110. Zorele [cca. 1934]

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare

EUR 20.000 - 30.000

Adjudecat

EUR 28.000

Sesiune

Joi, 11 iunie 2020 19:30

Prezența florilor este remarcată în repertoriul artistului încă din anul 1920, când expunea alături de bunul său camarad Ștefan Dimitrescu, precum și mai târziu, în cadrul „Expoziției Grupului celor patru” din 1928. O prezență mai fertilă însă, observăm în perioada 1935-1937, când, timp de trei veri consecutive pictorul se va afla la schitul Durău, unde va picta în encaustică împreună cu elevii săi de la Academia de Arte Frumoase din Iași, timpul liber dedicându-l studiul florilor. Astfel, la revenirea în București, din martie 1938, la Sala Dalles, pictorul avea să organizeze alături de Francisc Șirato o expoziție comună, în cadrul căreia expunea douăzeci și cinci de studii de flori. De la „Flori de câmp”, „Maci”, „Iriși albi”, „Petunii”, „Călțunași”, „Gladiole”, „Trandafiri ghimpați” la „Crini”, florile lui Tonitza exprimau tot entuziasmul din preajma naturii înconjurătoare, pe care o găsea întotdeauna interesantă și constructivă. În relația cu arta sa, retina pictorului este orientată spre cerințe intime alături de importanța culorii și a luminii, care are înțelesuri și vibrații aparte, în funcție de natura aleasă drept studiu. De asemeni, pentru o înțelegere aprofundată a limbajului picturii artistul preferă întotdeauna studiul liber al naturii în anotimpul de vară, atunci când culoarea se revarsă liber și luminos asupra formelor. În ceea ce privește aranjamentul naturii, artistul ține cont de distribuirea elementelor constructive, precum și de proporții și armonii, tratând motivul ca element solid, pe care îl învăluie în culoare. (G.M.)

Dimensiuni

width 40 cm, height 30 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu negru, ”Tonitza”

Informații documentare

Opera a participat la expoziția "Tonitza și geniul copilăriei", Art Safari București, 2019.

Datare

cca. 1934

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Ciobănaș

151. Ciobănaș

Frederic Storck

    Estimare EUR 400 - 600
    Adjudecat EUR 1.600
Profil de tânără

122. Profil de tânără

    Preț de vânzare EUR 1.250
Întâlnire în vremuri interzise

5. Întâlnire în vremuri interzise

Hedda Sterne

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 1.200
Stradă din Paris

64. Stradă din Paris [1932]

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimare EUR 1.000 - 1.800
    Adjudecat EUR 1.000