otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Apariția ființelor vii în arta lui Petrașcu a fost de cele mai multe ori o prezență stingheră, apăsată de atmosfera pe care artistul a conceput-o cu ajutorul materiei anorganice. Cele mai rare astfel de manifestări sunt legate de lumea animală, ce este eliminată aproape complet din repertoriul propriu, un câine, o pisică în brațele fiicei Mariana sau un vânat fiind puținele excepții. Omul ar fi singura ființă care a încercat să anime din când în când peisajul sau interiorul, însă maniera prin care acesta a reușit să umanizeze universul pictat a fost fin limitată de Petrașcu. Personajele ce apar în peisaj sunt ca niște apariții inerte, ca de lut, de fiecare dată femei, de cele mai multe ori pe malul mării, în posturi statice. Fără nici cea mai mică intenție de individualizare, Petrașcu elimină amănuntele fizionomice, gestica, reușind să creeze echilibrul dorit între măreția cadrului natural și om. Exceptând perioada romantică, de început de secol al XX-lea, când personajele sunt încadrate unui spațiu mistic sau floral, inspirat de poezia simbolistă, Petrașcu s-a mai folosit de personajul uman, de fiecare dată feminin, fie în interioarele familiale sau în compoziții cu nuduri, din nou însă fără un interes pictural crescut față de motiv. Petrașcu are totuși o viziune plastică asupra ființei umane, raportarea la el însuși determină în procesul pictural o introspecție și analiză a sufletului într-o serie extinsă de autoportretizări extrem de valabile atât biografic, stilistic dar și compozițional. Pictorul s-a scrutat pe sine însuși, stăruitor, încă din anii tinereții până spre sfârșitul carierei, în opere determinante în stabilirea unui traseu pictural elocvent. Primul autoportret datează din anii studenției, din 1895, o operă de pură inspirație grigoresciană, dar relevantă pentru pictura pe care o va practica Petrașcu pentru încă câțiva ani. Avea doar 23 de ani, însă elementul atât de recognoscibil mai târziu, privirea ageră, este prezent încă din această apariție timpurie. Peste 8 ani, la doar a doua expoziție personală, Petrașcu se prezenta cu o serie impresionantă de autoportrete, nu mai puțin de 20 de studii în ulei sau creion fiind prezente pe simezele Ateneului. O dată cu înaintarea în vârstă, Petrașcu nu renunță la această metodă de autobiografiere și cunoaștere, pictând opere remarcabile prin severitatea și profunzimea cu care își definește personalitatea. Chiar dacă pictorul nu a căutat să se definească drept un Rembrandt autohton, Petrașcu ne-a lăsat o serie de uleiuri extrem de prețioase ce ne pot ajuta să înțelegem și omul din spatele pictorului. În uleiul datat 1921, artistul se portretizează în atelier, la lucru, o modalitate mai rară, dat fiind faptul că nu caută să arate particularități ale fizionomiei. În plin lucru, Petrașcu stă cu privirea spre observatorul bivalent, el însuși în oglindă și desigur cel ce vizionează lucrarea. Implicațiile psihologice nu sunt atât de profunde ca la un portret de prim-plan, însă opera stăruie prin măiestria picturii. (I.P.)
Bibliografie
FLOREA, Vasile, “Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1989
Dimensiuni
width 27 cm, custom 34,5
Descriere
ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu negru, G. Petrașcu, 1921
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Apariția ființelor vii în arta lui Petrașcu a fost de cele mai multe ori o prezență stingheră, apăsată de atmosfera pe care artistul a conceput-o cu ajutorul materiei anorganice. Cele mai rare astfel de manifestări sunt legate de lumea animală, ce este eliminată aproape complet din repertoriul propriu, un câine, o pisică în brațele fiicei Mariana sau un vânat fiind puținele excepții. Omul ar fi singura ființă care a încercat să anime din când în când peisajul sau interiorul, însă maniera prin care acesta a reușit să umanizeze universul pictat a fost fin limitată de Petrașcu. Personajele ce apar în peisaj sunt ca niște apariții inerte, ca de lut, de fiecare dată femei, de cele mai multe ori pe malul mării, în posturi statice. Fără nici cea mai mică intenție de individualizare, Petrașcu elimină amănuntele fizionomice, gestica, reușind să creeze echilibrul dorit între măreția cadrului natural și om. Exceptând perioada romantică, de început de secol al XX-lea, când personajele sunt încadrate unui spațiu mistic sau floral, inspirat de poezia simbolistă, Petrașcu s-a mai folosit de personajul uman, de fiecare dată feminin, fie în interioarele familiale sau în compoziții cu nuduri, din nou însă fără un interes pictural crescut față de motiv. Petrașcu are totuși o viziune plastică asupra ființei umane, raportarea la el însuși determină în procesul pictural o introspecție și analiză a sufletului într-o serie extinsă de autoportretizări extrem de valabile atât biografic, stilistic dar și compozițional. Pictorul s-a scrutat pe sine însuși, stăruitor, încă din anii tinereții până spre sfârșitul carierei, în opere determinante în stabilirea unui traseu pictural elocvent. Primul autoportret datează din anii studenției, din 1895, o operă de pură inspirație grigoresciană, dar relevantă pentru pictura pe care o va practica Petrașcu pentru încă câțiva ani. Avea doar 23 de ani, însă elementul atât de recognoscibil mai târziu, privirea ageră, este prezent încă din această apariție timpurie. Peste 8 ani, la doar a doua expoziție personală, Petrașcu se prezenta cu o serie impresionantă de autoportrete, nu mai puțin de 20 de studii în ulei sau creion fiind prezente pe simezele Ateneului. O dată cu înaintarea în vârstă, Petrașcu nu renunță la această metodă de autobiografiere și cunoaștere, pictând opere remarcabile prin severitatea și profunzimea cu care își definește personalitatea. Chiar dacă pictorul nu a căutat să se definească drept un Rembrandt autohton, Petrașcu ne-a lăsat o serie de uleiuri extrem de prețioase ce ne pot ajuta să înțelegem și omul din spatele pictorului. În uleiul datat 1921, artistul se portretizează în atelier, la lucru, o modalitate mai rară, dat fiind faptul că nu caută să arate particularități ale fizionomiei. În plin lucru, Petrașcu stă cu privirea spre observatorul bivalent, el însuși în oglindă și desigur cel ce vizionează lucrarea. Implicațiile psihologice nu sunt atât de profunde ca la un portret de prim-plan, însă opera stăruie prin măiestria picturii. (I.P.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
