Bibliografie

ANDREESCU, Viorica, “Samuel Mutzner”, Ed. Meridiane, 1974 ANDREESCU, Viorica, „Samuel Mutzner – un reprezentant al impresionismului și neoimpresionismului în România”, în “Studii și cercetări de istoria artei”, 1971, nr. 1

ulei pe pânză, 104 x 100 cm, semnat și datat dreapta jos, cu roșu, S. MÜTZNER, 1911

Provenienţă

Doamna Rodica Marian, monograful artistului, a avut amabilitatea de a certifica autenticitatea acestei opere.

Atras de farmecul și tehnica impresionistă încă din perioada studiilor din Franța, lui Mützner nu îi va lua mult timp pentru a realiza necesitatea unei aprofundări serioase a studiului. Chiar dacă neoimpresionismul era cel care monopoliza prezența impresionismului în arta practicată de câțiva dintre tinerii pictori români (Dărăscu, Theodorescu–Sion, Ressu) din acea perioadă, Mützner își va dedica 2 ani din viață unei ucenicii ce avea să îi ofere o cale proprie, determinată prea puțin de caracteristicile unui curent totuși depășit. Evoluția paletei lui Mützner este visceral legată de șederea în micuțul sat franțuzesc - Giverny, însă nu este mai puțin adevărat că perioada franțuzească de până la 1908 marcase deja o clarificare a viziunii (cel puțin față de perioada muncheneză). Tonurile închise dispăreau, iar valorația prin clar-obscur era înlocuită de încorporarea luminii în culoare. O componentă interesantă pentru discursul pictural al perioadei 1908-1911 este aceea că Mützner pictează în rezonanță maximă cu lecțiile preluate de la Claude Monet – prin tehnica specifică a facturii, în formă de puncte juxtapuse și reliefate, cu o gamă restrânsă de culori, mai mereu calde, dar și cu o solidă construcție a formelor și volumelor – însă produsul final se apropie de postimpresionism. Acest fapt este cu atât mai clar după 1910, moment în care părăsește atelierul lui Monet și își îmbogățește paleta și prin influxul de vizual nou – călătorește pentru o perioadă la Beaucaire, dar și mai important în Algeria. Anul 1911 aduce cu sine atât aceste spații noi de lucru, dar și o ameliorare a stilului pictural, în special datorită experimentelor compoziționale. Încep să apară personajele în pictura lui Mützner, moment în care peisajul nu dispare, însă trebuie reconsiderat în contextul în care subiectul principal nu mai este natura. Răspunsul în plan pictural avea să fie lărgirea spectrului cromatic, dar și o reconsiderare a pensulației, care începe să fie mult mai liberă, mai puțin gândită față de anii precedenți, în care experimentele de lumină subjugau instanța vizuală. Libertatea picturii devine astfel promotorul stilistic principal, dublat desigur de alegererile subiectelor. Opera de față, compoziție de dimensiuni considerabile, marchează cu adevărat această etapă de definire a picturii lui Mützner din deceniul al doilea, marcat, evident, și de celelalte două puncte majore ale anilor 1910-1920, și anume călătoria în Japonia și cea din America Centrală. Subiectul dezvoltat de pictor în pânza de față pare a fi unul dintre preferatele acestuia, având în vedere recurența în deceniile ce vor urma până către ultimii ani de practică artistică. Abundența cromatică și visceralitatea pensulației reușesc cu adevărat să puncteze interesele picturale ale lui Mützner chiar în momentele în care acesta reușea să își sedimenteze un stil propriu, fapt marcat de succesul pe care îl înregistra în 1912, atunci când expunea pentru o a doua oară în București, la Ateneul Român, și devenea unul dintre cei mai apreciați artiști în viață. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.