52. Călăreți în asalt

Creaţia Magdalenei Rădulescu s-a contopit în jurul a două motoare culturale pe care artista le-a asimilat în primele decenii ale vieţii sale. Primul, cel mai uşor de citit şi înţeles, este oferit de mediul social şi cultural în care a crescut. Născută în Oltenia, la Râmnicu Vâlcea, şi crescută în Dobrogea, la Constanţa, Rădulescu îşi trăieşte anii copilăriei şi adolescenţei în acel mediu tradiţional, de unde îşi va extrage mai târziu esenţa primordială a picturalităţii sale. Al doilea element definitoriu stă sub spectrul experienţei pariziene unde, în primii ani de studii, se întâlneşte cu avangarda occidentală şi de asemenea simte pulsul spiritului şcolii de la Montparnasse. Aceste două instanţe biografice se vor modela pe structura unui artist autodidact, în opera căreia nu putem identifica clar un maestru, ci doar un filon inspiraţional. Probabil sursa principală de valoare a fost definită de exerciţiu şi practică, fapt relevat şi de propriile declaraţii ale artistei, care constata în anii apogeului artistic că prin practică a reuşit să atingă acea spontaneitate necesară şi definitorie artei sale. Stilul artistei poate fi descifrat pornind de la principiile coordonatoare mai sus amintite. Obiceiurile folclorice tradiţionale, româneşti, dar poate şi mai pregnant cele orientale, devenite simboluri, sunt asimilate prin tehnică expresionistă, iar rezultatul nu poate fi decât propriu pictoriţei. Particularitatea ce defineşte individualitatea estetică a lucrărilor Magdalenei Rădulescu este conturată de capacitatea de a extrage, atât din lumea perceptibilă cât şi din miturile ei, exact calitatea fecundă a înţelesului, astfel, elementele folclorice sunt transpuse în universul basmului, al visului. Dansatorii, în special căluşarii, muzicanţii, nunţile şi horele, prinţesele orientale, şi nu în ultimul rând şirurile infinite de cai şi călăreţi sunt toate transfigurate în scene de un vădit caracter oniric, iar cu ajutorul calităţilor scenografice, crează apariţii coerente, finite figurativ, însă creatoare de sensuri infinite. În ceea ce priveşte lucrarea de faţă, ea este integrată unui întreg ciclu, definit de însăşi titlul lucrării, ameţitoarele ”cavalcade”. Motivul calului în arta pictoriţei reprezintă mai mult decât un ciclu, şi ne ajută să înţelegem şi persoana Magdalena Rădulescu. Este o temă aprofundată, rezultat al studiului şi al lecturii artei orientale, de unde artista extrage acest element. Într-un interviu prilejuit de a treia expoziţie postbelică în România, în 1975, artista declara că sursa principală a studiului cailor şi călăreţilor i-a fost oferită de istoria şi arta sciţilor. Apropierea de civilizaţia indo-iraniană şi orientală avea trecere în estetica artistei, mai ales dacă acceptăm faptul că anii petrecuţi în Dobrogea atât de pitorească şi încă orientală din primele decenii ale secolului al XX-lea au reprezentat o acomodare cu aceste culturi estice. Pentru rezultatul final, sciţii nu au oferit doar sursa iniţială de inspiraţie, ci chiar au influenţat şi formula plastică. Rădulescu recurge chiar la o reproducere foarte amănunțită a înfăţişării personajelor, tunicile roşii ale călăreţilor sau caii tatuaţi în întregime, elemente definitorii războinicilor nomazi fiind transpuse întocmai. Însă artista nu doreşte o rememorare a antichităţii, ci doar se foloseşte de însemnătatea cavalcadei în producerea unui complex estetic, formulat în spiritul mitului şi al basmului. Compoziţia este orânduită după principii des întâlnite în majoritatea operelor artistei, astfel putem recunoaşte dispunerea circulară a personajelor, definitorie de altfel și pentru ciclul horelor. Imaginea rotitoare se regăseşte şi în această cavalcadă şi are ca drept cadru filosofic pictura sacrului. Mişcarea alertă în cerc este cea care produce extazul, extaz ce de multe ori era regăsit în cultele antice, atât paleocreştine, deci autohtone, dar şi în cazul culturilor orientale. În ceea ce priveşte personajele pictate, Rădulescu încearcă să nu inspire distincţie între cal şi călăreţ, ei fiind orânduiţi drept un întreg, ce oferă nu numai coerenţă compoziţiei, dar reprezintă şi un motor simbolic. Lucrarea impresionează prin mişcare şi dinamism, un haos controlat, construit circular, ce produce un perpetuum mobile figurativ, ce în accepţiuni filosofice atinge tocmai calităţile mitului ce nu cunoaşte limite de circulaţie, atât pe cale orală, dar şi vizuală.

Bibliografie

DEAC, Mircea, “Magdalena Rădulescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980 Catalogul Expoziţiei “Magdalena Rădulescu. Pictură şi grafică”, Bucureşti, 1994

Dimensiuni

width 50 cm, height 65 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, Magdalena Rădulescu

Informații documentare

Lucrarea este reprodusă în catalogul ”Magdalena Rădulescu”, Mircea Deac, Ed. Meridiane, 1980, la cat. 83 Pe ramă etichetă de participare în “Expoziția Magdalena Rădulescu. Pictură și grafică“, Muzeul NAțional de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, 1994 Lucrarea este menționată în catalogul “Expoziției Magdalena Rădulescu. Pictură și grafică“, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, 1994, la cat. 30

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.