6. Nomazi


Estimare

EUR 2.500 - 4.000

Adjudecat

EUR 2.000

Sesiune

Joi, 17 iunie 2010 00:00

Socotit printre primii pictori peisagişti de la noi, alături de Carol Popp de Szathmary, Constantin Jiquidi, Sava Henţia, Henry Trenk este unul dintre artiștii străini care s-au stabilit la noi în secolulul al XIX-lea. După studii de specialitate în Germania, a ajuns la Bucureşti, în 1851, după o oprire de cinci ani (1846-1851) la Sibiu. L-a întâlnit pe Alexandru Odobescu care l-a angajat ca desenator pentru materialele arheologice descoperit de către cel care avea să devină fondatorul arheologiei româneşti moderne. Cu sprijinul lui a fost numit ilustratorul oficial al Comisiei Monumentelor Istorice. Din păcate, proiectul său, de a realiza un vast album național, nu s-a realizat. Au rămas însă, în urma numeroaselor expediții arheologice și de documentare, schițe și planșe care au stat la baza sau au inspirat lucrări în ulei. Peisajul și tematica rurală apar în descendența planșelor și albume lor pictorilor-documentariști ori acuareliști, angajați ori invitați ai prințului domnitor.

Bibliografie

GRIGORESCU, Marica, ‘‘Henri Trenk şi arta restituirii tezaurelor. 100 de ani de la moartea artistului (1818 1892)’’, Bucureşti, MNAR, 1992 IONESCU, Adrian Silvan, ‘‘Mișcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea, Ed. NOI Media Print, 2008

Dimensiuni

width 45 cm, custom 24,5

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta jos, cu roșu, H. TRENK., 1871


Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Florăreasă


10. Florăreasă


Nicolae Vermont

    Estimare EUR 9.000 - 12.000
    Adjudecat EUR 9.500
Stâna


136. Stâna


Ioan Anghel Negrean

    Estimare EUR 1.000 - 1.500
    Adjudecat EUR 1.300
Iarna în mahala


62. Iarna în mahala


Jean Cheller

    Estimare EUR 5.000 - 8.000
    Adjudecat EUR 7.000