intimitatea căreia nu se poate pătrunde decât după prealabile reculegeri și concentrări. Dovedind o statornicie care îl face să prefere pictura tradițională în locul înnoirilor tehnice ale timpului său, artistul va căuta să îmbogățească tradiționalul, pornind de la originile sale de matități și transparențe. Universul artei sale va cuprinde sfera mediului intim al unei vieți cotidiene, plină de sensuri tainice, tinzând către acorduri ce au efect străin structurilor opulente, configurându-se într-o lume de frumuseți spiritualizate. Exteriorizându-se cu discreție și calm, fără euforii mistice, pictorul Pallady se află într-un univers deseori exprimat într-o stare nostalgică, unde sălăsluiește ordinea și sobrietatea. Acordă o mare atenție alcătuirii cât și ritmului constructiv al compoziției, supunându-se unei rigori clasice. Odată cu terminarea studiilor de la Paris, unde se instruiește cu profesori precum Gustave Moreau, Aimé Morot sau Fernand Cormont, Pallady începe să devină interesat de reprezentarea mediului ambiant, mediu ce apare concretizat în tablourile sale printr-o gamă de ritmuri decorative. Linia sa va fi subordonată unor tonuri ușor lipsite de lumină, precum roz, bleu, verde sau lila, cărora li se adaugă culori neutre de brun, ocru sau gri, înfățișate într-o mare varietate tonală. Începând cu anul 1925 în opera sa se cristelizează o nouă evoluție; paleta sa se luminează, tentele de culoare sporesc în claritate iar alburile și negrurile sunt alăturate cu intenția evidentă de a conferi strălucire. Cu un spirit de măsură bine cumpănit, Pallady nu renunță total la valori, dar tinde să le înlocuiască printr-un ritm al maselor colorate, creând raporturi de vecinătătți cromatice, exprimate în lungimile de undă ale tentelor. Evoluția sa va tinde începând cu acest moment pentru latura expresivă a culorii, dovedindu-se astfel un colorist de mare subtilitate și considerând în același timp că forma este mai importantă decât restul, care i se adaugă. Fidel transfigurării realității, artistul nu părăsește universul diurn, mediul în care trăiește, arta sa nedepărtându-se astfel de fondul realului, chiar dacă aspiră spre lumea abstractă a ideilor. Prin opera sa, Pallady dă picturii românești noi impulsuri de exprimare, călăuzind-o spre un înalt ideal de frumusețe și armonie, deschizând perspective neabordate încă, unde orice exces își află balanța cumpătului și orice tendință neavenită primește o logică. Abordând un număr mic de teme precum peisaje, nuduri, interioare cu personaje sau fără personaje, naturi moarte sau autoportrete, asupra cărora revine de nenumărate ori în mod voit, artistul le va reda acestora întotdeauna noi înfățișări, îmbogățindu-le cu noi emoții, traduse în dispoziția obiectelor, în echilibrul formelor sau în ritmul culorii. Alături de compozițiile cu nuduri, ades observate în creația sa, naturile moarte constituie marea parte a operei sale, fiind genurile care se potrivesc percepției sale și care îi vor oferi o deplină libertate în ceea ce privește spiritul de construcție și de sinteză, în crearea unei ordini și a unui echilibru armonios, întemeiat pe ritmuri și corespondențe. Vom întâlni natura moartă chiar și în compozițiile de interior, precum și în intimitatea personajelor, întregind ansamblul celor mai diferite subiecte. Cotidianul, universul liricei palladyene va fi spațiul unde lucrurile simple, obiectele familiare își vor dezvălui misterul, transfigurându-se. În aceste abordări Pallady nu va picta subiecte, nu se va opri la aparent, nici nu se va preocupa de înfățișarea fidelă a obiectului, ci va picta o lume întreagă de forme și de culori, redând ritmul suprafețelor și al liniilor, precum și raporturile dintre culori, oferind tabloului o construcție perfect închegată. Obiectele rămân astfel doar un punct de plecare, acestea trăind prin propriile valori geometrice și cromatice. Într-o compoziție precis organizată, obiectele devin elementele unei armonii particulare, răspunzându-și și alcătuind un ansamblu unitar, atât sub raportul existenței logice a construcției geometrice cât și a celei cromatice. Compoziția ia ființă din aceste obiecte și forme, din relațiile ce se stabilesc între ele, ritmurile geometrice fiind susținute de acordurile tonale. Realizată în aceleași ritmuri și armonii, opera „Coș cu portocale”, prezentă în anul 1937 în cadrul expoziției personale, susținută la Ateneul Român, precum și ulterior, în anul 1971, la expoziția retrospectivă omagială, închinată pictorului Pallady, ne înfățișează spiritul creației palladyene, aflată într-o perioadă de maturitate, când atenția îi este îndreptată asupra unei palete mai cromatice și asupra neîntreruptului echilibru compozițional. (G.M.)

Dimensiuni

width 60 cm, height 49.5 cm

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat dreapta jos, cu albastru, "TPallady"

Informații documentare

Opera a participat la expoziția personală Theodor Pallady, Atheneul Român, București, 1937, cat. 35, conform inscripției de pe verso (X 35-1). Opera a participat la expoziția retrospectivă Omagiu lui Theodor Pallady, București, decembrie 1971-februarie 1972 și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. 236, pag 248-249.

Datare

mijlocul anilor '30

Provenienţă

colecția artistului; colecția acad. av. Emanoil Pantazi (1870-1942); colecția av. Alexandru Pantazi (1909-1987); 1979-2019, colecția Muzeului Național de Artă al României.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.