otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Decizia de a deveni pictor îşi are originea în anii de liceu, când începe să se dedice pasiunii sale pentru desen. În 1902 se înscrie la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, unde studiază cu profesorii G.D. Mirea şi Ipolit Strâmbu. Cu toate că nu îl inspira arta academică practicată de profesorii săi, Dărăscu a fructificat anii studenţiei prin disciplina şi aplecarea sa pentru studiu. Preocuparea sa a fost desenul, pe care l-a cultivat cu precădere de-a lungul celor patru ani de şcoală, întâlnirea sa cu pictura petrecându-se odată cu vizitarea expoziţiei lui Luchian din 1903. În 1906 pleacă la Paris şi intră în atelierul lui Jean Paul Laurens de la Academia Julian. Descoperă cu entuziasm impresionismul în colecţiile şi expoziţiile pariziene, frecventează muzeele şi se lasă atras la început de personalitatea artistică a lui Claude Monet, apoi cucerit de experienţa pointillistă şi demonstraţiile savante ale lui Paul Signac. Este admis la Académie des Beaux-Arts în 1907 şi lucrează în atelierul lui Luc Olivier Merson, însă adevărata sa vocaţie îl îndeamnă către natură, spre cheiul Senei, apoi Bretania şi ţărmurile Mediteranei. În vara lui 1908 ajunge la Saint Tropez, unde are loc conturarea viziunii sale picturale şi definirea unor coordonate ale modului său de expresie artistică. Călătoreşte în anii următori prin Provence şi Italia, descoperind Veneţia în 1909. În 1911 artistul se întoarce în ţară şi organizează o expoziţie cu lucrările adunate de-a lungul şederii sale de cinci ani în Franţa, care afirma cu putere impresionismul şi neoimpresionismul, precum şi o sensibilitate personală. Arta lui Dărăscu nu este rezultatul unei impresii trecătoare, ci motivele sale capătă sub penelul său perenitate şi consistenţă. În peisajele sale, este preocupat de redarea materialităţilor specifice şi a atmosferei, în care găseşte corespondenţe cu stările sufleteşti. Dărăscu simţea nevoia unor imagini echilibrate, cu forme şi perspective construite logic, cu claritate, în care culoarea reuşeşte să ordoneze planuri şi să exprime structuri materiale. Se dedică în special acestui gen, odată ajuns în faza de maturitate, unele dintre peisajele sale fiind considerate adevărate capodopere. Peisaje bucureştene, precum este și „Bulevardul Elisabeta”, au fost prezentate publicului în cea de-a doua expoziţie a grupării Arta Română, organizată în 1919. Opera „Piaţa Teatrului Naţional pe ploaie” – aflată în Galeria Naţională – s-a remarcat prin puterea de sugestie a ploii şi umidităţii atmosferei, ca „una dintre marile reuşite ale picturii lui N. Dărăscu, comparabilă ca valoare cu multe dintre tablourile care fac azi faima picturii impresioniste şi neoimpresioniste” (Vasile Drăguţ). Lumina difuză, paleta formată din culori reci, în surdină, ceaţa subtilă în care este învăluită imaginea constituie elementele comune ale celor două picturi, care fac parte probabil din aceeaşi perioadă, 1918 - 1919. Un alt indiciu este obscuritatea tablourilor realizate atunci, datorată culorilor preparate pe bază de bitum, care au întunecat suprafaţa pictată, fără însă să ducă la pierderea vibraţiei cromatice. Prin pete expresive de culoare, artistul a reuşit aici să sugereze forfota mulţimii şi atmosfera bulevardului bucureştean, în lumina estompată a înserării. (C. C.)
guașă pe carton subțire, semnat dreapta jos, cu negru, Dărăscu
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Decizia de a deveni pictor îşi are originea în anii de liceu, când începe să se dedice pasiunii sale pentru desen. În 1902 se înscrie la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, unde studiază cu profesorii G.D. Mirea şi Ipolit Strâmbu. Cu toate că nu îl inspira arta academică practicată de profesorii săi, Dărăscu a fructificat anii studenţiei prin disciplina şi aplecarea sa pentru studiu. Preocuparea sa a fost desenul, pe care l-a cultivat cu precădere de-a lungul celor patru ani de şcoală, întâlnirea sa cu pictura petrecându-se odată cu vizitarea expoziţiei lui Luchian din 1903. În 1906 pleacă la Paris şi intră în atelierul lui Jean Paul Laurens de la Academia Julian. Descoperă cu entuziasm impresionismul în colecţiile şi expoziţiile pariziene, frecventează muzeele şi se lasă atras la început de personalitatea artistică a lui Claude Monet, apoi cucerit de experienţa pointillistă şi demonstraţiile savante ale lui Paul Signac. Este admis la Académie des Beaux-Arts în 1907 şi lucrează în atelierul lui Luc Olivier Merson, însă adevărata sa vocaţie îl îndeamnă către natură, spre cheiul Senei, apoi Bretania şi ţărmurile Mediteranei. În vara lui 1908 ajunge la Saint Tropez, unde are loc conturarea viziunii sale picturale şi definirea unor coordonate ale modului său de expresie artistică. Călătoreşte în anii următori prin Provence şi Italia, descoperind Veneţia în 1909. În 1911 artistul se întoarce în ţară şi organizează o expoziţie cu lucrările adunate de-a lungul şederii sale de cinci ani în Franţa, care afirma cu putere impresionismul şi neoimpresionismul, precum şi o sensibilitate personală. Arta lui Dărăscu nu este rezultatul unei impresii trecătoare, ci motivele sale capătă sub penelul său perenitate şi consistenţă. În peisajele sale, este preocupat de redarea materialităţilor specifice şi a atmosferei, în care găseşte corespondenţe cu stările sufleteşti. Dărăscu simţea nevoia unor imagini echilibrate, cu forme şi perspective construite logic, cu claritate, în care culoarea reuşeşte să ordoneze planuri şi să exprime structuri materiale. Se dedică în special acestui gen, odată ajuns în faza de maturitate, unele dintre peisajele sale fiind considerate adevărate capodopere. Peisaje bucureştene, precum este și „Bulevardul Elisabeta”, au fost prezentate publicului în cea de-a doua expoziţie a grupării Arta Română, organizată în 1919. Opera „Piaţa Teatrului Naţional pe ploaie” – aflată în Galeria Naţională – s-a remarcat prin puterea de sugestie a ploii şi umidităţii atmosferei, ca „una dintre marile reuşite ale picturii lui N. Dărăscu, comparabilă ca valoare cu multe dintre tablourile care fac azi faima picturii impresioniste şi neoimpresioniste” (Vasile Drăguţ). Lumina difuză, paleta formată din culori reci, în surdină, ceaţa subtilă în care este învăluită imaginea constituie elementele comune ale celor două picturi, care fac parte probabil din aceeaşi perioadă, 1918 - 1919. Un alt indiciu este obscuritatea tablourilor realizate atunci, datorată culorilor preparate pe bază de bitum, care au întunecat suprafaţa pictată, fără însă să ducă la pierderea vibraţiei cromatice. Prin pete expresive de culoare, artistul a reuşit aici să sugereze forfota mulţimii şi atmosfera bulevardului bucureştean, în lumina estompată a înserării. (C. C.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
