44. Micuța tătăroaică [1924-1926]

Nicolae Tonitza consideră că rolul artei constă în educarea sensibilității și instruirea psihicului uman. Predilecția pentru desen e aprofundată pe băncile școlii müncheneze, însă calitățile picturale le va dobândi ca urmare a înscrierii sale în cadrul Academiei de Artă de la Paris. Învață cum să utilizeze culoarea în favoarea sa și dobândește cunoștințele necesare care să îl ajute să atribuie spațiul și forma în slujba cromaticii. În grafică adoptă atitudinea acuzatorului dispus să demaște nedreptatea. În pictură, în schimb, se va concentra asupra redării elementelor care îl încarcă afectiv într-o manieră pozitivă: femeia, copilul, căminul, muncitorii, florile sau peisajele. Stilul pe care îl adoptă în pictură reprezintă rezultatul unui studiu asiduu și al unui exercițiu continuu de îmbinare armonioasă a formelor și a culorilor. Preferă să lucreze din amintiri, numai după ce realizează în prealabil un studiu preliminar după elementul real. Realizează o pictură de factură sentimentală, asemenea impresioniștilor francezi, astfel că nu se va putea asocia niciodată concepțiilor academiste, mult mai plate și în mod cert văduvite de orice aspect afectiv. Copilăria apare atât ca simbol, cât și ca laitmotiv al operei sale. Portretele de copii sunt realizate cu precădere începând cu anul 1924. Tonitza nu se va opri doar asupra reprezentării cadrului familial, ci va tinde să își mărească galeria de portrete de copii preluând comenzi pentru picturi atât de la cunoștințe, cât și de la publicul larg. Își poziționează adesea protaginiștii pe un fundal neutru. Folosește câteva accente viu colorate și le atribuie, uneori, micilor sale personaje diverse accesorii: o fundă colorată, o panglică cu model ori un batic care face trimitere directă la universul arid al Dobrogei. Artistul nu mai trasează de această dată cele două puncte expresive, mari, întunecate, care alcătuiau cândva privirea personajului, ci ne indică un punct focal exterior, care depășește limitele pânzei, spre care mica tătăroaică își îndreaptă atenția. Mozaicul cromatic e limitat doar asupra câtorva nuanțe – albul baticului, albastrul hainei și roșul buzelor, însă Tonitza va introduce aici și brunul părului care se răsfrânge de sub strânsoarea baticului. Nu se oprește, așadar, asupra inspirației authotone, ci își ocupă pânzele cu olandeze, tătăroaice, rusoaice sau italience. Uneori, titlul pe care îl propune artistul ne indică profesia părintelui copilului pictat: ”Fiica clovnului”, ”Fiica Pădurarului”, ”Fetiță de magnat” sau ”Băiatul florăresei” sunt doar câteva exemple. Alteori, ne indică statutul social al modelului atât prin reprezentare, cât și prin denumire – pictează copii orfani, copii sănătoși sau bolnavi, copii îmbrăcați în haine strălucitoare sau copii asortați cu porturi populare. Vârsta preșcolară e acoperită îndeosebi de portrete feminine. Artistul se concentrează mai cu seamă asupra unei singure figuri umane și își alocă un timp suficient pentru a-i surprinde atât fizionomia, cât și întreaga psihologie modelului reprezentat.

Bibliografie

ȘORBAN, Raul, ”Tonitza, Editura Meridiane, București, 1973. BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza, Editura Meridiane, București, 1986. PĂULEANU, Doina, ”Tonitza”, Editura Monitorul Oficial, București, 2014.

Dimensiuni

width 13.5 cm, height 15.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, ”N. Tonitza”

Datare

1924-1926

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.