45. Țărăncuță în cerdac [1890-1900]

Preferința pentru peisajul rural românesc este cea care l-a transformat pe Nicolae Grigorescu din pictorul format în spiritul realist al Școlii de la Barbizon în maestrul care a introdus în spațiul românesc manierele și tendințele specific impresioniste. Chiar dacă această alegere tematică l-a îndepărtat de curentul dominant al modernității secolului al XIX-lea, uleiurile sale sunt conturate în cel mai viu limbaj pictural, articulând un limbaj plastic profund autohton. Plăcerea de a căuta un imaginar înrădăcinat în viața cotidiană a țăranului român s-a manifestat de-a lungul întregii sale cariere artistice, realizând lucrări precum ”Țărăncuță torcând” (1864 - 1869, Muzeul Colecțiilor, București) sau ”Țărăncuță în casă” (1870 - 1872, MNAR, București), dar a ajuns la apogeu după revenirea definitivă în țară, la sfârșitul anilor 1880. Atunci, Grigorescu și-a ales ca reședință orășelul Câmpina, unde avea să trăiască și să lucreze în ultimii 17 ani ai vieții. Așezarea de la poalele munților dobândise un nou avânt odată cu inaugurarea căii ferate Ploiești - Predeal (1879) și - prin urmare - ridicarea gării, intrând într-o perioadă de efervescență economică și urbană. În acest context, pictorul și-a achiziționat o veche casă muntenească, ancorându-se definitiv în peisajul și ritmul locului. Una dintre însușirile care îl consacră pe Grigorescu drept artist al poporului este tocmai această revenire la viața oamenilor de la țară: traiul alături de ei, în mijlocul naturii, și culegerea, în itinerariile sale, a peisajelor și chipurilor românilor de odinioară. Subiectele surprinse din cotidianul satului pornesc de la priveliștea înconjurătoare, trec prin oamenii care trăiesc în interiorul lumii rurale și se opresc asupra ocupațiilor zilnice și a legăturii pe care aceștia o întrețin cu locul și viețuitoarele ce îi înconjoară. Pornind pe drumuri de vară, pictorul întâlnea în peregrinările sale țărani primitori care îl lăsau să le surprindă existența în simplitatea ei autentică - la muncile câmpului, la căratul recoltei, la paza turmelor sau duminica, la horă. Evocarea lumii satului dezvăluie, totodată, devotamentul său față de poporul român, înfățișând o viață surprinsă în realități oneste și nefardate. În ultima perioadă de creație s-a dedicat cu precădere chipul țăranului, surprins pe plaiurile muscelene și prahovene, reținând pe pânze momente din viața localnicilor alături de frumusețea dealurilor și a munților. Dintre lucrările reprezentative ale acestei perioade amintim ”Țărăncuță voioasă” (1894, MNAR, București) sau ”Ciobănaș cu cățelul său” (1902, Muzeul Colecțiilor, București). Cu acest interes deschis asupra spațiului pitoresc, Grigorescu a îmbrăcat în forme plastice frânturi de plai, oferindu-ne adevărate pictograme ale vechilor bordeie țărănești. Ridicate din pământ și susținute de stâlpi de lemn, după specificul locului, casele țărănești poartă în înfățișarea lor solemnitatea discretă a spațiului pitoresc. Admirația pentru tradiție și pentru ethosul autohton se traduce la Grigorescu în cromatică, în tușe blânde și în construcția formei. În lucrarea de față, nuanțele luminoase folosite pentru conturarea casei bătrânești par să izvorască dintr-un fond dominat de verde închis, presărat cu flori viu colorate, un efect de clair-obscur însușit la Barbizon și pus acum în slujba unui subiect profund personal. În cerdacul casei, remarcăm o prezență feminină conturată în tușe largi, cu o brodoadă albă ce acoperă șuvițele părului brun. Există, în această imagine, ceva care trece dincolo de simpla reprezentare a unui motiv rural: putem presupune că pictura reprezintă o confesiune de dragoste pentru propriul cămin de la Câmpina. Casa veche a lui Grigorescu, achiziționată în anii 1890 - 1900, a fost înlocuită de o construcție nouă între 1902 și 1904, ceea ce sugerează - cel mai probabil - apartenența lucrării anilor dintre 1894 și 1901. Cunoaștem alte câteva variante ale aceleiași case, surprinse din unghiuri sau în perioade diferite, toate grăitoare pentru farmecul pitoresc al acestui loc atât de drag pictorului. Mai mult, în aceste împrejurări, putem face o supoziție asumată în privința identității personajului central. Aceasta poate fi chiar Maria Danciu - partenera de viață a artistului și o prezență recurentă în creația târzie a lui Grigorescu, servind drept model pentru numeroase dintre portretele cu țărăncuțe. La acea vreme, Grigorescu îi dedica numeroase lucrări, pe care le nota cu mesajul ”pentru M. Danciu”, imediat în vecinătatea propriei semnături. Înfățișarea sa în opera de față potențează atmosfera intimă a scenei. (L.M)

Bibliografie

CIUCĂ, Valentin, "Pe urmele lui Grigorescu", Ed. Sport-Turism, București, 1987 ENACHE, Monica, MATEI, Rodica, VIDA, Mariana, "Grigorescu. Pictor al naturii"(catalog), Muzeul Național de Artă la României, București, 2007 VLAHUȚĂ, A., "Pictorul Nicolae Grigorescu. Vieața și opera lui”, Editura Casa Școalelor, București, 1910

Dimensiuni

width 34.5 cm, height 19.5 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu roșu, ”Grigorescu”

Datare

1890-1900

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.