120. Afizé [1934-1935]

Balcicul anilor '30 avea să îi ofere artistului Tonitza subiecte nesfârșite de inspirație, frumusețea intimă și pitorească având să îi servească drept piloni la armonizarea desăvârșită a coloritului și a formei, făurind compoziții și peisaje în acorduri luminoase. Colorist fără seamăn și abil mânuitor al liniei, artistul își începe lucrul la revărsatul zorilor, când lumina se află în starea ei deplină și când totul i se înfățișează limpede. Graiul viu al liniei, al formelor și al paletei creează o pictură proaspătă, realizată prin valori plastice nelimitate de expresie. Alături de echilibrul construcției, artistul va considera examenul atent asupra naturii înconjurătoare ca cea mai sigură inițiere a actului de creație, iar culoarea, oglinda acurată a sentimentului de bază al oricărei acțiuni picturale. Coloritul paletei sale, realizat doar din câteva culori fundamentale, este reînviat de artistul care lucrează în sensul naturii. Ajuns în anul 1933 în micul oraș dobrogean, pe care cu un an înainte îl perindase și bunul său prieten Ștefan Dimitrescu (Fănuță), Tonitza va rememora cu sfiiciune peregrinările acestuia, ajungând prin locurile prin care a trecut și acesta, cutreierând curțile tăinuite, cărările umbrite și falezele fierbinți, descoperind un tărâm plin de revelații. Îl vor impresiona spiritul locului, acoperișurile, curțile, străzile, zorii dimineții, după-amiezile însorite precum și micile comunități de turci și de tătari, cu care se va împrieteni nemaidecât. Locuințele sale de la Balcic vor fi Casa Hagi Skendel, Cafeneaua Ismail, casa din strada I.C. Brătianu, nr 2, casa de la Căpitănia Portului și casa lui Ismail Ebuleis Feyzula. Printre modelele rememorate de artist se vor număra Ismail Ebuleis Feyzula și fiica sa, Lufitie, Ali Mehmet, Rachiș Ali, plăcintarul Asim Selim, frumoasele Demirna, Hamide, Esba, Gurli, Cadie sau Afize, precum și mica echipă de tătăroaice - Gurli Ali Pelivan, Rakiş Ali, Nezibe, Afize. Într-o scrisoare adresată colecționarului Lehrman, expediată de la cafeneaua Ismail, unde obișnuia să își scrie corespondența, artistul își confesa bucuria de a-și fi format în vara anului 1934 o echipă de 5-6 turcalețe, care veneau să îi pozeze regulat. Le vom întâlni anii următori prezente în cadrul expoziților „Grupului celor patru” (1935), precum și în cadrul Salonului de desen și grafică (1936). (G.M.)

Bibliografie

COMARNESCU, Petru, „N. N. Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962. Catalogul expoziției „N. N. Tonitza”, Muzeul de Artă al R.P.R., București, ianuarie-martie 1964. BREZIANU, Barbu, „Tonitza”, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967. ȘORBAN, Raoul, „Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973. TONITZA, N. N., „Corespondență. 1906-1939”, Ed. Meridiane, București, 1978.

Dimensiuni

width 29 cm, height 39.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu brun, "Tonitza"

Informații documentare

Opera este menționată și reprodusă în catalogul expoziției retrospective "N.N.Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964, cat. 36, pag. 137, sub titlul "Tătăroaică citind".

Datare

1934-1935

Provenienţă

colecția istorică dr. Ștefan T.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.