Descriere

Sursa calităţii de desenator a lui Nicolae Dărăscu poate fi identificată în biografia sa, în momentele în care, la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, participa cu înfocare la lecţiile de desen ţinute de pictorul Dimitrie Serafim. Dărăscu alegea această parte a cursurilor şi din cauza faptului că lecţiile de pictură primite de la G.D.Mirea sau Ipolit Strâmbu nu rezonau cu propriul eu artistic, cu atât mai mult cu cât în epocă rămânea profund impresionat de arta lui Ștefan Luchian, diametral opusă de plastica celor doi profesori mai sus menţionaţi. Mai târziu, în Franța, în atelierul lui Jean Paul Laurens, la Academia Julian, şi apoi în cel al lui Luc Olivier Merson de la Académie de Beaux-Artes din Paris, Dărăscu se loveşte de limitarea constituită de pictura în atelier, simţind încă din perioada 1906-1907 că adevărata sa vocaţie era peisajul, fie el acvatic, fie tipic. În aceste mici notițe biografice descoperim motivele pentru care, după revenirea în țară (după 1912), Dărăscu va cerceta peisajele cele mai pitorești ale României.

Dimensiuni

Lungime 81, Înălțime 65.5

Semnătură

semnat dreapta jos, cu roşu, "Dărăscu"

Datare

1916

Material

ulei pe pânză

Locație

Artmark românia

Informații de cercetare

Între 1916 și 1919, prin peregrinările din Dobrogea, Nicolae Dărăscu avea să picteze circa 4-5 opere dedicate nomazilor și turcilor. Șatrele, așa cum le intitulează însuși artistul, sunt surprinse în compoziții edificatoare, iar operele ne introduc într-un pitoresc oriental. Inițiat în satul Pașacîșla de lângă Jurilovca, Tulcea, micul ciclu este pictat în vara anului 1916, pentru ca după Primul Război Mondial să mai picteze alte câteva compoziții asemănătoare.