Bibliografie

Zambaccian, Krikor H., "N. Tonitza", State Publishing House for Literature and Art, Bucharest, 1955. Tonitza, Nicolae, "Scrieri despre artă" ("Writings about art"), Meridiane Publishing House, Bucharest, 1964. BREZIANU, Barbu, "Tonitza", Publishing House of the Academy of the Socialist Republic of Romania, Bucharest, 1967. Brezianu, Barbu, "N. N. Tonitza", Meridiane Publishing House, Bucharest, 1986.

ulei pe carton, 40.5 x 28 cm, semnat dreapta sus, cu brun, ”Tonitza”

Informații documentare

O variantă a operei se găsește în colecția Muzeului de Artă Iași, încadrat în categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Național.

Sensibilă, luminoasă și virtuoasă atât prin teme, cât și prin cromatică, opera maestrului Tonitza este împletită adesea cu fragmente desprinse din realitățile înconjurătoare. În acest mod, viața se împletește cu creația, influențând și inspirând instinctele artistului. Întinsă ca dimensiune, lumea lui Tonitza este alcătuită dintr-o galerie de ființe, pe care artistul le alege din universul său intim. Alături de prezența copiilor, prezența feminină se va regăsi constant în repertoriul său, reprezentarea și contemplarea ei fiind una din temele dezbătute de artist pe parcursul întregii sale activități. La Balcic, în iatac ori în interioarele propriei locuințe, femeia va rămâne un subiect predilect pentru artist, evocată atât prin desen, cât și prin pictură. Perioada petrecută la Vălenii de Munte alături de membrii familiei sale de asemeni a însemnat pentru Tonitza prilej de observare și studiu, copiii (Irina, Catrina, Petru), alături de soția sa (Ecaterina) convertindu-se în cele mai îndrăgite modele. Alături de viziunea intimă, proprie creației sale, preocuparea artistului pentru rezolvarea plastică va fi adesea prioritară. Din mărturiile sale aflăm că atât portretele cât și peisajele erau săvârșite după studii mărunte, prelucrate apoi pictural, în lipsa modelului, punând în practică memoria culorii, culoarea fiind cea care avea să îi devină în timp virtute. În cazul portretelor, figurile sunt tratate ca planuri și interpretate pictural, apropierea planurilor fiind obținute prin abrevierea perspectivei și decantarea formelor, care primesc certe însușiri monumentale. Aplecat spre contemplare și reflexie, artistul tratează suprafețele prin pete sensibile de culoare, eliminând detaliul și înlăturând academicul și pitorescul în favoarea simplificării sugestive. Astfel, lăsând deoparte aparența lor exterioară, formele mărturisesc adevărate stări de spirit, impresii și sentimente, învăluind creația tonitziană în particularități intime. Realizată în preajma anilor 1925-1926, opera „Catrina”, reprezintă încă un elogiu adus de artistul Tonitza prezenței feminine, pe care o cinstește cu admirație pentru „atașamentul harnic” și pentru constanța sa, trăsături pe care le putem observa în decursul acestor ani și în opere ca: „Fetița în verde”, „Fata försterului”, „Katiușa lipoveanca”, „Fetiță citind”, „Cap de fetiță”, „Călugărița” sau „Croitoreasa”, prezente în această perioadă în cadrul unor evenimente precum: „Expoziția personală N. N. Tonitza” (1 – 30 ianuarie 1925), „Salonul Oficial” (1925) sau prima expoziție a „Grupului celor patru” (7 – 21 martie 1926). (G.M.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.