35. Cap de copil [1924-1926]

Maestru desăvârșit al portretelor de copii, Nicolae Tonitza pătrunde în sufletul micilor sale modele și reușește cu iscusință să le expună întreaga psihologie în opera sa. Creația lui e încărcată de sentimentul patern care îi va domina alegerile picturale. Astfel, principalul izvor de inspirație creativă vor fi chiar cei trei copii ai săi. Reușește, printr-un exercițiu al cărui punct inițial coincide cu nașterea primului copil și care se continuă pe întreaga durată a maturizării tuturor copiilor săi, să surpindă un întreg carusel al vârstelor și întreg tumultul sufletesc ce acoperă fiecare perioadă de maturizare în parte. La Tonitza, copiii apar, după cum el însuși afirma, ”cu fermecătoarea lor inexperiență, cu armonioasa lor dezordine, cu înaripata lor nedisciplină”. Acordă o atenție deosebită subiectului începând cu anul 1924, când va începe să se concentreze mai mult pe realizarea unei incursiuni meditative în tema copilăriei. Portretele de copii îi aduc succesul, o amplă serie de comenzi personalizate și îl fixează în istoria artei românești. Printre micile sale muze feminine le regăsim pe Catrina și pe Irina, fiicele sale; pe Nineta, nepoata sa; pe Katiușa lipoveanca, sau” doar o fetiță” (surprinsă adesea șezând, citind sau jucându-se). Nu se oprește asupra inspirației authotone, ci își ocupă pânzele cu olandeze, tătăroaice, rusoaice sau italience. Uneori, titlul pe care îl propune artistul ne indică profesia părintelui copilului pictat: ”Fiica clovnului”, ”Fiica Pădurarului”, ”Fetiță de magnat” sau ”Băiatul florăresei” sunt doar câteva exemple. Alteori, ne indică statutul social al modelului atât prin reprezentare, cât și prin denumire – pictează copii orfani, copii sănătoși sau bolnavi, copii îmbrăcați în haine strălucitoare sau copii asortați cu porturi populare. Cele mai mici modele ale sale - nou-născuții, sunt identificați mai cu seamă prin indicațiile pe care le oferă artistul în titlul lucrării. Nou-născutul apare ca o pagină albă, lipsit de biografie și fără caracteristici specifice. Vârsta preșcolară e acoperită mai cu seamă de portrete feminine. Tonitza le atribuie micilor muze diverse elemente decorative: fundițe, bonete, baticuri sau rochițe pe care le studiază atent și le detaliază amănunțit în operele sale. Cele mai multe dintre portretele sale includ un singur chip. Artistul se concentrează mai cu seamă asupra unei singure figuri umane și își alocă un timp suficient pentru a-i surprinde atât fizionomia, cât și întreaga psihologie modelului reprezentat. În privirile muzelor sale, Tonitza ascunde un întreg univers și răsfrânge străluciri de poveste.

Bibliografie

ȘORBAN, Raoul, ”Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1973. BREZIANU, Barbu, ”N. N. Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1986. PĂULEANU, Doina, ”Tonitza”, Monitorul Oficial, București, 2014.

Dimensiuni

width 14 cm, height 19 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu negru, ”Tonitza”

Datare

1924-1926

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.