Bibliografie

ENESCU, Theodor, „Camil Ressu”, Ed. Academiei R.P.R, Bucureşti 1958 COSMA, Gheorghe, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1967

ulei pe carton, 60 cm, 49,5, semnat dreapta jos, în creion, C. Ressu

Anii ’20 aduc o mai mare claritate în viziunea stilistică a lui Ressu: desenul va deveni închis, paleta de culori va fi redusă la doar câteva tonalităţi, tuşele vor acoperi zone compacte. Împreună, aceste calităţi au contribuit la definirea unui stil riguros, în care pictorul operează o sinteză, accentuând doar ceea ce este esenţial în reprezentarea realităţii. În perfectă antiteză cu alţi pictori - Petraşcu, Dărăscu, Steriadi, Tonitza - a căror viziune artistică se sprijinea pe elaborarea complexă a expresivităţii coloristice (interes pentru pictural), lui Ressu îi revine marele merit de a fi introdus în pictura românească interesul faţă de corp şi obiecte, prin plasticitatea formei. Această componentă definitorie a stilului avea să acapareze întreaga paletă tematică, astfel atât peisajul – drept subiectul cel mai îndrăgit – cât și compozițiile cu personaje vor fi asamblate sub influența acestui dialog între obiect și cromatică. Personajele pe care le reproduce Ressu pe parcursul carierei sale apar pentru început sub influența mediului cultural românesc, continuând logic spre componenta familială, intimă – familia și prietenii, dar și spre portretul comandă pe care îl va realiza în a doua parte a carierei. Din prima categorie trebuie amintite atât compozițiile lucrate pentru realizarea “Academiei Terasa”, în care Ressu portretizează unul dintre grupurile literar-artistice ale începutului de secol XX, cât și primele opere realizate la Vlaici, în anii în care răspundea afirmativ la invitațiile colecționarului Alexandru Bogdan-Pitești. În aceste pânze realizate la începutul celei de-a doua decade a secolului trecut, Ressu punctează principalele componente stilistice ce vor defini atât portretul, cât și compoziția mai complexă , citibilă drept scenă de gen. O categorie aparte de opere, artistul o dedică vârstei copilăriei şi inocenţei chipurilor ce se aflau în preajma sa, oprindu-se în particular asupra redării sentimentului maternităţii. „Mamă cu copil” ([1910], Muzeul de Artă, Constanţa), realizată la Vlaici, constituie prototipul unei serii lungi de compoziţii, îndelung reluate. Valentin Măciucescu, dar mai ales fiul Ion (viitorul arhitect) și, mai târziu, nepotul vor inspira multe dintre lucrările în pictură sau grafică ale artistului, din care putem deduce firul evolutiv al vieţii celor doi (ex.: „Portretul lui Ionică”, „Portret de băiat. Valentin Măciucescu”). Din anul 1920 datează tabloul „Ionel (Fiul artistului)” (Muzeul Zambaccian), în care forma ne apare „inundată de o lumină divizată în culori pure”. Opera de față face parte din ciclul inspirat de fiul pictorului, ciclu realizat în prima jumătate a anilor ’20, momente în care Ressu contopea peisajul în compoziții axate în principal pe factorul uman, oferind instanței vizuale o viziune plastică inedită. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.