101. Toamnă la Brebu [cca. 1908]

Însoțit de familia Cocea, Luchian va întreprinde, vară de vară, itinerarii în scopuri reflexiv-culturale la Constanța, la Poiana din Ialomița, la Techirghiol, în Bărăgan, la Brebu sau Moinești. De la momentul externării sale din Spitalul Pantelimon în anul 1901, artistul va fi nedespărțit de familia care-l preia în grija sa până la finalul vieții. În vara anului 1908, Ștefan Luchian ajunge la Brebu cu unul dintre primele automobile ale epocii, aparținând rameurului Moser. Moser era un prieten al lui Ernest Cocea, soțul verișoarei artistului, Paulina Cocea. La Brebu, călătorii închiriază câteva odăi și o bucătărie din cadrul mănăstirii. Curtea lăcașului de cult și dealurile de la Lunca Doftanei îi vor servi drept atelier pictorului care, aflat în deplinătatea maturității sale artistice, va realiza aici unele dintre cele mai însemnate opere. Frumusețea peisajelor, verdele cald al copacilor și albastrul-azuriu al cerului îi vor servi lui Luchian drept inspirație pentru opere precum ”Fântâna de la Brebu”, ”Bucătăria Călugărească” ori ”Turnul de la Brebu”. Într-o perioadă ce s-a întins de-a lungul a doar câtorva săptămâni, artistul a realizat peste douăzeci de peisaje în pastel. Pastelul facilita transpunerea lirică a naturii, menținând gamele cromatice regăsite în peisaj. Arabescurile copacilor ori ale frunzișului și liniștea sufletească a panoramelor rurale vor contribui la desăvârșirea operei lui Luchian și vor conduce, totodată, la îndeplinirea actului creator în mijlocul naturii. Artistul își rezervă acum o oarecare implicare prin decuparea sau mărirea prim-planului în funcție de propriile crezuri. Într-o scrisoare pe care o redactează la Brebu, Luchian mărturisea: ”Sînt foarte mulțumit și lucrez cu atâta dragoste cum nu-mi aduc aminte să fi lucrat vreodată. Dar numai eu știu cu cîtă greutate pot să înjgheb cîte un peisăjel...dacă n-ar fi splendoarea naturii care să mă mai învioreze, n-aș mai mișca”. Regăsim în cuvintele sale neistovita dragoste față de artă și natură, dar și regretul și neliniștea în fața necunoscutului și a bolii care punea stăpânire pe trupul său. În lucrarea de față, planurile luminoase și modul în care se raportează artistul la tratarea solului ori la punctarea arborilor, dealurilor și a vegetației amintesc de Van Gogh, așa cum în pictura în ulei verdele pajiștilor și albastrul cerului ni-l indică pe Manet. Luchian nu se va mai conforma pe deplin convențiilor formei, ci va tinde către o viziune idilică, prin care peisajul schițat din doar câteva tușe ni se prezintă drept operă finită.

Bibliografie

DRĂGUȚ, Vasile, ”Luchian”, Ediura Meridiane, București, 1968. LASSAIGNE, Jacques, ”Ștefan Luchian”, Editura Meridiane, București, 1972. CEBUC, Alexandru, ”Luchian”, Editura Monitorul Oficial, București, 2008.

Dimensiuni

width 44 cm, height 34 cm

Descriere

pastel pe hârtie lipită pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, "Luchian"

Datare

cca. 1908

Provenienţă

până în 1964, colecția dr. Ioan Dumitrescu-Popovici; 1964-2004, patrimoniul Muzeului Național de Artă al României; din 2004, colecția moștenitorilor familiei Dumitrescu-Popovici.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.