126. Vioară şi note muzicale [1940-1941]

Emanoil Pantazi s-a născut la 13 decembrie 1870 la Galaţi. A absolvit Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti în 1888, pentru ca în 1892 să îşi ia licenţa în drept la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. În 1893 s-a înscris în Baroul de Ilfov, unde a profesat avocatura timp de mai bine de patru decenii. Emanoil Pantazi s-a remarcat drept unul dintre cei mai de seamă avocaţi ai vremii. În 1895 a intrat în Partidul Conservator, ajungând între anii 1899 – 1901 deputat de Ialomiţa. A militat constant pentru afirmarea drepturilor naţionale ale românilor, numărându-se printre întemeietorii Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. Timp de două decenii a fost preşedinte al Consiliului juridic al Ministerului de Externe şi a ajuns expert juridic al României la Conferinţa de la Haga (1929 – 1930). A devenit, la 28 mai 1929, membru de onoare al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru în Consiliul Societăţii Legislative Comparate de la Paris. A deţinut funcţia de preşedinte ori administrator a numeroase întreprinderi industriale sau de utilitate publică. După o activitate juridică deosebit de bogată, Emanoil Pantazi a încetat din viaţă la 19 aprilie 1942, la Bucureşti. În perioada interbelică, numele lui Pallady devenea un necesar pentru orice colecție ce se dorea cu adevărat relevantă pentru pictura românească a acelui moment. Autoeducându-se, în paralel cu evoluția artei autohtone, colecționarul Emanoil Pantazi avea să își asume lesne limbajele noi ce defineau și se valorificau în acea perioadă. Însă, dacă analizăm numele de artiști ce alcătuiau colecția lui Pantazi, descoperim o construcție estetică foarte interesantă. Împins de la spate cel mai probabil de o viziune istorică unitară, tradusă cel mai lesne prin conceptul de patriotism, Pantazi reușea să recompună o imagine a marilor oameni de stat și de cultură ai secolului al XIX-lea, lucru absolut normal pentru o personalitate implicată intens în modernizarea statului Român, atât ca politician, jurist sau colecționar. Astfel descoperim o panoplie impresionantă de portrete: de la cel al lui Ștefan cel Mare, la cel al lui Al. Grigore Ghica, Alecu Ghica, Barbu Știrbei, Avram Iancu, Dimitrie și Barbu Bellu, Nicolae Bălcescu, Gh. Asachi, Șerban Cantacuzino sau Gala Galaction, realizate de nume ce definesc într-o mare măsură începuturile picturii moderne în spațiul românesc - Elliescu, Chladek, Tattarescu, Schoefft, Schiavoni, Livaditti, Wallenstein, Iscovescu sau Rosenthal. Însă aici discutăm de o adevărată galerie a maeștrilor secolului al XIX-lea, inițiatori de școli și trenduri în pictura românească la începuturi. Un fapt interesant este că Emanoil Pantazi face o diferențiere clară între aceste nume și contemporani, pe care reușește să îi coaguleze într-o secțiuni excepțională, cea a modernilor. Pornind de la triada Grigorescu-Andreescu-Luchian, Pantazi le alătură acestora creații ale contemporanilor săi. Tonitza, Petrașcu și Pallady (cu care se și împrietenește) devin miez al micro-colecției de artă interbelică, în care îi mai regăsim pe un Isachie Popescu, Nicolae Enea, Alexandru Padina sau Kimon Loghi. Revenind la Pallady și la interațiunea dintre colecționar și artist, observăm în colecția extinsă a lui Emanoil Pantazi 8 opere semnate de artist. Cel mai probabil Pantazi îl descoperea pe Pallady în expozițiile din București. Ajutându-ne de notațiile olografe, luate de Pallady în urma expozițiilor, descoperim cum colecționarul nostru achiziționa o primă lucrare în urma expoziției personale de la Atheneu din cursul anului 1933, oferind 20.000 de lei pe opera “Flori aeriene”. Acesta pare a fi cel mai timpuriu ulei semnat de Pallady din colecție și cel mai probabil momentul în care cei doi se cunoșteau. Interesant este că opera “Vioară şi note muzicale” pare a fi cea din urmă lucrare pe care Pantazi o achiziționa de la Pallady, periodizarea ei poziționând-o către finalul vieții colecționarului, între 1940 și 1942. În ceea ce privește construcția operei de față, regăsim o suită interesantă de notații tipice creației de maturitate a lui Pallady. Discuția despre recuzita pe care o folosea artistul în conceperea unei opere (în special în cazul naturilor statice) pare aici să se focalizeze pe ineditul figurativ. Instrumentul muzical - vioara - acaparează întreaga imagine prin simbolistica tipică, oferind pânzei o aură aparte, dincolo de misticismul pe care oricum îl ating naturile statice ale lui Pallady. Alături de “Natura statică cu vioară” (colecția Leon Laserson, M.N.A.R.), cu care se aseamănă și prin dimensiuni, “Vioară şi note muzicale” reconstruiește universul intim al artistului, oferindu-ne o viziune inedită asupra unor tendințe lirice a creației lui Theodor Pallady. (I.P.)

Bibliografie

GANE, Alexandru, “Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de activitate a Consiliului Legislativ”, Bucureşti, 1930, p.9. Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2010, “Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului”, Monitorul Oficial, București, 2010 Dițescu, Ștefan, "Omagiu lui Theodor Pallady", Muzeul de Artă al R.S.R, București, 1971-1972

Dimensiuni

width 64.5 cm, height 79 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat central dreapta, în creion, T.Pallady

Informații documentare

Opera a participat la expoziția comemorativă cu ocazia centenarului nașterii lui Theodor Pallady, "Omagiu lui Theodor Pallady", Muzeul de Artă al R.S.R, București, 1971-1972, și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la pag. 248-249, sub titlul “Vioară și note muzicale”. Opera este reprodusă în monografia "Pallady", Raoul Șorban, Ed. Meridiane, București, 1975 la cat. 37, sub titlul "Vioară și note muzicale". Opera a participat la expoziția "Theodor Pallady Pictor, Desenator și Gravor", Muzeul Național de Artă al României, 20 decembrie 1996 - 9 martie 1997 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 74, sub titlul "Natură moartă cu vioară și partitură".

Datare

1940-1941

Provenienţă

1940-1942, în colecția acad. av. Emanoil Pantazi (1870-1942); colecția Ion Boambă; până în 1979, colecția av. Alexandru Pantazi (1909-1987), nepot al lui Emanoil Pantazi; 1979-2015, în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, cu nr. de inventar GG 104.200 și GN 10.592; din 2015, în colecția ing. Emanuel Pantazi, fiul lui Alexandru Pantazi. Emanoil Pantazi - deputat de Ialomiţa (1899-1901), șef al comisiei Judiciare a Ministerului Afacerilor Externe în perioada 1930-1934, expert juridic al României la Conferinţa de la Haga (1929 - 1930), Comandor al Legiunii de Onoare Franceze (1934) și membru de onoare al Academiei Române (1929) - a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii românești, pe lângă cariera juridică fiind și un avid colecționar și donator de artă. Întreaga sa colecție, cu excepția a 6 opere, a fost donată, prin testament, Academiei Române.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.