Descriere
„Pe tărâmul fanteziei”. Licitația de grafică suprarealistă”, revine în atenția tuturor colecționarilor cu o selecție eclectică, teme unice și artiști ce au redefinit concepte artistice. Îi regăsim pe Salvador Dalí, Pablo Picasso, René Magritte și Marc Chagall, care se numără printre figurile fundamentale ale artei moderne, fiecare contribuind decisiv la reinterpretarea limbajului vizual al secolului al XX-lea. Prin inovație, experiment și viziune personală, acești artiști au influențat profund direcțiile majore ale artei – de la suprarealism și cubism, la lirism simbolic și expresie poetică. Selecția îi cuprinde și pe Warhol și Lichtenstein care au redefinit relația dintre artă, cultură de masă și imagine, devenind repere fundamentale ale Pop Art-ului, în timp ce Max Ernst a avut un rol crucial în dezvoltarea suprarealismului, prin explorarea subconștientului și a tehnicilor experimentale. Nu lipsesc nici Klimt, care a îmbinat simbolismul cu rafinamentul decorativ sau Schiele care a explorat intensitatea emoțională, redând în lucrările sale o angoasă specifică. Licitația propune opere la cele mai accesibile prețuri, ai căror artiști continuă să definească repere esențiale ale artei europene.