17. Vatră țărănească


Contemporan cu Vermont şi Luchian, Artachino a urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, având ca profesori pe Theodor Aman şi pe G. D. Mirea. Încă din anii studenţiei a fost secretar al Cercului Artistic, la recomandarea sculptorului Ioan Georgescu. În 1890 a avut şansa de a pleca în Franţa, primind o bursă de 4 ani de la bancherul Zerlenti, ajungând astfel la Academia Julian din Paris, unde l-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Ştefan Luchian. Ca orice tânăr student în capitala impresionismului la acea vreme, Artachino s-a lăsat influenţat de stilul parizian, pictând la Fountainebleau şi Barbizon, peisajul devenind una dintre pasiunile artistului. Gustul pentru peisaj i-a fost conturat şi de mediul artistic în care lucra, având profesori pe L. Doucet, A. Bramtot sau W. Bouguereau, chiar dacă mai târziu, când a ajuns în Bavaria, la Munchen, a adoptat portretul tipic academist. În 1894 a primit Medalia Clasa I pentru ‘‘Biblis schimbată în izvor’’, expusă la Salonul Artiştilor în Viaţă, lucrare de influență simbolistă. Un an mai târziu a expus alături de Luchian în atelierul din Strada Regală, iar în 1896 a deschis prima expoziţie personală. Alături de Luchian, Vermont şi alţii, Artachino a participat la Salonului Independenţilor, pentru ca apoi, în 1898, să ia parte la fondarea Societăţii Ileana. În 1909 a concurat pentru ocuparea postului de profesor la Şcoala de Belle Arte din Iaşi, unde a profesat până în 1920, perioadă în care a făcut naveta la Bucureşti, fiind activ în viaţa artistică a capitalei, concretizat prin mutarea în 1922 la catedra de pictură de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti. Artachino a expus o singură dată la Saloanele Oficiale interbelice, în 1924. Încheie cariera profesorală în 1936 când este scos la pensie forţat, fapt determinant în evoluţia ulterioară a artistul ce s-a autoizolat de mediul artistic al timpului. Izolare ce s-a acutizat după cel de-al doilea război mondial, odată cu schimbarea regimului, valorile realist-socialiste fiind greu de digerat şi asimilat de către un veteran şi vechi reprezentant al vechilor, de acum, societăţi artistice (Tinerimea Artistică dispărrea din 1941). Tematica ţărănească apare des la Artachino, fiind un reprezentant al genului, chiar dacă s-a axat în special pe tematica peisajului. Interiorul prezentat în ‘‘Vatră ţărănească’’ se regăsește în pictura românească, la Ştefan Luchian, la Ştefan Popescu ori Dimitrescu, vatra fiind centrul patriarhal al mediului rural. Mai mult decât în tablourile celor doi, Artachino integrează pe axa mediană a lucrării personajul feminin, ţăranca cu fuior ce orânduieşte timpul şi existenţa în microuniversul românesc. Valenţa timpului este fin relatată în această compoziţie unde atmosfera se suspendă, totul fiind privit dinspre bătrâna cu fus, personaj de sine-stătător în întreaga istorie şi filosofie a imaginarului colectiv. Elementele ce compun vatra tradiţională trec în plan secundar, nu contează unde este cuptorul, dacă laviţa este îmbracată în scoarţe sau dacă odaia este ornamentată specific unei regiuni, timpul şi spaţiul se înrâuresc spre a atinge liniştea primordială, Artachino evidențiind o dată în plus întâietatea valorilor tradiţionale.

Bibliografie

Catalog de expoziţie Artachino, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, 2004 OPREA, Petre, ‘‘Scrieri despre arta românească’’, Ed. Literară, Bucureşti, 1971

Dimensiuni

width 51 cm, height 65 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu brun, C. Artachino


Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.