Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 “Nicolae Grigorescu. Pictură şi grafică”, catalog de Ioana Beldiman şi Gheorghe Cosma, Muzeul Naţional de Artă al RSR, Bucureşti, 1984 OPRESCU, George, “Grigorescu şi Franţa, studiu asupra formaţiei spirituale şi artistice a pictorului”, Bucureşti, 1946 VLAHUŢĂ, Alexandru,”Pictorul Nicolae Grigorescu. Vieaţa şi opera lui”, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1910

ulei pe lemn, 22 x 17 cm, semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu

În nicio perioadă din viaţa sa Grigorescu nu s-a aplecat către o pictură axată pe subiectul uman mai mult decât în decada 1875-1885. Fizionomia umană, cu o structură fizică şi psihică definită limpede, rămânea în centrul operei sale, care nu devenise încă aceea a unui “peisagist”. Portretul de faţă are toate trăsăturile pentru a se înscrie în această categorie, identificată de exegeţii operei grigoresciene - George Oprescu şi Remus Niculescu - în monografia pe care au dedicat-o artistului (vol. I, 1961, p. 200). Impresia de autenticitate pe care o dau portretele lui Grigorescu provine din practica sa de lucru după model, care îi dădea ocazia de a observa atent particularităţile personajului şi de a nota detaliile sugestive. Totuşi artistul a pictat deseori din memorie subiectele sale cele mai îndrăgite, fete cu furca, ciobăniţe cu oi, ciobănaşi cu câinele lângă ei, contactul cu modelul devenind mai rar. Figura individualizată a copilei din „Visare” denotă faptul că artistul a lucrat în prezenţa unui model care îl atrăsese, iar tuşele largi, care îmbină armonios nuanţele pielii, arată mâna sigură a artistului. Celelalte părţi ale imaginii, executate aparent expeditiv, ne ajută să plasăm opera într-un cadru temporal mai specific, având în vedere dificultatea cu care uneori pot fi periodizate uleiurile lui Grigorescu (vezi George Oprescu, „Nicolae Grigorescu: maturitatea şi ultimii ani”). Interesant în cazul operei de față este că Grigorescu alege o compoziție ce trece pragul portretului, fiind de fapt rezolvare ce se raliază la preceptele impresioniste. Alegerea unei viziuni mai generoase decât un simplu bust clasic avea să fie metoda prin care Grigorescu se va apropia atât de atingerea unei teme – acel specific național – cât și a unei pictări mult conectate la un stil modern – pensulație liberă, viscerală pe alocuri, vie, vibrantă. Alături de pensulație, pe care o recunoaștem pe întreaga suprafață a micului panou de lemn, Grigorescu a ales și o paletă excelent relaționată la acest partenerul figurativ. Opera, chiar dacă nu abundă printr-o explozie cromatică, este coordonată de acest duo tușă-ton, descriind în acest fel și stilul pe care pictorul îl aborda în acea perioadă. Pictura lui Grigorescu din deceniile 8 și 9 ale secolului al XIX-lea este probabil cel mai atent modelată de acest tip de pensulație vibrantă. Aceasta e caracterizată de tușe scurte, neregulate, dar și printr-o alternanță a tonurilor folosite, atingând cu o manieră atât de specifică umbre, forme, finalme o impresie generală. Toate acestea se regăsesc pe întreaga suprafață a operei de față, de la pictarea veșmintelor, a trăsăturilor anatomice sau a fundalului. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.