38. Hrană

1938, Bucureşti - 2000, Paris

Estimare

EUR 2.000 - 4.000

Adjudecat

EUR 2.200

Sesiune

Mar, 15 noiembrie 2011 00:00

“Hrana noastră cea spre ființă” nota Bernea pe unul dintre desenele-schiță pe care le-a realizat în cadrul binecunoscutului ciclu “Hrana”. Primordialitatea spiritualului devine astfel declarată și nu doar gândită de un artist ce a reușit, în diverse momente, să dea naștere ideii ce se transforma ulterior în concept. Existența plastică a lucrărilor din ciclul ”Hrana” este reglementată, ca toate celelalte creații berniene, de structura fizică a cadrului în care ele sunt modelate. Pe pânze de dimensiuni mici, aproape constant pictate pe recurentul 35x35 cm, Bernea a reușit să declanșeze un dialog abstract între subiectul pe care l-a “propovăduit” și suportul lui fizic, ce i-a oferit spațialitatea necesară accederii unui nivel superior. Funcția restrictivă a cadrului, impusă astfel prin pătratul limitat, oferea totodată și independența compozițională necesară unui motiv mai mult decât concentrat vizual. Pornind de la însemnătatea primară a naturii moarte, Bernea prezintă alimentul căruia îi oferă aura îndumnezeită chiar de existența lui în dualitatea sacru-profan. Extrăgând subiectul din singurul spațiu relevant lui, adică acela ancestral, tradițional, Bernea instaurează practic un ciclu în jurul unei surse vizuale ce pornește de la figurativul proxim, pentru a ajunge la un concept abstract, nedeterminabil, chiar infinit. Aceste ultime considerente sunt marcate prin caracterul informal la care ajung lucrările din ciclul “Hrana”, ele fiind mai degrabă definite de o nespecificitatea vizuală.

Bibliografie

BALACI, Ruxandra, “Horia Bernea”, MNAR, București, 2007 OROVEANU, MIhai, “Horia Bernea”, Ed. NOI MEDIA Print, București, 2007

Dimensiuni

width 35 cm, height 35 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu negru; intitulat stânga jos, cu roșu, Bernea, XI .1980, HRANĂ

Informații documentare

Oera este reprodusă în albumul “Horia Bernea“, Horia Bernea, Ruxandra Balaci, Muzeul Național de Artă al României, 1997, pag. 47, cat. 52

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Târg de duminică

23. Târg de duminică

Nicolae Enea

    Estimare EUR 2.500 - 4.500
    Adjudecat EUR 2.800
Musceleancă

19. Musceleancă

Iosif Iser

    Estimare EUR 3.500 - 6.500
    Adjudecat EUR 3.750
Natură statică cu ulcică și ștergar

28. Natură statică cu ulcică și ștergar

    Estimare EUR 1.000 - 2.000
    Adjudecat EUR 800
La arat

12. La arat

Camil Ressu

    Estimare EUR 12.000 - 22.000
    Adjudecat EUR 9.500