otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
63. Nud [1929-1930]
1886, Bârlad - 1940, Bucureşti
Estimare
Pretul de pornire si cel estimat nu sunt preturi de vanzare efective
EUR 65.000 - 95.000
Sesiune
Joi, 18 iunie 2026 19:00
Reprezentant
Începând cu anul 1926, nudul devine o temă tot mai frecventă în creația lui Nicolae Tonitza. Interesul pentru această temă își are rădăcinile în anii de formare de la Școala de Belle Arte din Iași, unde artistul practică studiul nudului în atelier - o lecție pe care italienii o numesc ”accademia”. Tonitza vedea nudul ca pe o ”subtilă înfrățire între culoare și lumină”. Ceea ce îl definește ca artist este abandonul culorii în favoarea desenului: culoarea nu construiește forma de sine stătător, ci o umple, fiind aplicată în interiorul unor contururi trasate riguros. Ionel Jianu surprinde acest lucru cu precizie: ”mai presus de toate, el va rămâne un desenator, culoarea fiind aplicată înăuntrul contururilor precis trasate, ca o materie care umple spațiul dintre hotarele liniilor”. Numeroasele studii în peniță și creion din această perioadă confirmă preocuparea constantă pentru formă, în special pentru anatomia corpului feminin, cu specificul ei de modelare. Artistul posedă capacitatea de a reda expresivitatea corpului indiferent de ipostaza în care pozează modelul său. De cele mai multe ori, însă, redă atmosfera intimă și căldura interioarelor. Devine un observator atent, care sintetizează fidel trăsăturile muzelor sale, reinterpretându-le prin linii elegante. Surprinde atitudini distincte și conferă trupului o construcție simbolică. Personajele sale sunt prezentate adesea într-un contrast evident cu fundalul. Deși optează de cele mai multe ori pentru o cromatică neutră, folosește tonuri puternice și contururi în nuanțe închise. Un alt element definitoriu al nudurilor sale este scenografia intimă. Tonitza nu supraîncarcă cadrul cu decoruri, ci creează o atmosferă specifică prin draperii, paturi, canapele, spătare de scaun sau diverse elemente de recuzită, care întregesc compoziția fără a distrage atenția de la model. Nicolae Tonitza se numără printre pictorii care ”au dominat prima jumătate a secolului XX și care au făcut din tablourile cu nuduri un gen independent al picturii”, după cum afirmă Mircea Deac; alături de Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu și Camil Ressu. În operele lor vom identifica figura ființei iubite, a unui model ori a unei personalități reputate. În scrierile sale despre artă, Tonitza aduce în discuție problematica receptării nudului în arta autohtonă, făcând referire la reticența și puritanismul manifestat de unii privitori. ”Cine se lasă cucerit în fața unui nud de voluptatea cărnii și nu de voluptatea de a picta – ratează”, avea să remarce artistul, astfel că după însușirea preceptelor academismului münchenez și a învățăturilor de la Belle-Artele din Iași, va stăpâni anatomia umană și va prelua tematica în creația sa. Lucrarea de față, creată în anii `30, ilustrează principiile enumerate mai sus. Tonitza alege să redea modelul din față, punând în valoare calitățile anatomice ale corpului: netezimea, plasticitatea și transparența carnației, tratate cu o sensibilitate afectivă caracteristică artistului. Cadrul pictural și registrul cromatic o apropie de alte lucrări din aceeași perioadă, dintre care amintim ”Nudul cu cămașă roz” din colecția Muzeului de Artă Constanța. Precum și în cazul ”Nudului în iatac” din 1926, intimitatea budoarului servește drept fundal, integrând nudul într-o cadru familiar.
Bibliografie
BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 PELEANU, Georgeta, “Expoziția N.N.Tonitza”[catalog], Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973
Dimensiuni
width 49.5 cm, height 69 cm
Descriere
ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, ”Tonitza”
Informații documentare
Opera este reprodusă în catalogul expoziției retrospective "N.N.Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 la pagina 134, cat. 19, sub titlul "Nud de fetiță". Opera a făcut parte din expoziția ”Tonitza și geniul copilăriei”, Art Safari București, 201 și este reprodusă în catalogul expoziției ”Tonitza și geniul copilăriei”, Zoltan Soos, Art Safari, 2019, pag. 207.
Datare
1929-1930
Provenienţă
colecția regizorului Sică Alexandrescu.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.
Detalii
Începând cu anul 1926, nudul devine o temă tot mai frecventă în creația lui Nicolae Tonitza. Interesul pentru această temă își are rădăcinile în anii de formare de la Școala de Belle Arte din Iași, unde artistul practică studiul nudului în atelier - o lecție pe care italienii o numesc ”accademia”. Tonitza vedea nudul ca pe o ”subtilă înfrățire între culoare și lumină”. Ceea ce îl definește ca artist este abandonul culorii în favoarea desenului: culoarea nu construiește forma de sine stătător, ci o umple, fiind aplicată în interiorul unor contururi trasate riguros. Ionel Jianu surprinde acest lucru cu precizie: ”mai presus de toate, el va rămâne un desenator, culoarea fiind aplicată înăuntrul contururilor precis trasate, ca o materie care umple spațiul dintre hotarele liniilor”. Numeroasele studii în peniță și creion din această perioadă confirmă preocuparea constantă pentru formă, în special pentru anatomia corpului feminin, cu specificul ei de modelare. Artistul posedă capacitatea de a reda expresivitatea corpului indiferent de ipostaza în care pozează modelul său. De cele mai multe ori, însă, redă atmosfera intimă și căldura interioarelor. Devine un observator atent, care sintetizează fidel trăsăturile muzelor sale, reinterpretându-le prin linii elegante. Surprinde atitudini distincte și conferă trupului o construcție simbolică. Personajele sale sunt prezentate adesea într-un contrast evident cu fundalul. Deși optează de cele mai multe ori pentru o cromatică neutră, folosește tonuri puternice și contururi în nuanțe închise. Un alt element definitoriu al nudurilor sale este scenografia intimă. Tonitza nu supraîncarcă cadrul cu decoruri, ci creează o atmosferă specifică prin draperii, paturi, canapele, spătare de scaun sau diverse elemente de recuzită, care întregesc compoziția fără a distrage atenția de la model. Nicolae Tonitza se numără printre pictorii care ”au dominat prima jumătate a secolului XX și care au făcut din tablourile cu nuduri un gen independent al picturii”, după cum afirmă Mircea Deac; alături de Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu și Camil Ressu. În operele lor vom identifica figura ființei iubite, a unui model ori a unei personalități reputate. În scrierile sale despre artă, Tonitza aduce în discuție problematica receptării nudului în arta autohtonă, făcând referire la reticența și puritanismul manifestat de unii privitori. ”Cine se lasă cucerit în fața unui nud de voluptatea cărnii și nu de voluptatea de a picta – ratează”, avea să remarce artistul, astfel că după însușirea preceptelor academismului münchenez și a învățăturilor de la Belle-Artele din Iași, va stăpâni anatomia umană și va prelua tematica în creația sa. Lucrarea de față, creată în anii `30, ilustrează principiile enumerate mai sus. Tonitza alege să redea modelul din față, punând în valoare calitățile anatomice ale corpului: netezimea, plasticitatea și transparența carnației, tratate cu o sensibilitate afectivă caracteristică artistului. Cadrul pictural și registrul cromatic o apropie de alte lucrări din aceeași perioadă, dintre care amintim ”Nudul cu cămașă roz” din colecția Muzeului de Artă Constanța. Precum și în cazul ”Nudului în iatac” din 1926, intimitatea budoarului servește drept fundal, integrând nudul într-o cadru familiar.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.
Bibliografie
BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 PELEANU, Georgeta, “Expoziția N.N.Tonitza”[catalog], Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973
Dimensiuni
width 49.5 cm, height 69 cm
Descriere
ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, ”Tonitza”
Informații documentare
Opera este reprodusă în catalogul expoziției retrospective "N.N.Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 la pagina 134, cat. 19, sub titlul "Nud de fetiță". Opera a făcut parte din expoziția ”Tonitza și geniul copilăriei”, Art Safari București, 201 și este reprodusă în catalogul expoziției ”Tonitza și geniul copilăriei”, Zoltan Soos, Art Safari, 2019, pag. 207.
Datare
1929-1930
Provenienţă
colecția regizorului Sică Alexandrescu.
Reprezentant
Alte loturi asemănătoare
