229. Vas cu garoafe [1905-1907]

Note biografice Luchian a urmat Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, absolvind-o în 1889 şi apoi Academia de arte frumoase de la München, cu profesorii Johann Kaspar Herterich şi Ludwig Herterich, reprezentanţi ai aca-demismului neoclasicist. A respins curând rigiditatea picturii aca- demiste; muzeele i-au oferit modele mai bune, Luchian realizând copii după Rembrandt şi Correggio. Îşi continuă studiile la Paris, în anul 1891 frecventând atelierul lui William-Adolphe Bouguereau de la Academia Julian, dar este interesat şi aici, mai mult de arta oferită de muzee şi expoziţii. În acelaşi an se deschidea prima expoziţie a „Artiştilor independenţi” şi primul „Salon al refuzaţilor”, avea loc retrospectiva Van Gogh, iar Eduard Manet obţinea consacrarea prin intrarea lucrarii „Olimpia” în colecţia Muzeului Luxemburg. În anii studiilor la Școala de arte din Bucureşti, între 1885 şi 1889, Luchian a învăţat mai mult din arta lui Nicolae Grigorescu, care se afla în apogeul activităţii, decât din modelele oferite de profesorii săi: Aman, Tattarescu sau Stăncescu. Firea lui Luchian se asemăna temperamentului lui Grigorescu, învăţăturile adevăratului său maestrului croindu-şi calea firesc în conştiinţa sa. De la el a învăţat să-şi bazeze observaţia direct pe aspectele realităţii, să cunoască natura în aspectele ei fundamentale şi să caute să se confunde cu ea, pentru a o putea evoca cu sinceritate. Cele două expoziţii ale lui Grigorescu, din 1885 şi 1887, au mar-cat un moment hotărâtor în formaţia sa, constituind un prilej important pentru Luchian de a aprofunda arta înnoitoare a maestrului. Căutându-şi propriul drum în artă, Luchian a simţit că direcţia pe care o va lua este accea deschisă de Grigorescu, trecând prin experienţa picturii franceze şi învăţând mult de la Eduard Manet şi Degas, de la unii impresionişti şi postimpresionişti, printre care Cézanne, Gauguin şi Van Gogh. La Paris, Luchian nu a trebuit să refacă traseul formaţiei lui Grigorescu, însuşindu-şi de la acesta, încă din ţară, mijloace ale realismului şi ale picturii în plein air, precum şi aspecte ale tehnicii impresioniste, de suprindere a vibraţiilor atmosferice, variaţiunilor de lumină şi coloritului viu. În schimb, şi-a putut da seama de limitările la care ajunsese impresionismul, găsind afinităţi cu viziunea artistică a lui Corot, precursor al impresionismului, care în peisajele sale, pictate sub imperiul primei impresii, respecta structura formelor. Colorist prin excelenţă, Luchian acorda totuşi o grijă deosebită desenului, construind cu rigoare compoziţiile. Din lecţia impresionismului, a preluat tehnica armoniei culorii pure, dar a respins ideea de a reda momentul, definit prin jocul singular al luminii, căutând să singularizeze în arta sa ceea ce este permanent în lumea reală. În sinteza stilistică a picturii lui Luchian se recunoaşte influenţa lui Van Gogh, în aspectele ce ţin de aportul de lumină adus de culoare şi de rolul ei constructiv, dar şi impresia lăsată de armoniile, ritmurile şi intensităţile cromatice ale artei populare. Inovaţia adusă de Luchian în pictura românească este aceea de a fi găsit formula prin care să confere culorii un nou atribut – lumina. Experimentele sale legate de cuprinderea luminii în culoarea pură s-au desfăşurat pe planurile diferitelor tehnici – acuarelă, pastel, ulei – artistul încercând să transfere de la o tehnică la cealaltă descoperirile făcute. Florile Florile alcătuiesc un capitol însemnat al operei lui Luchian, exprimând, alături de peisaje, dragostea sa faţă de natură, profunzimea observaţiei acesteia şi identificarea stărilor sale intime cu transformările ei. Florile au adus în atelierul artistului întreaga natură concentrată în perfecţiunea lor, devenindu-i, spre sfârşitul vieţii, singurul model. Simbolistica florilor lui Luchian este una vastă, începând cu dragostea pentru viaţă, admiraţia perfecţiunii naturii, dorinţa de libertate în natură şi până la metafore legate de rostul picturii şi rolul pictorului. Tudor Arghezi observase cu emoţie bucuria pe care acestea i-o produceau artistului şi scria într-o cronică din 1914:„Floarea vine ca un mesaj al acestui pământ care rodeşte şi cântă departe de fotoliul lui, şi înlăuntrul câtorva buchete de mac şi micşunele îi geme sufletul întreg, dornic de ape, de ceruri, de drumuri şi de dobitoace. De aceea florile lui au o expresie atât de stranie şi de aceea Luchian va rămâne artistul lor ca şi străpânul lor” şi „atât timp cât degetele lui mai pot mângâia fiinţa unei garoafe şi nările lui mirosul viu al unei plante, Luchian e mulţumit...” Scriind despre viaţa lui Luchian, Petru Comarnescu amintea despre sensibiliatea sa faţă de natură şi atracţia pe care o exercitau florile asupra sa încă copilărie. Născut în târgul Ştefăneştilor, un sat aflat în apropierea luncii Prutului, în Nordul Moldovei, a trăit primii ani ai copilăriei înţelegând natura ca o parte integrantă a vieţii oamenilor. S-a mutat împreună cu familia în Bucureştiul sfârşitului de secol al XIX-lea, un oraş grădină, cu mahalele în care traiul oamenilor se asemăna cu acela de la sate, asftel că deplasarea la oraş nu a însemnat şi distanţarea sa de natură. În excursiile şcolare, copiii mergeau în zona unde se află astăzi parcul Bordei – care era, pe atunci, neatinsă de urbanizare – de unde culegeau plante şi flori. Ierbarul îi provoca însă tristeţe lui Ştefan, care nu înţelegea rostul de a păstra o floare din care odată cu viaţa, s-a scurs şi culoarea. Picturile cu flori îl apropie pe Luchian de arta populară, nu numai prin trimiterea pe care o fac ulcelele în care sunt aşezate florile, ci prin ambianţa cromatică a tablourilor sale, inspirată din tonurile ceramicii smălţuite. Brunul fundalurilor, fără a încerca să creeze iluzia de spaţiul are modulaţii ce amintesc de lutul din care sunt făcute vasele, iar subtilitatea nuanţelor de verde ale tulpinelor plantelor şi frunzelor, de la pal, la verde smarald, verde-gri şi verde închis se regăsesc în modelele decorative ale olăriei populare. Garoafele s-au aflat printre florile preferate de Luchian, pe care le-a pictat adesea, preferându-le pentru modestia şi familiaritatea lor, precum şi pentru felul în care desenul lor rima cu modelele vegetale ale decoraţiei vaselor populare româneşti. Imaginea lor comună nu l-a împiedicat pe Luchian să vadă preţiozitatea culorii, complexitatea cu care sunt dispuse petalele şi bogăţia cu care se desfăşoară ele, dar şi persistenţa frumuseţii lor, garoafele păstrându-şi cu obstinaţie proaspeţimea pentru mult timp.

Bibliografie

CEBUC, Alexandru, “Luchian”, Monitorul Ofcial, Bucureşti, 2007 CIOFLEC, Virgil, “Luchian”, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924 COMARNESCU, Petru, „Luchian”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955 ENESCU, Teodor, “Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007 JIANU, Ionel, „Luchian”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1947 LASSAIGNE, Jacques, „Ştefan Luchian”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972

Dimensiuni

width 22.5 cm, height 40.5 cm

Descriere

ulei pe pânză,

Informații documentare

Proveniență: colecția Anibal Luchian (1869 - 1916), fratele mai mic al lui Ștefan Luchian; colecția Alexandru Bogdan-Pitești, marele colecționar-mecena, poet, redactor și jurnalist, apropiat al lui Ștefan Luchian; colecția Nicolae Lazăr, achiziționată de acesta în 1924, în urma vânzării prin licitație a colecției Bogdan-Pitești; colecția Ofelia Enescu. Opera a făcut parte din colecția Anibal Luchian fratele lui Ștefan Luchian, mai mic cu un an, decedat și el în cursul anului 1916, în luna aprilie. Opera a fost făcută cadou unei prietene apropiate, de către Anibal, fiind ulterior achiziționată de Alexandru Bogdan-Pitești, cel mai probabil după 1916, anul dispariției fraților Luchian. Pe verso etichetă de participare în expoziția "Ștefan Luchian", organizată de Muzeul de Artă al R.P.R., 16 iulie-10 noiembrie 1957, nr. de catalog 55. Inscripție autografă, în cerneală, pe șasiu: "Pentru domnișoara Secely(?), aceste flori de ziua numelui, cu toată dragostea ce-i port. Hanibal". Opera este reprodusă în "Ștefan Luchian. Pictură, pastel, acuarelă, desen", catalog critic de Theodor Enescu, prefață de Andrei Pleșu, Editura Institutul Cultural Român, București, 2007, pag. 265.

Datare

1905-1907

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.