Bibliografie

BEDNARIK, Beatrice, “Ștefan Dimitrescu”, Ed. Meridiane, București, 1965 PARADAIS, Claudiu, “Ștefan Dimitrescu”, Ed. Meridiane, București, 1978

ulei pe pânză lipită pe carton, 29 cm, 36,5, semnat și datat stânga jos, cu brun, Şt. Dimitrescu, 1915

Informații documentare

Opera a participat la Expoziția Ștefan Dimitrescu-Nicolae Tonitza 1916. Opera a participat și la Expoziția Comemorativa 1936 și este reprodusă ca atare în “Adevărul Literar și Artistic, 17 mai 1936, pag. 4

Până în momentul în care România a intrat efectiv în prima mare conflagrație mondială a secolului trecut, activitatea artistică a lui Ștefan Dimitrescu a fost învăluită de aura căutărilor în domeniul limbajului plastic. Absolvirea unei instituții artistice ca cea a Școlii de Arte Frumoase din Iașii primului deceniu al secolului XX se dovedea puțin necesară, atât prin însemnătatea ei primară, dar mai ales prin garanția valorii pe care un artist o putea căpăta. Chiar dacă își găsește un post de profesor la Liceul Teoretic din Alexandria (pe care îl va onora cu întreruperi până în 1916), Dimitrescu va conștientiza necesitatea unor studii superioare, materializată în scurta ședere pe malurile Senei, timp de un an, între 1912 și 1913. Academiile din Montparnasse și Montmartre i-l vor releva pe Toulouse Lautrec, a cărui creație va rezona în căutările ulterioare ale moldoveanului. Mijlocul deceniului doi îl găseau pe Dimitrescu profesor de desen la același liceu din sudul țării; între timp însă, în verile dintre 1914 și 1916, pictorul s-a reunit cu prietenul Tonitza, alături de care a realizat pictură de biserică, într-o etapă unică a creației acestuia. Au fost momentele de creație cele mai fertile, care anunțau prima perioadă excepțională, materializată ca atare începând cu 1917. Totuși, acele vremuri se vor dovedi cu mult mai însemnate în biografia pictorului pentru că ne oferă miezul principalelor subiecte accesate ulterior. Componentele cele mai interesante care prindeau contur erau organizate pe două planuri: unul sub directa influență a compozițiilor lui Toulouse Lautrec, în portrete și scene urbane inundate de expresionism, celălalt, sub influența peisajului și a construcțiilor extrase din spațiul rural, în pictura de șevalet. Din cea de-a doua componentă biografică provine și opera de față, datată elocvent 1915, an în care Dimitrescu picta în satele ialomițene. Sub imperiul observației directe și a impulsului vizual, Dimitrescu ne prezintă în “La arat” o scenă tipic rurală, într-o abordare sinceră a motivului observat. Fără mari implicări psihologice, așa cum ne va obișnui ani mai târziu, pictorul lucrează direct în natură, formulând un studiu închegat prin compoziție și paleta de culori. Motivul prinde formă prin desenul succint, dar mai ales prin abordarea inedită a tușei, eliminând eficient conturul. Planul cromatic se orânduiește prin două-trei culori teroase, dar factorul cel mai evident este determinat de indiferența pe care Dimitrescu o arată față de interogațiile tipic impresioniste; cea care afectează vizualul nu este lumina, ci mai degrabă rezolvarea tehnică prin care tușa concepe imaginea.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.