otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Deși este fiul unui fost maior-comandor al garnizoanei din Ștefănești, Luchian nu va urma cursurile Școlii de Infanterie, ci va studia simultan Belle Artele și Conservatorul. Artistul va învăța să cânte la flaut și se va alătura, la un moment dat, trupei Teatrului Național în ipostaza de muzician. Cursurile urmate sub îndrumarea lui Theodor Aman sau Gheorghe Tattarescu îi oferă cadrul necesar pentru deprinderea cunoștințelor prodigioase în arta desenului, cunoștințe pe care le va aplica cu religiozitate în descrierea trăsăturilor personajelor sale. Va studia, așadar, perspectiva academistă a artei, aceeași perspectivă pe care o va întâlni și în peregrinările sale prin capitala Bavariei. La München va realiza copii după marii maeștri expuși la Pinacoteca Veche – amintim aici transcrierea lucrării lui Rembrandt, ”Sfânta familie”, ce va reprezenta un episod revelator în traiectoria sa. La München pătrunde în cercurile muzicale ale epocii și își asumă postura de flautist în cadrul seratelor muzicale. Interpretează J.S. Bach și W.A. Mozart și dovedește stăpânirea deplină a acestui instrument. Va ajunge mai apoi la Paris, acolo unde va descoperi un nou orizont cultural, mult mai potrivit temperamentului său. Se va lăsa influențat, în această perioadă, de artiști precum Degas sau Manet, dar și de o serie de opere impresioniste și postimpresioniste pe care le admiră în diverse expoziții.
În istoria artei românești, Luchian rămâne cunoscut drept un virtuoz al portretului. Dintre cele mai cunoscute opere de acest gen amintim ”Safta Florăreasa”, care s-a bucurat de ecouri răsunătoare în epocă. Direcția prioritară în arta sa va fi, așadar, omul. Din perioada de început a creației sale datează o serie de portrete dedicată membrilor familiei sale, executate fie după model, fie după fotografii. Amintim aici lucrările dedicate mamei, pe care o transpune în mijlocul peisajelor câmpenești, cu trupul întins pe iarbă, sau căreia îi schițează trăsăturile în portrete. Redă cu același interes chipuri pe care le întâlnește în existența sa cotidiană, dar și oameni de la sat, florărese sau nomazi. Însă muzicalitatea operei sale plastice se transpune mai cu seamă în fizionomiile și chipurile feminine. Surprinde, de cele mai multe ori, femei elegante, misterioase, pline de grație, care par să ”stea la pozat”, cu vădite influențe ale impresionismului francez. Artistul se remarcă și în autoportrete, acolo unde adoptă o paletă mai sobră și mizează pe redarea umbrelor grave. Remarcabile vor fi însă și panourile sale decorative, alegorii ale anotimpurilor, reprezentând întruchipări feminine cărora artistul le atribuie diferite valențe lirice. Este notabilă, în cazul acestor lucrări, influența stilistic-ornamentală a curentului Art Nouveau. Tot în această perioadă (1897-1900), din cauza situației materiale nu tocmai satisfăcătoare, Ștefan Luchian se va asocia cu Constantin Artachino (dar și cu alți pictori) pentru a zugrăvi diverse biserici din Tulcea, Alexandria și București. Deși boala cu care fusese diagnosticat începe să îi afecteze tot mai mult traiul cotidian, artistul continuă să fie încă un participant activ la viața culturală a capitalei. Ia parte frecvent la cercul literar al poetului Alexandru Macedonski, la celebrele expoziții ale artiștilor în viață, dar se înscrie și pe lista membrilor societății ”Ileana”. La prima expoziție a acestei societăți, în anul 1898, Luchian expune 20 de lucrări, foarte aclamate de unii dintre critici. De asemenea, desenele care apăreau pe coperta revistei erau executate tot de către artist, în aceeași manieră grafică specifică stilului Art Nouveau. Opera de față, executată cel mai probabil în perioada 1897-1899, este o variantă a unui tablou decorativ pe care Ștefan Luchian l-a realizat pentru locuința lui Victor Antonescu, director al BNR la acel moment. Grafismul și linia lungă, sinuoasă, ce ia forma florilor, a păsărilor ori a insectelor, descriu cel mai bine tehnica pe care o adoptă artistul în realizarea operei. Redusă la încărcătura simbolică, opera devine reprezentativă pentru sensibilitatea creatoare a artistului. Cele două muze feminine nu doar că reprezintă o alegorie a unui anotimp, ci poartă, fără îndoială, întreaga primăvară în pletele și veșmintele lor. Părul negru despletit, încununat de flori albe și roz, dar și rochiile colorate, decorate de asemenea cu motive vegetale, le transpun pe cele două protagoniste într-un univers oniric, în care fundalul devine, deopotrivă, metaforă. Imixtiunea și prefigurarea celor două elemente – uman și vegetal – vor rezulta într-o compoziție de o valoare aparte. Predomină nuanțele vibrante, îndeosebi roșul și ocrul cu declinările specifice. Surprinse atât frontal, cât și din lateral, muzele lui Luchian reiterează dragostea pentru viață și frumos a artistului însetat de cunoaștere.
Bibliografie
LASSAIGNE, Jacques, ”Ștefan Luchian”, Editura Meridiane, București, 1972.
CIUCĂ, Valentin, ”Pe urmele lui Ștefan Luchian”, Editura Pim, Iași, 2016.
Dimensiuni
width 77 cm, height 61.5 cm
Descriere
ulei pe pânză
Informații documentare
Opera este documentată și reprodusă în "Luchian. Catalogul critic", Theodor Enescu, ICR, București, 2007, la pag. 77, cat. 56.
Opera este reprodusă în "Viața ca o pasiune", Vasile Parizescu, Monitorul Oficial, București, 2012 la pag. 499.
Datare
1897-1899
Provenienţă
colecția avocat dr. Alexandru Vlădescu; colecția Ana de Sallem;
din 1952, colecția Sanda Tocineanu, fiica soților Vlădescu;
din 1975, colecția Dumitru Burada, al doilea soț al Sandei Tocineanu;
din 1996, colecție privată, Germania.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Deși este fiul unui fost maior-comandor al garnizoanei din Ștefănești, Luchian nu va urma cursurile Școlii de Infanterie, ci va studia simultan Belle Artele și Conservatorul. Artistul va învăța să cânte la flaut și se va alătura, la un moment dat, trupei Teatrului Național în ipostaza de muzician. Cursurile urmate sub îndrumarea lui Theodor Aman sau Gheorghe Tattarescu îi oferă cadrul necesar pentru deprinderea cunoștințelor prodigioase în arta desenului, cunoștințe pe care le va aplica cu religiozitate în descrierea trăsăturilor personajelor sale. Va studia, așadar, perspectiva academistă a artei, aceeași perspectivă pe care o va întâlni și în peregrinările sale prin capitala Bavariei. La München va realiza copii după marii maeștri expuși la Pinacoteca Veche – amintim aici transcrierea lucrării lui Rembrandt, ”Sfânta familie”, ce va reprezenta un episod revelator în traiectoria sa. La München pătrunde în cercurile muzicale ale epocii și își asumă postura de flautist în cadrul seratelor muzicale. Interpretează J.S. Bach și W.A. Mozart și dovedește stăpânirea deplină a acestui instrument. Va ajunge mai apoi la Paris, acolo unde va descoperi un nou orizont cultural, mult mai potrivit temperamentului său. Se va lăsa influențat, în această perioadă, de artiști precum Degas sau Manet, dar și de o serie de opere impresioniste și postimpresioniste pe care le admiră în diverse expoziții.
În istoria artei românești, Luchian rămâne cunoscut drept un virtuoz al portretului. Dintre cele mai cunoscute opere de acest gen amintim ”Safta Florăreasa”, care s-a bucurat de ecouri răsunătoare în epocă. Direcția prioritară în arta sa va fi, așadar, omul. Din perioada de început a creației sale datează o serie de portrete dedicată membrilor familiei sale, executate fie după model, fie după fotografii. Amintim aici lucrările dedicate mamei, pe care o transpune în mijlocul peisajelor câmpenești, cu trupul întins pe iarbă, sau căreia îi schițează trăsăturile în portrete. Redă cu același interes chipuri pe care le întâlnește în existența sa cotidiană, dar și oameni de la sat, florărese sau nomazi. Însă muzicalitatea operei sale plastice se transpune mai cu seamă în fizionomiile și chipurile feminine. Surprinde, de cele mai multe ori, femei elegante, misterioase, pline de grație, care par să ”stea la pozat”, cu vădite influențe ale impresionismului francez. Artistul se remarcă și în autoportrete, acolo unde adoptă o paletă mai sobră și mizează pe redarea umbrelor grave. Remarcabile vor fi însă și panourile sale decorative, alegorii ale anotimpurilor, reprezentând întruchipări feminine cărora artistul le atribuie diferite valențe lirice. Este notabilă, în cazul acestor lucrări, influența stilistic-ornamentală a curentului Art Nouveau. Tot în această perioadă (1897-1900), din cauza situației materiale nu tocmai satisfăcătoare, Ștefan Luchian se va asocia cu Constantin Artachino (dar și cu alți pictori) pentru a zugrăvi diverse biserici din Tulcea, Alexandria și București. Deși boala cu care fusese diagnosticat începe să îi afecteze tot mai mult traiul cotidian, artistul continuă să fie încă un participant activ la viața culturală a capitalei. Ia parte frecvent la cercul literar al poetului Alexandru Macedonski, la celebrele expoziții ale artiștilor în viață, dar se înscrie și pe lista membrilor societății ”Ileana”. La prima expoziție a acestei societăți, în anul 1898, Luchian expune 20 de lucrări, foarte aclamate de unii dintre critici. De asemenea, desenele care apăreau pe coperta revistei erau executate tot de către artist, în aceeași manieră grafică specifică stilului Art Nouveau. Opera de față, executată cel mai probabil în perioada 1897-1899, este o variantă a unui tablou decorativ pe care Ștefan Luchian l-a realizat pentru locuința lui Victor Antonescu, director al BNR la acel moment. Grafismul și linia lungă, sinuoasă, ce ia forma florilor, a păsărilor ori a insectelor, descriu cel mai bine tehnica pe care o adoptă artistul în realizarea operei. Redusă la încărcătura simbolică, opera devine reprezentativă pentru sensibilitatea creatoare a artistului. Cele două muze feminine nu doar că reprezintă o alegorie a unui anotimp, ci poartă, fără îndoială, întreaga primăvară în pletele și veșmintele lor. Părul negru despletit, încununat de flori albe și roz, dar și rochiile colorate, decorate de asemenea cu motive vegetale, le transpun pe cele două protagoniste într-un univers oniric, în care fundalul devine, deopotrivă, metaforă. Imixtiunea și prefigurarea celor două elemente – uman și vegetal – vor rezulta într-o compoziție de o valoare aparte. Predomină nuanțele vibrante, îndeosebi roșul și ocrul cu declinările specifice. Surprinse atât frontal, cât și din lateral, muzele lui Luchian reiterează dragostea pentru viață și frumos a artistului însetat de cunoaștere.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
LASSAIGNE, Jacques, ”Ștefan Luchian”, Editura Meridiane, București, 1972.
CIUCĂ, Valentin, ”Pe urmele lui Ștefan Luchian”, Editura Pim, Iași, 2016.
Dimensiuni
width 77 cm, height 61.5 cm
Descriere
ulei pe pânză
Informații documentare
Opera este documentată și reprodusă în "Luchian. Catalogul critic", Theodor Enescu, ICR, București, 2007, la pag. 77, cat. 56.
Opera este reprodusă în "Viața ca o pasiune", Vasile Parizescu, Monitorul Oficial, București, 2012 la pag. 499.
Datare
1897-1899
Provenienţă
colecția avocat dr. Alexandru Vlădescu; colecția Ana de Sallem;
din 1952, colecția Sanda Tocineanu, fiica soților Vlădescu;
din 1975, colecția Dumitru Burada, al doilea soț al Sandei Tocineanu;
din 1996, colecție privată, Germania.
