134. Tătăroaică în cerdac

Nu doar în Balcic, ci şi la Mangalia şi în alte localităţi dobrogene, Tonitza a luat contact cu populaţiile de turci şi tătari, oameni printre care se simţea bine, cu care discuta îndelung şi ai căror copii îi erau foarte dragi. Pe unii dintre aceşti, Tonitza îi învăţa desenul, organizând chiar un concurs de desen şi alcătuind pentru ei un alfabet desenat. În cazul lucrărilor realizate în Dobrogea, nu a fost interesat în mod deosebit de aprofundarea trăsăturilor psihologice ale personajelor, cât de alcătuirea unei imagini asupra particularităţilor locului. Iar culoarea, emblematică pentru populaţia regiunii de pe coasta mării şi prezentă în toate aspectele vieţii lor domestice, a fost studiată de Tonitza, alături de desenele diferitelor obiecte din jurul lor. Veşmintele, feluritele ţesături, podoabele simple și interioarele locuinţelor descriu atmosfera şi definesc personajele, iar atunci când alte elemente lipsesc din portrete, costumele sugerează coloritul local. Alteori, Tonitza utilizează fundaluri decorative sau fragmente de peisaje cu mare sau arhitecturi dobrogene, pe care proiectează figurile şi care vorbesc despre îndeletnicirile lor: cerdacul unde „Negustorul cel mic” îşi întinde marfa, cafenele umbrite sau locuri pe faleză, de unde tinere fete în şalvari coloraţi privesc contemplative marea. Peisajele marcate de prezenţa umană sunt o altă temă aleasă pentru a evoca adevărul vieţii din acele zone, pe care Tonitza nu îl putuse găsi în picturile celorlalţi artişti români. Natura, acolo dominată de lumina puternică şi arşiţă, determină arhitectura, care ia o formă specifică. În lucrările sale apar locuinţele cu ziduri oarbe şi geamuri mici, vopsite în alb, reflectând lumina, sau de culoarea pământului, care vorbesc, la rândul lor, despre temperamentul oamenilor. Siluetele lor apar în depărtare, subţiri şi aplecate, în straie lungi, semănând cu nişte năluci, prinse între forme masive de relief arid şi ziduri compacte, unde lumina este neîndurătoare. Lucrarea „Tătăroaică în cerdac” face parte dintre picturile realizate de Tonitza în timpul şederilor sale în localităţile dobrogene, înscriindu-se în galeria de imagini ce descriu viaţa oamenilor locului, cu culoarea lor specifică, dar încercaţi de aceleaşi greutăţi ale traiului. Postura retrasă, ghemuită, a femeii, pe prispa unei case cu ziduri masive, exprimă atitudinea de resemnare pe care o determină timpul îndelungat de îndurare a condiţiilor grele. Tonitza era frământat de nedreptăţile sociale pe care le întâlnea şi chinuit de neputinţa de a aduce o alinare oamenilor aflaţi în suferinţă, picturile sale sugerând aproape mereu acelaşi tragism al existenţei într-o lume de inegalităţi. De altfel, personajele devin treptat oglinda tristeţii sale, chipuri ale situaţiilor nedrepte care îl urmăresc. Personajul apare nediferenţiat, pentru că aici nu este portretizată o dramă personală, ci a unei idei umane, pentru care artistul a simţit din totdeauna o puternică afinitate.

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 COMARNESCU, Petru, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962 ‘‘Nicolae Tonitza’’, catalog de expoziţie, text de Georgeta Peleanu, Bucureşti, 1964

Dimensiuni

width 30 cm, height 40 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu brun, Tonitza

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.