134. Lila în roz

1877, Craiova - 1953, Bucureşti

Estimare

EUR 20.000 - 35.000

Adjudecat

EUR 29.000

Sesiune

Mar, 12 iunie 2012 00:00

Gândindu-ne la parcursul anevoios străbătut de Francisc Șirato până la afirmarea totală în câmpul criticii de artă contemporane lui, putem afirma că acesta a avut un traseu sinuos, dar interesant în istoria artelor plastice autohtone. Șirato-criticul de artă sau Șirato-graficianul aveau să devină, în perioada interbelică, apelative ce nu îl vor mai caracteriza totalmente, Șirato–coloristul devenind la fel de uzitat ca și celelalte două atribute. Descoperirea Dobrogei, aprofundarea paletei de culori, dar mai ales transformarea planului pictural dinspre formă spre culoare aveau să devină principalele unelte folosite de pictor, care își câștiga, cu fiecare pânză, un loc cât mai de preț atât în rândurile cronicilor, dar mai ales pe pereții colecționarilor. Putem admite că saltul valoric se va face simțit de îndată ce Șirato va deveni componentă indispensabilă a Grupului celor Patru, alături de Tonitza, Dimitrescu și Han, expozițiile personale - Grupul va expune cu intermitențe și micșorare a componenței între 1926 și 1938 – fiind totuși destul de rare. În fapt, în perioada cea mai prolifică a artistului, acesta nu a avut decât două expoziții personale (1921 și 1947), fapt ce se contrazice cu notorietatea pe care acesta o avea către finalul perioadei interbelice, atât în cariera didactică, dar mai ales în rândul celor mai importanți colecționari. În 1933, Șirato devenea profesor titular la Catedra de Desen și Pictură a Academiei de Arte Frumoase din București și era în același timp membru al juriilor celor două Saloane Oficiale (cel de pictură și cel de desen și gravură), iar doi ani mai târziu pictorul era medaliat cu aur la Expoziția de Artă Românească de la Bruxelles. Din lista colecționarilor care îi achiziționau constant opere din expoziții, putem aminti nume ca Iosif Dona, Pamfil Șeicaru, Zambaccienii (Krikor, Onic și Grigore), Henri Trembiski, Dimitrie Gusti sau Adolphe Ruleta. Așadar, în anii ’30, Francisc Șirato era în apogeul carierei, opera critică și picturală îi era apreciată, dar și cea de profesionist în domeniul picturii (conservator la Muzeul de Artă Națională, monografist al lui Nicolae Grigorescu – 1939). Din această perioadă ne parvine și uleiul de față, un tablou realizat de Șirato în 1934, în care ne prezintă o temă des întâlnită în imaginarul pictural. Interiorul cu model feminin s-a coagulat în pictura lui Șirato în special datorită personajului analizat - cunoscuta Lila Nădejde, nepoata artistului, ce va fi pictată pe parcursul a mai bine de un deceniu. În 1926-1927 apar primele opere, în care modelul preferat este prezentat în diverse ipostaze, inițiind un adevărat ciclu ce va deveni mai mult decât relevant. “Albumul” (col. Dona) sau “Fată lucrând filet” (Muzeul Național de Artă al României, inv. 551) sunt printre primele pânze care menționează tema amintită, opere dezvoltate exclusiv în jurul modelului, care însă răspund unor interogații picturale mai adânci. Descoperirea universului dobrogean avea să permuteze interesul cromatic al lui Șirato care, treptat, va sintetiza din ce în ce mai evident planul cromatic, dus la înalte grade de profunzime de îndată ce va ajunge la Balcic. Paleta de culori folosită în pictura de interior, așa cum ne este prezentată și în opera de față, se regăsea în special în atmosfera descoperită pe țărmurile sudice ale Mării Negre, tonurile pastelate, calde acaparând în totalitate imaginarul, indiferent de tema aleasă. Alături de “Fetiță în rochie albastră” (Muzeul de Artă Constanța) sau de “Siesta” (Muzeul Național de Artă al României), ambele realizate în 1934, “Lila în roz” ne introduce în același univers familial, cu sofa pe care se odihnește nepoata sa, măsuța pe care stau aruncate câteva cărți, toate învelite într-un văl modelat de pensulația exuberantă, ce întinde tonurile fără fobia tușei de contur. (I.P.)

Bibliografie

ISPIR, Mihai, “Șirato”, Ed. Meridiane, București, 1979 OPREA, Petre, “Pictorul Francisc Șirato și colecționarii săi” în “Unele aspect ale comerțului de artă bucureștean în secolul XX”, Ed. Maiko, București, 2005

Dimensiuni

height 49 cm, custom 60,5

Descriere

ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu brun, Şirato, (1)934

Informații documentare

Proveniență: importantă colecție privată bucureșteană.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Peisaj cu case

34. Peisaj cu case

Adam Bălţatu

    Estimare EUR 4.000 - 7.500
    Adjudecat EUR 5.000
Peisaj romantic

30. Peisaj romantic

Kimon Loghi

    Estimare EUR 1.400 - 2.400
    Adjudecat EUR 1.700
Vas cu anemone

93. Vas cu anemone

Gheorghe Petraşcu

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 2.600
Marea la Techirghiol

85. Marea la Techirghiol

Gheorghe Petraşcu

    Estimare EUR 9.000 - 16.000
    Adjudecat EUR 9.500