Descriere
Apărută la începutul creștinismului și a secolelor de persecuție, icoana face parte din Tradiție, din chiar viața lăuntrică a Bisericii. Dacă uneori cuvintele nasc ambiguități și nedumeriri, icoana înfățișează, fără pericolul de a greși, împărăția lui Dumnezeu. În icoana bizantină sunt modificate proporțiile, formele reale ale trupului pentru a exprima cu mai multă forță însușirile și stările duhovnicești. Ochii mari, pentru că ei exprimă cel mai bine starea lăuntrică, nasul subțire, buzele numai schițate, degetele lungi, trupurile ascetice, toate acestea exprimă spiritualizare lăuntrică. Se pune în evidență trupul ascet, nu cel fizic, calitățile sufletești, nu cele fizice. Mâinile, în raport cu restul trupului, sunt redate supradimensionat pentru a evidenția starea de rugăciune. Această modalitate de a mări anumite părți ale trupului, în raport cu altele, pentru o mai mare putere de sugestie și pentru a accentua uneori mesajul temei, se numește perspectivă psihologică. Purtătoare de har, icoanele sau piesele de artă sacră reprezintă daruri de colecție pentru sărbătorile lunii și care ne amintesc de perpetua căutare și întruchipare a divinului.
