21. Primăvara pe dealuri [1926]

1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Estimare

EUR 12.000 - 18.000

Adjudecat

EUR 18.000

Sesiune

Joi, 25 mai 2017 19:30

Pictura decorativă nu pare să fi fost una dintre direcțiile principale de studiu ale lui Vermont în cei 40 de ani de carieră. Chiar dacă este atras de simbolism la începutul carierei și ulterior de temele mitologice și religioase - toate susceptibile unor mari compoziții decorative, creția lui Vermont s-a limitat la doar câteva încercări murale sau pur decorative. Tavanul pictat din Palatul Cantacuzino, ciclul anotimpurilor și 2 -3 compoziții cu subiect mitologic par a fi singurele încercări în acest domeniu ale lui Vermont, încercări care totuși trădează un artist pasionat și dedicat subiectului. În cazul operei de față descoperim o astfel de abordare a compoziției, având în vedere atmosfera idilică și decorativă a întregului complex pictural. Suprafața picturală pare și ea destinată decorării unui interior de vilă, iar desfășurarea compoziției pe orizontală amintește de încercările anterioare (Ciclul Anotimpuri din cursul anului 1924). Opera este împărțită în două registre, oferind un joc de perspectivă inedit: unul de prim plan, cu un picnic în familie, celălalt în perspectivă generoasă, cu un peisaj aparent ardelean. Cei 60 de ani ai pictorului la momentul pictării acestei opere nu îl trădează, tăria culorilor și jocul compozițional făcându-i onoare lui Vermont. De altfel, în ultimii ani de carieră Vermont producea compoziții cu adevărat importante ca „Café de la Paix” (1925) sau „Plajă la Dieppe” (1929).

Bibliografie

PAVEL, Amalia, IONESCU, Radu, ""Nicolae Vermont"", Ed. Academiei, 1958
VRANCEA, Angela, "Nicolae Vermont", E.S.P.L.A., București, 1956

Dimensiuni

width 149.5 cm, height 55 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat central jos, cu negru, "Nicolae Vermont, 1926"

Datare

1926

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Ţărăncuţă cu floare în păr

2. Ţărăncuţă cu floare în păr

Nicolae Vermont

    Estimare EUR 2.500 - 4.500
    Adjudecat EUR 2.400
Chivuță

4. Chivuță

Nicolae Vermont

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 2.500
Baigneuse

20. Baigneuse

Nicolae Vermont

    Estimare EUR 3.000 - 5.000