45. Sâmbăta de Sus [1910]

În anul 1906, pe când era încă student al Școlii de Arte Frumoase de la Iași, Nicolae Tonitza adresează, alături de colegul său Ștefan Dimitrescu, o cerere către directoratul școlii. Prin intermediul acestei cereri solicită gratuitate pentru călătoriile cu trenul – ambii studenți consideră că frumusețea peisajelor autohtone trebuie admirată îndeaproape pentru a fi transpusă mai bine pe pânză. Așa începe o strânsă legătură cu pictorul Dimitrescu, alături de care va iniția mai multe grupări artistice, dintre care amintim ”Arta Română” și ”Grupul celor patru”. Despre Dimitrescu, Tonitza avea doar cuvinte de laudă. Îi aprecia determinarea de a-și găsi propriul drum în nemărginita întindere a artei și îl descria ca fiind atât de preocupat de subiectele pe care le reprezenta, încât ajungea să se confunde cu ele, asemenea ”marilor aleși ai artei”. Cei doi vor lucra, alături de alți artiști, la zugrăvirea unor biserici; își vor organiza primele expoziții împreună și vor realiza, mai mult sau mai puțin voit, un schimb de influențe tehnice și vizuale. Se vor susține reciproc în candidaturile pe care le depun pentru posturi la catedra de artă a Școlii de Arte Frumoase și vor colabora constant și susținut pentru explorarea și valorificarea potențialului artistic din România. În anul 1926, peregrinările pe plaiurile natale îi poartă pe cei doi prieteni în Țara Făgărașului, la Sâmbăta de Sus. Vor lucra aici la Castelul Brâncovenesc, impresionant monument ce va fi transformat ulterior în motiv pictural de către ambii artiști. Călătoriile lui Tonitza se transpun, așadar pictural, în cicluri tematice dedicate; iar Făgărașul va deveni un topos recurent în plastica și grafica artistului. În perioada 1907-1909, odată cu plecarea la München, Tonitza asimilează și pune în aplicare preceptele academismului. Câțiva ani mai târziu, în perioada 1910-1911, se va produce contacul iminent cu impresionismul. Vom remarca influența acestui curent în operele care datează din această perioadă, așa cum se petrece și în lucrarea de față. În peisajele care datează din 1910, Tonitza adoptă o manieră cu vădite implicații impresioniste: compoziția fluidă; linia fină, de contur; pete de culoare ce redau atmosfera vibrantă. Artistul va picta acum direct în fața motivului, îndeosebi în anotimpul cald, atunci când își proptește șevaletul în solul fertil și se detașează subtil de trivialitatea cotidiană. În cronicile pe care le publică în ”Universul Literar” își reiterează orientarea către impresionism și o artă mult mai liberă, îndepărtându-se pragmatic și progresiv de învățăturile academiste dobândite în Bavaria. Îi elogiază pe Claude Monet, Toulouse-Lautrec, Georges Seurat, Utrillo ori Cézanne și studiază atent operele acestora. În încercarea de a-și definitiva propriul său stil pictural, se angrenează în exerciții complexe în fața modelului ori a peisajului. Pictează la Luxemburg, Barbizon, Sannois ori Courbevoie, iar la întoarcerea în țară își va plimba șevaletul prin zonele rurale cele mai încărcate de motive picturale în accepțiunea sa.

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”Tonitza”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Buucrești, 1967. PARADAIS, Claudiu, ”Ștefan Dimitrescu”, Editura Meridiane, București, 1978.

Dimensiuni

width 20 cm, height 27.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, în creion, "Tonitză, 1910"

Datare

1910

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.