Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
„Nicolae Grigorescu, pictură-grafică”, Muzeul de Artă al României, Bucureşti, 1984-1985
OPRESCU, George, „Nicolae Grigorescu: maturitatea şi ultimii ani”, Ed. Meridiane, 1970
ulei pe lemn, 14 cm, 17,5, semnat stânga jos, cu roșu, Grigorescu
După terminarea războiului de independenţă din 1877, Nicolae Grigorescu era deja un pictor apreciat de către public şi critica de artă, ale cărui lucrări erau cumpărate de către cei care guvernau sau care constituiau intelectualitatea vremii. Artistul se bucura şi de aprecierea colegilor de breaslă, în special a celor mai tineri, care îl considerau un maestru şi îi copiau lucrările, precum făceau cu picturile autorilor celebri din muzeele europene. În perioada imediat următoare, considerată de exegeţi ca întinsă între 1880 şi 1887, realizează unele dintre operele capitale ale creaţiei sale, printre care peisaje şi scene de la Vitré şi din Bretania, vederi din ţară, portrete ale oamenilor întâlniţi în călătoriile sale şi scene de interior. Tot din această fază datează şi admirabilele studii şi portrete de ţărănci de la Rucăr şi din alte regiuni ale ţării străbătute în lung şi în lat. George Oprescu semnala dificultatea datării operelor lui Grigorescu cu această temă, rareori artistul considerând relevantă notarea anului în care au fost realizate. Astfel, situarea în perioada amintită a picturii „Ţigăncuşă cu broboadă albă” poate fi făcută prin comparaţie cu alte lucrări similare, însă operaţia este improbabil a da rezultate sigure. Din etapa de creaţie cuprinsă cu aproximaţie între 1880 şi 1890 mai fac parte următoarele portrete: „Cap de ţărancă” din 1879-1885 (Muzeul Naţional de Artă al României), „Ţărăncuţă” din 1883-1890 (Muzeul Naţional de Artă al României), „Cap de fată (Cap de ţărăncuţă) din 1885-1890 (Muzeul de Artă din Craiova) sau „Ursăreasa din Bolduri” din 1885-1890 (Complexul Muzeal Iaşi), toate reprezentând chipuri de fete tinere, încadrate de baticul alb, care le separă de fundalurile întunecoase. Totodată, picturi cu acelaşi tip de subiecte, tratate asemănător, precum „Cap de fată cu basma albă” din 1890-1900 (Complexul Muzeal al Judeţului Prahova), „Ţărancă” datată 1894 (Muzeul Naţional de Artă al României) sau „Mina” din 1904 (Colecţia Margareta şi acad. Dumitru Dumitrescu, Bucureşti) extind până la 1900, şi chiar la primul deceniu al secolului al XX-lea, intervalul în care opera prezentă ar putea fi încadrată temporar. Cu certitudine însă, pictura este un rezultat al maturităţii artistului, făcând parte din galeria atât de sugestivă de figuri de muntence a lui Nicolae Grigorescu. Impresia de autenticitate pe care o dau portretele lui Grigorescu provine din practica sa de lucru după model, care îi dădea ocazia de a observa atent particularităţile personajului şi de a nota detaliile sugestive. Totuşi, în ultimii ani, artistul a pictat deseori din memorie subiectele sale cele mai îndrăgite, fete cu furca, ciobăniţe cu oi, ciobănaşi cu câinele lângă ei, contactul cu modelul devenind mai rar. Figura individualizată a „Ţărăncuţei cu broboadă albă” denotă faptul că artistul a lucrat în prezenţa unui model care îl atrăsese, iar tuşele largi, care îmbină armonios nuanţele pielii, arată mâna sigură a artistului. Celelalte părţi ale imaginii, executate mai expeditiv, indică faptul că portretul ar fi fost terminat dintr-o singură şedinţă. (C.C.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
