68. Natură statică cu mâțișori

Conduita picturală pe care și-o stabilizează undeva în jurul anului 1920, va reprezenta pentru Pallady probabil cea mai importantă calitate a întregii sale opere, atât de importantă, încât, atunci când a simțit că se “repetă”, a renunțat a mai picta. Consecvența acelor decenii de practică s-a manifestat prin modelarea unul tablou artistic atât de compact, încât chiar pictorul recunoștea, în urma apariției din 1944 a monografiei închinate lui de către Ionel Jianu, că ultima decadă parcursese un traseu atât de unitar, fără ocolișuri, încât o analiză cronologică a operei părea inutilă. Retras în lumea lui interioară, putem recunoaște la Pallady o limitare a propriului univers vizual, probabil cauzată atât de “urâtul” pe care îl evita, dar poate și din cauza faptului că el căuta mereu să aprofundeze doar acele instanțe cu adevărat însemnate. Dacă urmărim traseul operelor, putem observa cum avântul anilor de început, anii cu peisaje în plin aer, cu nuduri pictate în ipostaze simbolice, se stingea sub imperiul concentrării și elaborării. Imaginile din tinerețe au urmat un traseu lucid, spre o epurare tematică atât de profundă, încât și aparițiile tipice din perioada interbelică par a fi doar căutări ale unei poetici de gest. Itinerarul tematic s-a limitat încetul cu încetul la propriul spațiu, al casei și al apartamentului, de unde a făcut și acele ultime peisaje urbane, și ele pierdute în spatele perdelei închise ulterior. Poezia interiorului a reprezentat alegerea rațiunii, atmosfera și climatul intim al căminului oferindu-i atât versatilitate, dată fiind trăirea interioară, dar și trăinicie, prin monumentalitatea obiectelor personale. Ca o paralelă, putem alătura pe linia marilor resurse vizuale ale artei românești interiorul palladian, urban, logic, personal și intim la exteriorul grigorescian, în câmpiile, dealurile, drumurile și marginile rurale. Cele două au devenit adevărate instituții picturale, de aceeași măsură și calitate, Pallady fiind cu adevărat pictorul interioarelor, alături de Grigorescu, peisagistul. Pictura lui Pallady atinge anumite note de rezonanță sublimă, închegată sub spectrul unui cumul liric, ce vibrează atât prin culoare, dar și prin formă. Esențializarea tematică, în special în cazul naturilor statice, a reprezentat răspunsul pe care Pallady a fost nevoit să îl găsească pentru a evita repetarea, recognoscibilitatea obiectelor fiind greu de evitat în pictări succesive ale aceluiași motiv. Într-o natură moartă, interesul subiectului în sine trebuie sa fie, și este, nul. Vasul, ceasul, o pălărie, cutia, scrumiera, fructul, planta, cartea sau chiar masa suport sunt doar sursa formală, care, fie ea estetică sau nu, nu necesită decât simpla remodelare. Transpunerea mimetică a obiectelor nu numai că este desconsiderată total, pe Pallady chiar nu îl interesează obiectul în sine, ci doar relația pe care o dezvoltă în plan ritmic în alăturarea de un al doilea obiect, și tot așa, până la finalizarea unei adevărate instalații picturale. Obiectele sunt modificate din însăși semnificația primară, rostul practic, uzual, fiind eliminat încă de la prima schițare. Astfel prinde valoare, poate cea mai însemnată, natura moartă a lui Pallady, prin poetica obiectelor , exprimată în gest, intensitate și armonie. În planul cromatic al compoziției, Pallady a excelat prin temperare. Nu a căutat pitoresc coloristic, nu a produs lumină, nu a forțat umbra sau contraste nenaturale, totul a fost lăsat în mâna penelului calm, creator de armonii potolite. Paradoxul constă în faptul că lucrurile, obiectele, care au o materialitate incipientă, naturală, după ce câștigă această calitate prin pictarea efectivă, o pierd ulterior în imaginile topite sub imperiul visului. Ca și în opera de față, Pallady ne oferă de la bun început o construcție solidă, definitorie, a unui spirit ordonator. Evidența cezanniană în ceea ce ține de compunerea spațiului este de netăgăduit, și chiar mai mult, a reprezentat maniera profund împroprietărită cu ajutorul căreia Pallady a reușit să modeleze acea libertate a motivului față de realitatea naturii. Forma, la Pallady, s-a desprins de aspectul primar al lucrului real, prin detașarea culorii și a luminii față de realitatea cromatică naturală. Însă românul nu se pierde în postcezannianism, așa cum au ales deconstructiviștii sau cubiștii, ci alege să se folosească de această calitate a formei pentru a corela și a facilita o comunicare între datele cele mai expresive ale motivului. Astfel, atunci când privim opera de față, înțelegem că altfel obiectele nu puteau exista, ci doar așa, acea cutie și acea vază, pe acea față de masă, într-o compoziție ce pare trecută printr-un tifon fin, un voal încețoșat prin fața ochilor. Întreaga operă de maturitate a lui Pallady, în special în cazul naturilor statice, ne dezvăluie această căutare a relațiilor intime, de structură, modelate într-o regie, într-o scenografie ce păstrează aparențele firescului. Maniera astfel modelată a compus acel spirit intimist, antagonic din temelii cu lumea prozaică a vremii. Fără mesaj, fără vreo narațiune inutilă, Pallady pictează sincer, boem, cu mijloace pur vizuale, fără acțiune sau un dinamism concret. Culoarea, valorile tonale și liniile de compunere reprezintă materialul pictural uzitat, un bagaj limitat , dar îndeajuns de expresiv pentru a capacita și valorifica o operă. În “Natură statică cu mâțișori” regăsim întregul bagaj palladian mai sus enumerat, într-o apariție muzeală a unei teme extrem de valabile. Chiar dacă nu abundă în efect, sau prin multitudinea obiec- telor, opera se coagulează în jurul unei cromatici aprofundate. Tonurile de galben acaparează compoziția, oferindu-ne o imagine de profund intimism, prin amintirea unui loc, al unui colț uitat, sub mantaua firavă a nostalgiei. Colțul este recognoscibil, sofaua cea galbenă oferindu-ne o fărâmă mai generosă din casa pictorului, care de cele mai multe ori evită o disipare vizuală a motivului central. (I.P.)

Bibliografie

MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 NANU, Adina, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, 1963 ŞORBAN, Raoul, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensiuni

width 50 cm, height 61 cm

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat central dreapta, prin zgrafitare, T. Pallady; semnat dreapta jos, în creion, TP

Informații documentare

Opera provine din colecția Lucrezia și Ion Pacea

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.