74. Nud cu spatele (Gürli) [1938]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

74. Nud cu spatele (Gürli) [1938]

Nicolae Tonitza

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare:

EUR 30.000 - 60.000

Adjudecat post-licitație

EUR 50.000

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, "N.N.Tonitza", Ed. Academiei, București, 1967
BREZIANU, Barbu, "N.N.Tonitza", Ed. Meridiane, București, 1986
CIUCĂ, Valentin, "Pe urmele lui Tonitza", Ed. Sport-Turism, București, 1984
COMARNESCU, Petru, "N.N.Tonitza", Ed. Tineretului, București, 1962
JIANU, Ionel, "Tonitza", Ed. Căminul Artei, București, 1945
PĂULEANU, Doina, "Grupul celor Patru", Monitorul Oficial, București, 2012
ȘORBAN, Raoul, "Tonitza", Ed. Meridiane, București, 1973

ulei pe carton, 70 x 41 cm, semnat, datat și intitulat lateral dreapta, cu brun, "Tonitza, 1938, Gurli"

Informații documentare

Opera face parte din ultimul ciclu de lucrări realizate de Nicolae Tonitza, pictat la Balcic în iarna anilor 1937-1938. Cel mai probabil opera era prezentată în cadrul expoziției Fr. Șirato - N.N. Tonitza, Sala Dalles, 3 - 31 martie 1938, atunci când pictorul expunea o mică serie de studii de nud. În catalogul expoziției din martie 1938, la primele 7 poziții descoperim la categoriile 1, 4, 5 și 7 opere intitulate "Spate". Alături de "Afizé" (colecția Zdrobiș), "Gürli" este a doua lucrare cunoscută până astăzi care corespunde onomasticii operelor prezentate de Tonitza în expoziția din 1938.

Încă de la primul contact cu Balcicul, Tonitza intuise influența profundă pe care acest mic oraș o putea avea asupra sa, atât personal, dar mai ales profesional. În vara lui 1933, Tonitza se confesa colecționarului Iosif Dona, căruia îi trimitea primele impresii despre noua destinație: „în sfârșit, am parvenit să văd și eu Balcicul. Mi-l închipuiam, după tablourile pictorilor noștri, cu totul altfel. Între cum a fost pictat până acuma și ceea ce este el în realitate, e o enormă diferență. E mult mai fin, mult mai tandru, mult mai irizat. Nu e decorativ și mai ales nu e deloc brutal. E fantastic. Deocamdată fac numai recunoașteri de teren și-mi fac mîna – scot note sumare. Voi trece apoi la schițe, iar apoi la culoare și la compuneri. Nădăjduiesc să scot de aici lucruri cu desăvârșire inedite, care vor face senzație –în bine sau în rău. Vom vedea. ...Am sentimentul intim că Balcicul ăsta ori mă va prăbuși, ori mă va înălța acolo unde nici eu singur nu am visat”. Timp de cinci ani, timp de cinci veri, ba chiar și o iarnă, Tonitza va practica aceeași metodă pe malurile insolite ale micii comunități turcești de la malul mării. Dar simplele eboșe nu au putut sta singure dovadă măiestriei pictorului, și culoarea, principala calitate a operelor sale, a transformat universul vizual tonitzian în unul dintre cele mai expresive pe care arta românească le va descoperi vreodată. Nu tenta orientală e cea care l-a atras cel mai mult pe pictor, ci mai ales simplitatea unei vieți stagnante, al cărei singur promotor era turcul, drept tip uman eminamente definit de spațiul ce îl ocupa. Singurătatea, afecțiunea, tristețea, conexiunea cu mediul înconjurător sau profunzimea trăirilor ar fi câteva din „simptomele” pe care Tonitza le-a identificat la oamenii pe care i-a descoperit în verile petrecute la Balcic. Această legătură era realizată și prin contactul direct pe care toți pictorii cu personalitate îl aveau cu localnicii. În a doua parte a deceniului patru, Tonitza se apropie de Ismail Ebuleis Feyzula, pe a cărui fiică, Luftie, o ajută să urmeze o școală profesională. Model al pictorului în ultimii doi-trei ani de creație la Balcic, Luftie, ca și tatăl ei de altfel, apare în multe schițe, compoziții sau studii de portret. Sunt momentele în care tipologia turcească abundă, fie în scurte notații în tuș sau acuarelă, până la opere desăvârșite în ulei. Ali Mehmet, Rachiș Ali, plăcintarul Asim Selim, dar și chipurile de tinere ale lui Demirná, Hamidé, Esbá, Gürli, Afizé sau Cadié vor domina un vizual profund uman, pe care deseori îl impregnează acelui peisaj de respirație arhaică pe care numai Balcicul l-a putut oferi. În ceea ce privește modelele feminine, Tonitza reușeste să conceapă, în stilul propriu, unul dintre cele mai senzuale cicluri de nuduri, fiind de departe unic în pictura românească modernă.Paleta ascetizată, grija față de modelele sale pe care le prezintă în special cu spatele sau din profil torsionat și maniera irizantă reprezintă recuzita artistică cu care Tonitza concepe aceste nuduri din urmă, realizate în 1938 la Balcic. Opera impresionează prin alegerea cromatică, care ne amintește de lumina Balcicului și a peisajului său calcaros. De altfel, pictorul extrage din austerul colorit ambiental tocmai acele calități picturale ale peisajelor dobrogene ce pot defini omul și locul ca un tot unitar. Un cumul de ocruri sunt împăstate și modelate pe pielea palidă a turcoaicei, iar spatele gol, profilul și rotunjimea șoldurilor prind viață în nuanțări atente și variate.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.