otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Conexiunea lui Nicolae Tonitza cu tradiția națională e mediată îndeosebi de întâlnirea pictorului cu opera lui Luchian, de la care preia apetența pentru cromatica populară. Lirismul propriei sale creații se va răsfrânge și asupra subiectelor pentru care optează adesea : femeia, copiii, florile sau peisajul. Tonitza va fi asemănat, prin natura operei sale, cu Daumier, Manet sau Toulouse-Lautrec. Voluptatea formelor și grația trupurilor sculptate pe pânză amintesc de personajele pictate de Gauguin în Tahiti, în timp ce chipurile prelungi și ochii migdalați fac trimitere la protagoniștii imaginați de Modigliani. Nudul va deveni o temă predilectă în creația sa în jurul anului 1926. Nudul capătă, totodată, statutul de pretext pentru studiu și statutul de laitmotiv al operei sale. În textele sale teoretice, Tonitza recunoaște și dezbate polemica apărută în epocă în jurul reprezentării nudului în artă. De la nudul ilustrat în pictura cu un vădit caracter religios, la cercetările aproape paroxistice ale renascentiștilor, la corpul libertin înfățișat în manierism sau rococo și până la dramatizarea excesivă a trupurilor de către romantici și realiști, reprezentarea corpului feminin a luat adesea forma unor zeități, nimfe sau personaje mitologice. Odată cu impresionismul, însă, fizionomiile feminine dezgolite vor începe să contureze profilurile unor personaje obișnuite, inspirate din cotidian. Tonitza înțelege și preia în opera sa sensul transcedental al subiectului și descrie nudul drept un microcosmos înăuntrul căruia artistul își poate depozita întreaga materie picturală, întreaga bogăție a nuanțelor și desăvârșita incandescență a luminii. Veleitățile desenatorului, pe care le va dobândi mai cu seamă pe băncile școlii müncheneze, se vor dovedi a fi prolifice și în pictură. Preferă să lucreze din amintire, după ce realizează un studiu în prealabil după model și își raportează întotdeauna formele plastice la adevărul vieții. Vocația sa pentru culoare e împrumutată grației și tonalităților distincte ale nudului feminin. Propune ritmuri liniare melodioase și le învăluie cromatic în aceeași manieră. Integrează condeiul desenatorului și în pictură și acordă o expresivitate deosebită tonurilor și nuanțelor. Tonitza efectuează studii consecvente și îndelungate, își transcrie cercetările în creion și abia apoi le adaugă culoarea, dezvăluind, astfel, impresionanta sa capacitate analitică. Deprinde redarea proporțiilor corpului uman prin exerciții recurente și recompune formele conform propriei sale viziuni. Folosește tușe largi, expresive și acordă un rol constructiv liniei, formei și culorii. Își demonstrează preferința pentru planurile cât mai largi și jocurile subtile de lumini. Tonitza își surprinde personajele în intimitatea căminului, în iatac, la Mangalia sau la Balcic. Pe lângă muzele feminine din familia sa, vor apărea și alte modele în lucrările sale. Va picta, asemenea multor alți artiști, la Balcic sau în Dobrogea. Dezvăluie pitorescul locurilor și cursul existenței turcilor de la Marea Neagră, dar în peregrinările sale va lua cunoștință și de frumusețea și exotismul tătăroaicelor, pe care le va plasa de cele mai multe ori în luxuriantele fresce dobrogene. Uneori își individualizează modelele, notând numele acestora pe spatele lucrării. De cele mai multe ori, însă, redă atmosfera intimă și căldura interioarelor. Devine un observator atent, care sintetizează fidel trăsăturile muzelor sale, reinterpretându-le prin linii elegante. Surprinde atitudini distincte și conferă trupului o construcție simbolică. Personajele sale sunt prezentate adesea într-un contrast evident cu fundalul. Deși optează de cele mai multe ori pentru o cromatică neutră, folosește tonuri puternice și contururi în nuanțe închise. Interesul pentru natură și auspiciile traiului cotidian sunt transpuse în liniștea intimă care curpinde arabescurile decorative ale liniei. Aplicând preceptele propriului său crez : ”Cine se lasă cucerit în fața unui nud de voluptatea cărnii și nu de voluptatea de a picta – ratează”, Tonitza se înscrie în lungul șir de artiști care au căutat cu aviditate să redea pe pânză rezultatele unor cercetări îndelungate asupra corpului uman, ci nu doar să transcrie, imitativ, formele și voluptatea modelului.
Bibliografie
ȘORBAN, Raoul, ”Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1973.
Florica Cruceru, Doina Păuleanu, Simona Urziceanu, ”Opera lui Nicolae Tonitza în patrimoniul Muzeelor de Artă din Constanța și Topalu”, București, 1979.
BREZIANU, Barbu, ”N.N. Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1986.
Dimensiuni
width 55 cm, height 65 cm
Descriere
ulei pe pânză, semnat dreapta sus, cu brun, ”Tonitza”
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Conexiunea lui Nicolae Tonitza cu tradiția națională e mediată îndeosebi de întâlnirea pictorului cu opera lui Luchian, de la care preia apetența pentru cromatica populară. Lirismul propriei sale creații se va răsfrânge și asupra subiectelor pentru care optează adesea : femeia, copiii, florile sau peisajul. Tonitza va fi asemănat, prin natura operei sale, cu Daumier, Manet sau Toulouse-Lautrec. Voluptatea formelor și grația trupurilor sculptate pe pânză amintesc de personajele pictate de Gauguin în Tahiti, în timp ce chipurile prelungi și ochii migdalați fac trimitere la protagoniștii imaginați de Modigliani. Nudul va deveni o temă predilectă în creația sa în jurul anului 1926. Nudul capătă, totodată, statutul de pretext pentru studiu și statutul de laitmotiv al operei sale. În textele sale teoretice, Tonitza recunoaște și dezbate polemica apărută în epocă în jurul reprezentării nudului în artă. De la nudul ilustrat în pictura cu un vădit caracter religios, la cercetările aproape paroxistice ale renascentiștilor, la corpul libertin înfățișat în manierism sau rococo și până la dramatizarea excesivă a trupurilor de către romantici și realiști, reprezentarea corpului feminin a luat adesea forma unor zeități, nimfe sau personaje mitologice. Odată cu impresionismul, însă, fizionomiile feminine dezgolite vor începe să contureze profilurile unor personaje obișnuite, inspirate din cotidian. Tonitza înțelege și preia în opera sa sensul transcedental al subiectului și descrie nudul drept un microcosmos înăuntrul căruia artistul își poate depozita întreaga materie picturală, întreaga bogăție a nuanțelor și desăvârșita incandescență a luminii. Veleitățile desenatorului, pe care le va dobândi mai cu seamă pe băncile școlii müncheneze, se vor dovedi a fi prolifice și în pictură. Preferă să lucreze din amintire, după ce realizează un studiu în prealabil după model și își raportează întotdeauna formele plastice la adevărul vieții. Vocația sa pentru culoare e împrumutată grației și tonalităților distincte ale nudului feminin. Propune ritmuri liniare melodioase și le învăluie cromatic în aceeași manieră. Integrează condeiul desenatorului și în pictură și acordă o expresivitate deosebită tonurilor și nuanțelor. Tonitza efectuează studii consecvente și îndelungate, își transcrie cercetările în creion și abia apoi le adaugă culoarea, dezvăluind, astfel, impresionanta sa capacitate analitică. Deprinde redarea proporțiilor corpului uman prin exerciții recurente și recompune formele conform propriei sale viziuni. Folosește tușe largi, expresive și acordă un rol constructiv liniei, formei și culorii. Își demonstrează preferința pentru planurile cât mai largi și jocurile subtile de lumini. Tonitza își surprinde personajele în intimitatea căminului, în iatac, la Mangalia sau la Balcic. Pe lângă muzele feminine din familia sa, vor apărea și alte modele în lucrările sale. Va picta, asemenea multor alți artiști, la Balcic sau în Dobrogea. Dezvăluie pitorescul locurilor și cursul existenței turcilor de la Marea Neagră, dar în peregrinările sale va lua cunoștință și de frumusețea și exotismul tătăroaicelor, pe care le va plasa de cele mai multe ori în luxuriantele fresce dobrogene. Uneori își individualizează modelele, notând numele acestora pe spatele lucrării. De cele mai multe ori, însă, redă atmosfera intimă și căldura interioarelor. Devine un observator atent, care sintetizează fidel trăsăturile muzelor sale, reinterpretându-le prin linii elegante. Surprinde atitudini distincte și conferă trupului o construcție simbolică. Personajele sale sunt prezentate adesea într-un contrast evident cu fundalul. Deși optează de cele mai multe ori pentru o cromatică neutră, folosește tonuri puternice și contururi în nuanțe închise. Interesul pentru natură și auspiciile traiului cotidian sunt transpuse în liniștea intimă care curpinde arabescurile decorative ale liniei. Aplicând preceptele propriului său crez : ”Cine se lasă cucerit în fața unui nud de voluptatea cărnii și nu de voluptatea de a picta – ratează”, Tonitza se înscrie în lungul șir de artiști care au căutat cu aviditate să redea pe pânză rezultatele unor cercetări îndelungate asupra corpului uman, ci nu doar să transcrie, imitativ, formele și voluptatea modelului.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
ȘORBAN, Raoul, ”Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1973.
Florica Cruceru, Doina Păuleanu, Simona Urziceanu, ”Opera lui Nicolae Tonitza în patrimoniul Muzeelor de Artă din Constanța și Topalu”, București, 1979.
BREZIANU, Barbu, ”N.N. Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1986.
Dimensiuni
width 55 cm, height 65 cm
Descriere
ulei pe pânză, semnat dreapta sus, cu brun, ”Tonitza”