51. Femei la câmp

Temperament năvalnic, excesiv, circumscris modelului dionisiac și fantasmelor onirice, Ion Țuculescu se înfățișează în postura de pictor în anul 1938, în cadrul unei expoziții personale organizate în clădirea Ateneului Român. Înzestrat cu veleitățile autodidactului, efectuează studii libere, ”după natură și după maeștri”, așa cum el însuși afirmă. Își va utiliza dubla vocație, de biolog și creator, pentru a transcrie pe pânză veritabile pagini de natură cu ingeniozitatea savantului. Reface călătoriile predecesorilor săi în orientul mediteranean și în importantele capitale occidentale și recuperează, astfel, materialul vizual necesar experimentelor plastice viitoare. Se inspiră de la Petrașcu, Andreescu sau Luchian, dar se oprește și asupra unui Van Gogh sau a unui Gauguin. La baza creației sale va sta, însă, neclintit - foclorul românesc. Țuculescu se afirmă drept un autentic interpret al naturii și excelează mai cu seamă în realizarea peisajelor. În 1943 expune seria câmpurilor de rapiță, serie din care face parte și opera de față. Își relevă astfel viziunea expresionist-extatică a motivului natural exterior pe care îl va juxtapune nemijlocit naturii sale interioare dezlănțuite. Câmpurile sale cu rapiță sunt adevărate descărcări cromatice contrastante. Galbenul crud al vegetației e alăturat violetului închis al cerurilor care vestesc furtuna într-o revitalizare stilistică a artei populare desuete. Excepționala vocație a coloristului e accentuată de alternările armonioase de tonuri puternice și de pasta utilizată în mod voit exagerat. Momentul 1943 reprezintă o piatră de hotar – atât în evoluția plastică a artistului, cât și în receptarea sa de către critică și public. Artistul preia din maniera picturală a expresioniștilor și excelează în ilustrarea ritmurilor și în zugrăvirea tușelor. Spațiul său plastic, infinit și cu materializări neobișnuite, este brăzdat de o luminozitate artificială și de o cromatică brutală devenită laitmotiv. Depășește cadrul decorativ, pur imitativ și tinde către încărcarea afectivă a pânzei prin utilizarea unei palete exacerbate. Acordurile sale ornamentale sunt încastrate în accente de negru, nuanță pe care o asimilează din lucrările lui Petrașcu. Păstrează frânturi recognoscibile ale spațiului real din care se inspiră, însă le modifică în conformitate cu stimulii proprii. Țuculescu propune estetica fantastică a basmelor și inserează adesea troițe și păsări pe care le împrumută din arta populară. Propune o nouă ordine estetică și un set diferit de valori, pe care le transferă, treptat, operelor sale. Reinterpretează elementele folclorice într-o manieră profund modernizată și transferă viziunea analitică a biologului în tentative febrile de redare exhaustivă a frescelor dedicate naturii.

Bibliografie

VLASIU, Ion, ”Ion Țuculescu”; Editura Meridiane, București, 1966. CÂRNECI, Magda, ”Ion Țuculescu”, Editura Meridiane, București, 1984.

Dimensiuni

width 55.5 cm, height 48 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu albastru, ”TUC”

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.