Bibliografie

CONSTANTINESCU, Paula, SCHOBEL, Doina, “Expoziție de pictură Gheorghe Petrașcu”, Muzeul de Artă al R.S.R, București, 1972 COSTESCU, Eleonora, „Gheorghe Petraşcu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975 FLOREA, Vasile, Gheorghe Petrașcu, Ed. Meridiane, 1989 OPRESCU, George, Gheorghe Petrașcu, Ed. Meridiane, București, 1963 ZAMBACCIAN, K. H., „G. Petraşcu”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti

ulei pe pânză, 60 cm, 72,5, semnat și datat stânga jos, cu albastru, G. Petrașcu, (1)929

Informații documentare

Opera a participat la expoziția retrospectivă Gheorghe Petrașcu, Muzeul de Artă al R.P.R., București, octombrie - noiembrie 1957 și este menționată în catalogul expoziției la pag. 37, cat. nr. 92. Opera a participat la expoziția retrospectivă Gheorghe Petrașcu, Muzeul de Artă al R.S.R., 1972, București și este reprodusă și menționată în catalogul expoziției la cat. 88, pag. 67. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii nr. 2019 din 19.01.2007. Ofertată statului român în cadrul procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune prin notificarea din 5 noiembrie 2008 pentru echivalentului sumei de 225.000 €. Re-ofertare în curs, în cadrul unei noi proceduri de preempțiune, conform adresei 1686/01 noiembrie 2013, aferent prezentei vânzări prin licitație.

Note

Pe verso etichetă de participare în: "Expoziția comemorativă G. Petrașcu", Muzeul de Artă al R.P.R, 8 oct. 1957-20 nov. 1957, "Expoziția de pictură Gheorghe Petrașcu", Muzeul de Artă al R.S. România, București,1972, nr. cat. 88, "Expoziția Gheorghe Petrașcu", Muzeul de Artă Tg. Mureș, 19 aprilie-9 mai 1973 și "Expoziția G. Petrașcu", Muzeul de Artă Craiova, 14.07.-25.08.1973, nr. cat.88.

Provenienţă

colecția Elena și dr. Iosif Dona; Opera era achiziționată de Iosif Dona pe 7 iunie 1930, la finalul expoziției personale a lui Gheorghe Petrașcu de la Căminul Artelor (4 - 31 mai 1930), în care opera este foarte probabil să fi participat. Opera este menționată în inventarul colecției Dona, inventar realizat prin confruntarea notițelor personale de achiziții ale doctorului și listele realizate în urma donațiilor către Muzeul de Artă; colecția Maria Dona; patrimoniul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România; patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă de pe lângă Muzeul Național de Artă al României; colecția Dr. Șerban Andronescu Ghika.

Gheorghe Petraşcu urmează studii de ştiinţe ale naturii la Universitatea din Bucureşti, la care renunţă însă după scurt timp şi, hotărând să se dedice artei, se înscrie la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. În 1898, după absolvire, i se acordă o bursă de studii la Paris, unde, odată ajuns, se perfecţionează primind sfaturile unor artişti sau cercetând muzeele. Nu copiază însă prea mult din capodoperele artei trecutului, ci îşi urmează cu încredere înclinaţiile spontane. Primeşte o bursă din partea Ministrului Şcolilor, pe atunci Spiru Haret, la recomandarea lui Grigorescu, care îi permite să petreacă patru ani la Paris, după o scurtă şedere la München. Urmează cursurile Academiei Julian, în atelierul lui Bouguereau, artist ce se bucura de reputaţia de pictor de nuduri după regulile academiste. Apropierea de Bouguereau nu a influenţat cu nimic natura spontană şi spiritul popular românesc al lui Petraşcu. Operele de început ale lui Petraşcu poartă ecourile artei lui Nicolae Grigorescu, dar şi ale lui G. D. Mirea, ale cărui portrete au lăsat o impresie puternică asupra lui Petraşcu, vizibilă de asemenea în lucrările sale din perioada studiilor. Prima sa expoziţie personală, deschisă la Bucureşti în 1900, prezintă publicului o pictură care lasă o primă impresie nefavorabilă, din cauza aparenţelor brutale, a paletei întunecate şi a violentării formelor, care sunt simplificate arbitrar şi uneori distorsionate. În fapt, armoniile cenuşii, în care intră toate nuanţele de griuri, sunt armonizate savant, cu note discrete de albastru şi roşu potolit, creându-se un efect de surdină, obţinut dintr-o materie întinsă abundent pe pânză, cu cuţitul. Este o artă care nu seamănă deloc cu pictura practicată de cei mai mulţi artişti români la începutul veacului şi, din acest motiv, întâmpinată inițial cu reticenţă, a devenit însă în scurt timp stimată, prin contactul permanent cu publicul. Datorită aprecierii pe care o purta lui Grigorescu şi artei acestuia, Petraşcu a dovedit încă de la început interes pentru peisaj, începându-şi cariera cu studii în culoare ale mediului rustic. Cum pasiunea sa pentru lumea minerală era cu greu compatibilă cu regnul vegetal, artistul a uitat curând umbrişul pădurilor, malurile râurilor şi viile, unde şi-a exersat mâna de multe ori, pentru a se lăsa sedus de casele vechi de la Vitré, nisipurile din Dobrogea, marmura Veneţiei, calcarul din Toledo, zidurile galbene, verzi sau roşii din Sighişoara sau stâncile ţărmului mării. Către finalul deceniului trei al secolului trecut, Gheorghe Petrașcu era unul din principalele puncte de referință ale picturii românești. Succesul și renumele erau împământenite încă din primul deceniu de la debutul pe simezele bucureștene, iar anii ce urmau aveau să îl fixeze în panoplia marilor creatori, a marilor maeștri. În 1914, era numit custode al Pinacotecii Statului (din Parcul Carol), doi ani mai târziu era integrat în juriul Tinerimii Artistice, pentru ca după război să intre definitiv în vizorul principalilor colecționari români. Pe Krikor Zambaccian îl cunoștea în 1921, când, la intermedierea lui Theodorescu-Sion, marele colecționar îi vizita atelierul din Piața Romană nr. 5 și achiziționa două lucrări. Pe dr. Iosif Dona îl cunoștea cel mai probabil dinainte de război, cert fiind faptul că, în urma expoziției Petrașcu din februarie 1915, de la Ateneu, doctorul achiziționa o serie de compoziții (“Dunărea seara”, “Case în mahala, iarna”, “Casa babei Marina” sau “Casă Turtucaia” și altele). În deceniul trei, pictorul devenise indiscutabil cel mai bine vândut artist autohton, iar marile sale expoziții organizate la Ateneu stau testament pentru valoarea și realizările acestuia. În 1924, creația sa era excelent primită la Bienala de la Veneția, cele 10 uleiuri trimise atunci prefigurând marea participare postumă în cadrul Bienalei, din cursul anului 1960, atunci când artistul era prezentat într-o adevărată expoziție retrospectivă (40 de opere). Pictor călător, în continuă căutare de înțeles și relevant, Petrașcu aducea în fața publicului imagini pertinente, îmbrăcate în stilul inconfundabil – plin de materialitate, culoare și robustețe. Itinerarul românesc îi transformă opera într-una cu tangențe etnografice, punctând cu inteligență locurile cele mai reprezentative ale acelei continuități și persistențe istorice. Ruinele de la Târgoviște - vechea reședință domnească, ansamblul monastic de la Agapia, Curtea de Argeș, dar și zonele învecinate, muscele, păstrătoare a tradițiilor și spiritului românesc. În acest ciclu relevant este introdusă și Viforâta, mănăstirea de lângă Târgoviște intrând în vizorul lui Petrașcu încă de la începutul secolului XX, când, în 1901, călătorea și picta locurile. Chiar dacă acele prime vizite amintesc de puternica influență estetică pe care o avea Nicolae Grigorescu asupra tânărului Petrașcu, creația artistului nostru avea să se racordeze la spiritualitatea românească tocmai prin pictarea și reproducerea unor spații ancestrale. Petrașcu nu pictează interioare de biserică sau imagini profund religioase, ci doar amintește și punctează sacralitatea prin acea paletă încărcată și profund autohtonă. În operele de mai târziu, din cursul deceniului trei, perioadă relevantă și pentru uleiul de față, datat 1929, pictorul încarcă cu înțeles fiecare tușă, marcând lesne importanța și pertinența unei instanțe vizuale. Recursivitatea motivului de față – interior din camera de oaspeți a Mănăstirii Viforâta – nu afectează cu nimic profunda autenticitate vizuală a vreunei opere ce fixează această instanță, ci dimpotrivă, o aprofundează și o aduce la un nivel iconic. În fapt, cele mai importante opere pictate la Viforâta vor intra în aceleași două colecții menționate mai sus. Cea pictată în 1929, opera de față, era achiziționată în 1930 de Iosif Dona, în timp ce varianta mai timpurie, realizată în 1924, intra în cursul deceniului trei în colecția lui Zambaccian. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.