Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
DRĂGUȚ, Vasile, “Fr. Șirato”, E.S.P.L.A., București, 1956
ISPIR, Mihai, “Francisc Șirato”, Ed. Meridiane, București, 1979
ulei pe carton, 49 cm, 60,5, semnat dreapta jos, cu negru, Șirato
Informații documentare
În catalogul Expoziției Grupul celor Patru din 1927, la poziția 30, figurează lucrarea “Abibe”
În deceniul al treilea al secolului trecut, tipologia umană pe care o accesează și o aprofundează Șirato cunoaște o evoluție specifică, racordată la spiritul umanist în care pictorul se regăsea încă din perioada primului Război Mondial. Desigur că influența omului asupra artei lui Șirato nu s-a manifestat prin elimi- narea subiectelor neutre, peisajul fiind preponderent, chiar dacă naturile statice aveau o însemnătate mai redusă. Portretistica se dezvoltă având la bază cunoașterea sufletului uman, calitate pe care pictorul o cunoscuse și o modelase cu un deceniu înaintea apariției marilor compoziții tematice. Portretele de țărani români sau turci, ce apar la jumătatea anilor ’20, au reprezentat punctul de cotitură în arta lui Șirato nu numai din cauza calității excepționale a operelor, ci mai mult din cauza acelei redirecționări a subiectului, ce căuta să se plaseze în concordanță cu specificul românesc, unanim propovăduit în epocă. Stilul ce îi va caracteriza arta lui Șirato timp de câțiva ani în deceniul trei, eminamente influențat de specificul național, va fi împământenit în opinia publică odată cu apariția compoziției “Întâlnirea”, în 1924, moment în care reputația artistului va fi un fapt statornicit. Ceea ce ne interesează direct este inovația particularităților structurale ale operei, ce devine o constantă în arta anilor ce vor urma. Viziunea monumentală, subiectul ales și maniera picturală sunt definitorii unor opere de un puternic caracter universalist, menit să ofere un tablou coerent al vieții țăranului român. Acestei lucrări îi vor urma altele ca “Negustorul de scoarțe”, “Întoarcerea de la târg” sau “Vânzătoarea de covoare”, opere ce depășesc simplul cadru folclorizant și reușesc să atingă, sub spectrul unei arte culte, spiritualitatea populară. Dacă aceste reușite apăreau în momentul în care Șirato de abia începea interogațiile etnografice, având în vizor doar provincialitatea Olteniei, sursă primară a vizualului folcloric până în 1926, deschiderea spre alte zone ale țării se va dovedi extrem de benefică. Călătoriile în Dobrogea îi vor oferi lui Șirato noi surse de inspirație, atât din punct de vedere al tipologiilor umane descoperite, dar și din punct de vedere compozițional. Culoarea și lumina, influențate de mediul solar dobrogean, vor deveni principalele mijloace de exprimare ce vor modela viziunea picturală, viziune ce va anunța următorul pas evolutiv. Până atunci, Șirato descoperă pitorescul estic, orientalul românesc, prin apariția acelor tipuri caracteristice zonei, reprezentate atât prin personaje cât și prin specific arhitectural. Primele popasuri la Tuzla și la Techirghiol, probabil realizate în vara lui 1926, se resfrâng imediat asupra operei lui Șirato, având în vedere faptul că la expoziția proaspăt înființatului Grup al celor 4 (Șirato, Tonitza, Dimitrescu, Han) din februarie-martie 1927, apar pentru prima oară titluri relevante: “Abibe”, “Chip de turc”, “Chip de tătăroaică”, “Vedere din Techirghiol”, “Seara la Tuzla” sau “Lacul Techirghiol”. Elementul interesant constă în maniera prin care Șirato acceptă în categoria tipurilor umane demne de monumentalizat, în spiritul operelor de gen anterior concepute, și noile chipuri dobrogene. Turcoaica și turcul vin să completeze tabloul chipurilor românești în realizări plastice poate chiar mai impresionante decât cele anterioare, având în vedere noua atmosferă și pitorescul orientalizant. În “Abibe”, Șirato pictează, simplificând, o apariție grandioasă a tipului oriental românesc. Chipul de turcoaică este pictat într-o ritmicitate liniară, simplă și unitară, ce parcurge particularitățile fizionomice cu o mare ușurință. În armonii coloristice surdinizate, într-o atmosferă caldă, portretul tinerei fete atinge note de solemnitate, sentiment resimțit de Șirato în fața acestei apariții monumentale.(I.P.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
