3. Saltimbancii [1994]

1930, Comarnic, Prahova - 1997, Bucureşti

Estimare

EUR 3.000 - 5.000

Adjudecat

EUR 7.000

Sesiune

Joi, 10 iulie 2025 18:00

Opera Georgetei Năpăruș își are rădăcinile într-un veritabil univers folcloric, a portului popular în care împrumuturile din sfera fantasticului, basmului, visării ori cele din expresionism se împletesc armonios unele cu celelalte. Debutul său expozițional are loc în 1959, la București, însă artista va participa și la expozițiile de artă românească organizate la Budapesta, Zagreb sau Moscova. Ca și stil de creație al artistei, acesta este unul personal și românesc, cu aluzii la un spațiu oniric de factură suprarealistă și cu un narativism funciar, împăcat cu compoziția ca știință. Acest stil de sărbătoare s-a dezvoltat încă din copilărie, deoarece aceasta a copilărit în zona Comarnic, unde a avut ocazia să participe la numerose nunți și petreceri ale satului pe care cu timpul le-a transpus în cadrul lucrărilor sale, alături de înclinația asupra costumelor tradiționale, de sărbătoare sau a podoabelor. Lucrările sale sunt colorate și cu expresii vesele ale unui univers propriu. Acestea cuprind o mulțime de teme fantastice sau imagini cu personaje suave, neclare sau grotești alături de gesturi și mișcări grațioase sau nefirești, unde toate acestea sunt completate de vestimentația bogată și atent construită la detalii ce vrea să surprindă și să descrie cât mai bine caracterul și lupta cu propria viață a acestora, unde câteva exemple în acest sens sunt: „Ie” (1983), ,,Vis nevinovat (1984)”, ,,Alaiul prințesei (1984)”, ,,Faraon (1990)”, ,,Intrarea triumfală”, ,,Nunta” sau ,,Prințesă”. În ceea ce privește lucrarea de față, centrul de interes este dat de către multitudinea de personaje ce se află în cadrul scenei și a expresiilor lor diverse. Personajele au o vestimentație elaborată și specifică cu cea a saltimbancilor de la circ, datorită culorilor și a accesoriilor pe care le poartă. Personajele au expresii diverse, confuze și mâini ridicate ce par că nu au nicio continuitate sau idee clară cu privire la ce urmează să se întâmple în cadrul scenei. Ideea pe care artista a dorit să o transmită în cadrul lucrării are legătură cu etimologia cuvântului ,,saltimbanc” ce își are originea în limba italiană, mai exact din termenul ,,saltimbanco”. Acesta este compus din cuvintele ,,salta” (sare) și ,,in banco” (pe bancă), ce se traduce prin ,,cel care sare pe bancă”, dar și acrobat sau artist ambulant. Astfel, cele mai multe dintre personajele reprezentate poartă o vestimentație de culoare verde, maro și galben cu diferite accesorii pe cap, precum coroane, pălării de clovni sau mănuși. După modul de reprezentare în cadrul compoziției, aceștia par să se pregătească pentru începerea unui spectacol la circ, unde fiecare urmează să performeze și să interpreteze un personaj diferit. Ca și în cazul altor lucrări ale artistei („Ioana d’Arc”, ,,Costum roșu de copil”, ,,Paradă” sau ,,Personaje”) și aici în cea de față, sunt reprezentate mai multe acțiuni care pot fi citite pe rând deși se petrec deodată. Acest ,,totodată” prezintă pentru aceasta un dinamism ce creează putere și entuziasm lucrării. Culoarea foarte vie, ruptă, întreruptă de multe figuri contribuie la senzația de dinamism, deși privită de la distanță creează impresia unei tapiseii. Totodată îmbrăcămintea personajelor exprimă și psihologia lor, determinând caracterul figurii umane, mergând până acolo încât costumul, se substituie personajului însuși, rămânând un personaj (invitat) fără chip.

Bibliografie

MARINESCU Patricia, ,,Georgeta Năpăruș”, 2024. ,,Georgeta Năpăruș”, Muzeul Literaturii Române, 2000.

Dimensiuni

width 49.5 cm, height 59.5 cm

Descriere

ulei și pix pe pânză, semnat și datat central sus, cu alb, "G. Năpăruș, 1994"; semnat și intitulat pe verso, în creion, ”Georgeta Năpăruș, Saltimbancii"; intitulat central sus, în creion, ”Les saltimbanques”

Datare

1994

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Aripă

87. Aripă [2017]

Ştefan Câlţia

    Estimare EUR 250 - 350
    Adjudecat EUR 600
Dalila

38. Dalila

Marcel Guguianu

    Preț de vânzare EUR 9.335
Cetate

108. Cetate

Harry Guttman

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 2.000
Floarea-soarelui

69. Floarea-soarelui [1959]

Sever Frenţiu

    Estimare EUR 1.000 - 1.600
    Adjudecat EUR 1.400