180. Copil din Făgăraș [cca. 1925]

În tentativa de a recunoaște sursele imaginare ale universului tonitzian putem descoperi un adevărat vocabular vizual pe care pictorul și l-a cultivat încă de la primele contacte cu pictura, în adolescența ieșeană. Anii petrecuți la școala de arte frumoase din capitala moldovenească, chiar dacă nu vor reprezenta cei mai prolifici ani ai începutului de carieră a lui Tonitza, au avut darul de ai contura tânărului imaginea a ceea ce ar trebui să însemne pictura, și în fapt cultura, pe un spectru mult mai larg. Mai târziu, atmosfera descoperită în sânul secesioniștilor munchenezi, în preajma profesorului Hugo Von Habermann, avea să-i aprofundeze căutările lui Tonitza, care se familiariza tot atunci cu operele maeștrilor Europei ca Rembrandt, Tizian, Dürer, Correggio, Holbein şi Rubens expuși în sălile Alte Pinakotec. Expresionist, impresionist (căutările stilistice de pe la 1910-1911 când picta în preajma Parisului), grafician sau cronicar, toate aceste valențe îl defineau deja pe Tonitza până la 1920-1921, când artistul era considerat deja matur, pe când expunea în cadrul Artei Române. Evoluția lui Tonitza ulterior acelor momente avea să fie visceral conectată de căutările artistului în câmpul înțelesururilor, dar poate și mai evident de viața acestuia. Diferitele perioade de creație ale artistului au fost direct influențate de evenimentele din viața lui: nașterea celor 4 copii și decesul unuia dinte ei, viziunile politice de stânga și grafica militantă, perioada de ședere la Vălenii de Munte, formarea Grupului celor Patru, dispariția prietenului Ștefan Dimitrescu și descoperirea Balcicului. Aceste mari praguri din viața și cariera lui Tonitza sunt fără îndoială evenimente ce se regăsesc și în creația lui, artistul pictându-și, mai mult sau mai puțin, existența. Opera portretistică a lui Nicolae Tonitza ni se relevă astăzi drept un complex pictural profund, direct racordat la biografia și estetica proprie, dependentă în cvasi-totalitatea ei de perioadele de creație clar delimitate fie de pictorul însuși, fie de exegeții săi (Barbu Brezianu, H. Blazian, Georgeta Peleanu). Portretul, practicat încă de pe vremea când se afla pe băncile Școlii de Arte Frumoase din Iași, a reprezentat una dintre cele mai aplaudate categorii picturale în care artistul s-a avântat (în special datorită chipurilor de copii – “pictor al copiilor”). Dacă primul ciclu cu adevărat important de portrete s-a mulat pe pictarea chipurilor propriei familii (anii 1919-1922), perioada următoare surprinde o mutație valorică, inspirată uneori de motivații expresioniste. Abordând aspectele profund umane, Tonitza dezvoltă o portretistică psihologică, atât prin aspect cât și prin onomastică. Intenționat create pentru a impresiona și puncta conceptul artistic, descoperim în operele pictate la mijlocul anilor ’20 titluri ca Orfanii, Oarba, Speen, Putana sau Saltimbancii. Modelele folosite sunt încă o dată alese din universul imediat, fie propriile fete, fie tineri și tinere din proximitatea artistului dar reinterpretați și integrați ciclurilor mai sus amintite. În acest context Tonitza pictează și chipurile țărănușilor din Făgăraș, pe când locuiește la Castelul Brâncovenesc din Sâmbăta, în ceea ce va fi un itinerariu axat pe studiul de chipuri, de port și de interior tradițional. Tonitza analizează chipuri și realizează un ciclu important de grafică, opera picturală numărând mult mai puțin. Uleiul de față este rezulatul unui astfel de studiu, în care pictorul integrează portretul etnografic - vezi pălăria tradițională și gulerul cămeșii - în tipologia portretului expresiv realizat la acea oră. Paleta de culori, analiza ochilor și a chipului surprins și inocent integrează opera mai degrabă în suita portretelor profunde decât într-un studiu etnografic, așa cum sunt de fapt desenele din aceea perioadă. (I.P.)

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, "N.N.Tonitza", Ed. Academiei, București, 1967
BREZIANU, Barbu, "N.N.Tonitza", Ed. Meridiane, București, 1986
CIUCĂ, Valentin, "Pe urmele lui Tonitza", Ed. Sport-Turism, București, 1984
COMARNESCU, Petru, "N.N.Tonitza", Ed. Tineretului, București, 1962
JIANU, Ionel, "Tonitza", Ed. Căminul Artei, București, 1945
ȘORBAN, Raoul, "Tonitza", Ed. Meridiane, București, 1973

Dimensiuni

custom 20,5 x 14,5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, "Tonitza"

Informații documentare

Opera a fost pictată în urma sejurului pe care Nicolae Tonitza l-a întreprins la Sâmbăta de Sus în vara anului 1925, moment în care Palatul Brâncovenesc își deschidea porțile drept Cămin de odihnă pentru scriitori, ziariști și artiști plasticieni și dramatici.

Datare

cca. 1925

Provenienţă

colecția Jacques Bereilh (1895-1977), profesor universitar în cadrul Institului Francez din București, colecționar și rudă prin alianță cu Nicolae Tonitza.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.