4. 21.I.1997 [1997]

Recunoscut atât pentru activitatea sa artistică, cât și pentru cea didactică, Florin Mitroi se impune prin intermediul unei opere brutale, viscerale, cu valențe ezoterice pe alocuri. Preocupat îndeosebi de pictură, Florin Mitroi își va găsi vocația și în arta grafică ori în fotografie. Opera sa se va constitui dintr-o lungă serie de portrete, pe care criticii le-au decodificat adesea în cheia autoportretului care nu se mai mulează întru totul după model. Artistul se va arăta interesat de esențializarea figurativului și de sintetizarea eficientă a celor mai profunde gânduri. Vom pătrunde, astfel, în universul autoportretelor cu cuțit, univers ce se întinde pe tot parcursul ultimului deceniu al secolului trecut. Aceste lucrări ne parvin drept pagini de jurnal, desprinse haotic și frenetic din caietul artistului în goana sa după ideal. Titlurile sunt sugestive: ” 21. I.1997” sau ”14.X.1984” și plasează operele lui Mitroi într-o cronologie specifică, prin care ne sunt furnizate detalii importante cu privire la traiul cotidian al artistului. La o privire mai atentă, ne întâmpină procese complexe de introspecție și totodată detașare, iar uneori avem de-a face chiar și cu alienarea. Autoportretele lui Mitroi surprind stări și trăiri din cele mai diverse, de la mâhnire și devastare, la suspiciune sau renunțare. Parcurgând cronologic opera artistului, distingem un raport meticulos și îndeaproape programat față de mutilarea sinelui. Violența apare ca un răspuns la decepțiile și neajunsurile cotidiene și spirituale, ca o formă de revoltă împotriva sistemului și chiar ca un protest asupra propriei persoane, care se subscrie unor teze de care artistul s-ar dezice, în fapt, dacă ar fi posibil. Auto-violența pe care o identificăm în lucrările lui Mitroi apare drept un reflex de apărare a artistului în fața planșelor de lucru, fără a identifica însă o vină ori vreo urmă de izbândă. Dacă în lucrările din anii ’80 predomina tăișul toporului care plana deaspura capului plecat al personajului, începând cu anii ’90 arma de pedeapsă va suferi o mutație și va lua forma unui cuțit. Uneori, instrumentul de tortură capătă forme distincte, se alungește, se scurtează, se dublează în volum ori se prezintă direct în altă ipostază. Dacă la început arma levita în jurul trupului personajului, pe parcurs artistul își va asuma responsabilitatea și va prelua acțiunea în mâinile proprii. Protagonistul pare, de aici înainte, să își însușească instrumentul de tortură și să-l îndrepte conștient către plexul jugularei, al venelor, ori direct către inimă. Agresivitatea din artă va fi raportată direct la o societate care este, în aparență, non-violentă. Ne întâlnim astfel cu brutalismul care transcede cu vâltoare către fond, depășind preceptele formei și propunând o încifrare complexă a intențiilor autorului. Arta lui Florin Mitroi facilitează, astfel, un cadru ideal pentru o cercetare aprofundată, orientată către sine, către artă și către lume care va rezulta în opere de o suferință apăsătoare, de care artistul nu se va dezice niciodată.

Bibliografie

KESSLER, Erwin, ”Cel ce se pedepsește singur. Ștefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu. Arta și România în anii ’80-‘90”, Editura Curtea Veche, București, 2009.

Dimensiuni

width 25 cm, height 35 cm

Descriere

tuș pe hârtie, semnat și datat dreapta jos, cu negru, "FM, 21.I. 1997"

Datare

1997

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.