58. Cuplu [1945]

1902, Sighişoara - 1981, Brașov

Preț de vânzare

EUR 543

Sesiune

Joi, 28 martie 2024 19:00

În anul 1906, Carol Hübner se stabilește la Brașov alături de familia sa, așadar în epicentrul vieții culturale germane din România de la început de secol XX. Începe să prezinte primele sale înclinații artistice în gimnaziu, încurajat fiind de profesorul său de desen, iar în anul 1926 va merge la Berlin. Ajunge în Germania în plin avânt al expresionismului și al Noii Obiectivități. La întoarcerea sa în România, își va continua studiile la București, acolo unde, cu ajutorul unei burse, al activității de pictor decorator și al celei de ilustrator, va reuși să își regleze situația financiară. Inspirat de realitatea cotidiană, Hübner își construiește opera din portrete, peisaje sau naturi statice cu flori. Se va întoarce la Brașov în anul 1932, urmând ca în 1933 să deschidă aici prima sa expoziție personală. Ecourile demersului său se vor face resimțite prin cronici elogioase în publicații precum Kronstadter Zeitung. Deși va fi preocupat îndeosebi de pictură, își va îndrepta uneori atenția și către desen, acuarelă, gravură ori sculptură. Odată cu încheierea războiului, va dedica mai mult timp realizării acuarelelor și linogravurilor; dar va experimenta și tehnica sculpturii ori a mozaicului. Primele mențiuni cu privire la opera sculpturală a lui Carol Hübner sunt consemnate în cadrul expoziției sale personale din anul 1945. Analizând creația sa din această perioadă, vom observa mai multe medii și materiale pe care le-a abordat artistul, iar dintre preferate amintim ghipsul și lemnul. Artistul va sculpta de la portrete, busturi și autoportrete până la figuri stilizate, scene de basm ori figuri antropomorfe. Va fi preocupat de materializarea formelor, astfel că va acorda o atenție deosebită trupurilor. Dezgolite de veșminte ori doar parțial acoperite, personajele lui Hübner se prezintă publicului în diferite ipostaze, în apariții singulare ori în pereche, întruchipând atât cuplul androgin cât și comuniunea om-animal. Sculptura poate fi privită, așadar, ca pasiune adiacentă a creației picturale a artistului.

Bibliografie

Catalogul expoziției retrospective ”Karl Hübner”, Editura Muzeului de Artă Brașov, 2012.

Dimensiuni

depth 7.4 cm, width 19.2 cm, height 49 cm

Descriere

lemn, semnat și datat pe verso, pe soclu,"KH, 1945"

Datare

1945

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Fată cu părul în vânt

64. Fată cu părul în vânt

Alexandru Călinescu

    Estimare EUR 1.000 - 1.600
    Adjudecat EUR 1.200
Țăran învârtind o țigară

29. Țăran învârtind o țigară [1921]

Spiridon Georgescu

    Estimare EUR 800 - 1.200
    Adjudecat EUR 2.000
Nud

76. Nud [1945]

Carol Hübner

    Preț de vânzare EUR 603
Vânător de munte

81. Vânător de munte

Alexandru Călinescu

    Estimare EUR 700 - 1.000
    Adjudecat EUR 800