201. Bretonă

Portretul, practicat încă de pe vremea când se afla pe băncile Școlii de Arte Frumoase din Iași, a reprezentat poate una dintre cele mai aplaudate categorii picturale în care Tonitza s-a avântat (în special datorită chipurilor de copii – “pictor al copiilor”). Resursele documentare ne oferă o imagine relativă asupra lucrărilor de sfârșit de prim deceniu al secolului al XX-lea, până spre perioada de după descoperirea Balcicului, spre sfârșitul vieții. Câteva portrete de bătrâni realizate la München, în perioada bavareză - și probabil cel mai vechi portret cunoscut nouă astăzi, portretul mamei maestrului său, al Baronesei von Habermann - sunt date certe ale unei tendințe evidente spre o cercetarea scrutătoare a firii umane, încă de la începutul carierei. Pentru un personaj ca Nicolae Tonitza, apariția unui astfel de gen pictural este evident reglementată de năzuințe psihologice nutrite în sufletul unui adevărat cercetător al vieții, cu atât mai mult cu cât știm astăzi că nu a făcut “carieră” din vânzarea portretelor. Foarte puține sunt operele care au avut o direcție clară, de tipul comandă sau cadou apropiaților. Aici identificăm o aproape unică serie realizată chiar în perioada din care provine și uleiul de față – 1933-1935 – ani din care ne parvin opere ca “Portretul d-șoarei Trembiski”, “ Portretul lui A. Lehrmann” sau portretele soților Paul Gotcu – colecționar și medic al curții regale – prezentate publicului în expoziția “Șirato-Tonitza” din cursul anului 1935. Aflată la poziția 144 din catalogul expoziției Grupului celor Patru din 1933, sub titlul modest de “Cap de femee - studiu”, “Bretonă ” ne oferă fără tăgadă măsura calităților picturale pe care le poartă creația lui Tonitza. Era un an extrem de important în cariera artistului, fiind practic un moment al descătușării, după o perioadă relativ nefastă a carierei. Anii petrecuți în Constanța, unde în final va eșua în a finaliza pictura catedralei Sf. Gheorghe, de altfel unul dintre motivele pentru care Grupul nu a expus între 1931 și 1932, aveau să fie recompensați atât prin expoziția Grupului celor Patru (martie 1933), cât și prin “descoperirea” Balcicului, ce avea să se materializeze în cursul lunilor de vară ale aceluiași an. În cadrul expoziției avea să expună un număr impresionant de opere, circa 70, uleiuri, tempera, acuarele și desene ce ofereau publicului și criticii de artă o paletă pe cât de eclectică, pe atât de valoroasă. “Colțul de expoziție îmbrăcat în tablourile lui Tonitza, face în sala Dalles o frântură de muzeu. Acest admirabil pictor al sensibilității moldovenești – căci e cel mai reprezentativ pictor al Moldovei – și-a circumscris câmpul cercetărilor lui plastice într-o preocupare permanentă de plină lumină, ceea ce a dus direct și cu totul pregătit spre albul colorat. De aici încolo, Tonitza face legătura cu tot ce s-a făcut mai subțire și mai rafinat, în plastica românească, depășind cu mult o grănițare etnică și situându-se pe planul neatins decât de marele Ștefan Lukian”. Iată cum îl vedea cronicarul importantei reviste de critică literară și artistică “Gândirea” pe Nicolae Tonitza. În ochii aceluiași Victor Ion Popa, dramaturg și important reprezentativ al gândirismului, “expozantul de la Dalles a atins astăzi punctul de încrucișare cu paleta lukianească. Dar dacă Lukian înseamnă cel mai înalt punct atins în plastică – sau mai exact, în paleta românească – Tonitza l-a depășit în desvoltarea alburilor, croindu-și dela început o derogare, o pecetă specială, care mărturisește categoric lipsa influenței și arată prin similitudinile ajunse, doar poruncirea cea de dinăuntru și care s-ar numi expresia plastică a sufletului românesc”. (“Cronica plastică”, Gândirea, nr.4, aprilie 1933, pag. 157-159) “Bretonă” ne oferă întocmai ocazia să înțelegem cele exprimate de cronicar, în special în ceea ce privește preponderența și calitatea alburilor folosite de pictor. Într-o compoziție ca aceasta, în care suprafața este coordonată exclusiv de un unic motiv – portretul – Tonitza utilizează tipica paletă ascetizată, culorile fiind puține la număr, dar puternic nuanțate. Folosirea cuțitului de paletă, în special în modelarea recuzitei (boneta) este racordată tocmai la nevoia de atingere a materialității pe care albul o poate valorifica. Printre studiile de nud și peisajele de iarnă care abundau în expoziția din 1933, tabloul nostru se individualizează lesne, marcând un prag evolutiv important în ceea ce privește portretul. Nu doar factura de pitoresc pe care tema ne-o oferă este decisivă– capul modelului fiind acoperit de o bonetă tipică zonei bretono-flamande - ci și maniera picturală, coordonată de omogenitatea plastică dintre pensulație și saturația tonurilor. Tonitza alege aici profilul, însă nu pierde cu nimic din acea expresie a ochilor, reușind să încarce portretul de profunzime în nuanțele expresioniste caracteristice operelor din perioada 1925-1935. În plus, prin fixarea acestui fundal puțin decorativ al planului secund, Tonitza reușește să “arunce“ în prim-plan chipul, această operă fiind definită de acest decupaj portretistic, modelat și cu ajutorul unei anume materialități a pastei. Între paloarea ocrurilor folosite pentru carnație și fundalul monocrom - dar modulat în nuanțări – profilul femeiesc “plutește” în această mică compoziție ce îmbogățește opera portretistică a celui mai reputat modernist al genului. (I.P.)

Bibliografie

‘‘Nicolae Tonitza’’, catalog de expoziţie, text de Georgeta Peleanu, Bucureşti, 1964 BABA, Corneliu, ‘‘Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965 BREZIANU, Barbu,”Nicolae Tonitza”, Ed. Arta Grafică, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “Nicoale Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru,”N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 ŞORBAN, Raul, ‘‘Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973 ŞORBAN, Raul, ‘‘Nicolae Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965 ZAMBACCIAN, Krikor, ‘‘N. Tonitza’’, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, f. l., f. a.

Dimensiuni

width 37 cm, height 41.5 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta sus, cu brun, Tonitza, 1933

Informații documentare

Proveniență: colecție privată bucureșteană. Opera a participat la a șasea expoziție a Grupului celor Patru, 5 - 31 martie 1933, Sălile Fundației Dalles, București și este menționată în catalogul expoziției la cat. 144, sub titlul "Cap de femee". Opera a participat la Expoziția de pictură și grafică "Nicolae N. Tonitza", Muzeul de Artă al R.S.R., iunie-iulie 1979.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.