Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







121. Nud cu spatele

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

121. Nud cu spatele

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare:
EUR 25.000 - 35.000
Neadjudecat

Bibliografie

Șorban, Raoul, Nicolae Tonitza, Ed. Meridiane, 1965
Șorban, Raoul, Nicolae Tonitza, Ed. Meridiane, 1973

ulei pe carton, 50 x 40 cm, semnat dreapta sus, cu brun, "Tonitza"

Unul din filoanele cele mai bogate ale măiestriei sale va fi negreșit cromatica sa, întrucât pentru artistul Tonitza pictura va însemna culoare și mijlocul prin care își va oglindi emoțiile, fundament pe care se va clădi întreaga sa operă picturală. Culorile sale sunt apte să cânte, să plângă, să se orchestreze reciproc, legând cu pictorul o strânsă armonie, formată din spiritul iși materialul artei sale. Paleta sa devine astfel imaginea sensibilă a unei idei, raportată la atitudini, gânduri, emoții, creând nuanțe artistice unice, care îl vor ajuta în evocarea a ceea ce iubea mai mult: copiii, femeia, intimitatea căminului, figurile de oameni muncitori, peisajul patriei și florile ei. Reținând femeia din enumerarea creației sale, vom remarca fascinația artistului pentru cromatica pe care o acordă contemplării acesteia în reprezentarea nudului, cromatică ce va primi tente ascetice, orânduite pe suprafețele pânzelor sale într-un număr redus, dar armonic de culori. Concentrarea asupra temei începe să fie remarcată începând cu primăvara anului 1926, când artistul inaugura seria nudurilor În iatac, prezente la prima expoziție a Grupului celor Patru, când va figura cu 14 lucrări, Tonitza fiind cel mai activ dintre camarazii săi. Tema nudului o vom regăsi deopotrivă și în cadrul viitoarelor expoziții personale. Printre modele se vor regăsi soția și fiicele sale iar începând cu anii 1930 atenția artistului se întreaptă către mediul oriental, unde le va întâlni pe încântătoarele orientale, Afizé, Gürli sau Abibe, cărora le va zugrăvi siluetele în ocruri nebănuite de Balcic. În multe din scrierile sale, artistul va reitera fascinația plastică pe care i-o aducea studiul nudului și importanța pe care această tematică o avea în creația sa, precizând prismele și interesele picturale care îl preocupau- grația și culoarea. Cu o iscusință deprinsă în timpul claselor de accademie de la Iași, artistul va ști să construiască, să proporționeze, să observe forme și volume, să surprindă atitudini și să unduiască linii de contur, redate în armonii luminoase. În reprezentarea nudului, oglindită mai târziu, artistul va alege uneori să-și înfățișeze modelele în profil torsionat, postură ce amintește de alura anticelor modele de frumusețe grecești. Interpretate în frumusețea unei feminități pure, nudurile artistului poartă sfiiciunea unei arte sensibile, ce se impune prin atribute picturale deosebite și printr-o căldură ce se revarsă neîntrerupt către privirile contemplatoare. Printre ele se va număra și studiul Nud din spate, surprins într-o cromatică luminoasă, cu tente diafane și tușe de contur, ce încadrează subiectul într-un decor modest, de început, când artistul era fascinat de punerea în lumină a subiectului, mai mult decât orice alt detaliu. (G.M.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Mar, 18 decembrie 2018 19:30

Alte loturi asemănătoare

Grădina în zori

210. Grădina în zori

Samuel Mützner

Samuel Mützner

    Estimare: EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 1.500
Baia Suzanei

213. Baia Suzanei

Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza

    Estimare: EUR 40.000 - 60.000
    Neadjudecat