Descriere

Alături de cei doi frați mai mici și de copiii din vecini, Ștefan Luchian se va găsi adesea jucându-se pe străzile învecinate casei sale și va porni, deseori, în așa-zise expediții către Podul Vergului, Obor sau mahalaua Negustorilor. Duminica se aventura pe drumul bisericii, acolo unde i se îngăduia, uneori, să tragă clopotul cel mare. Deși este fiul unui fost maior-comandor al garnizoanei din Ștefănești, Luchian nu va urma cursurile Școlii de Infanterie, ci va studia simultan Belle Artele și Conservatorul. Cursurile urmate sub îndrumarea lui Theodor Aman sau Gheorghe Tattarescu îi oferă cadrul necesar pentru deprinderea cunoștințelor prodigioase în arta desenului, cunoștințe pe care le va aplica cu religiozitate în descrierea trăsăturilor personajelor sale. Va studia, așadar, perspectiva academistă a artei, aceeași perspectivă pe care o va întâlni și în peregrinările sale prin capitala Bavariei. La München va realiza copii după marii maeștri expuși în Pinacoteca Veche – amintim aici transcrierea lucrării lui Rembrandt, ”Sfânta familie”, ce va reprezenta un episod revelator în traiectoria sa, dar și copiile efectuate după Correggio. Va ajunge mai apoi la Paris, acolo unde va descoperi un nou orizont cultural, mult mai potrivit temperamentului său. Cu priceperea autodidactului, se va delecta cu studiul marilor artiști expuși în muzee și galerii. Anul 1891, an important în economia artei universale, îl va aduce pe artistul român față în față cu operele lui Seurat, Signac, Touluse-Lautrec, Manet ori Van Gogh. Reîntors în țară, își îndreaptă atenția către tematica de sorginte pitorească și expune lucrări dedicate subiectului. În istoria artei românești Luchian rămâne cunoscut drept pictor al florilor și maestru al portretului. Umanist convins, se va folosi de artă pentru a pătrunde mai ușor în psihologia personajelor sale. Însă muzicalitatea operei sale plastice se transpune mai cu seamă în fizionomiile și chipurile feminine. Surprinde, de cele mai multe ori, femei elegante, misterioase, pline de grație, care par să ”stea la pozat”, cu vădite influențe ale impresionismului francez. Dar va schița și trupurile femeilor de la sat, surprinse în timpul muncii câmpului. Luchian va rezuma observațiile pe care le întreprinde asupra naturii într-un ciclu grafic care are în centrul său figura umană și cadrul natural în care oamenii își desfășoară activitatea. Oițe păscând, care cu boi pe drumuri de țară, personaje feminine surprinse în timpul strângerii fânului ori la cosit vor constitui temele de inspirație rurală care vor anima lucrările artistului odată cu revenirea în țară. Adoptă de această dată o paletă mai sobră și mizează pe redarea pronunțată a jocurilor de lumini și umbre. Tușele grave, apăsate, sunt transformate în opera de față în contururi ferme ale peisajului, ale personajelor ori ale păsărilor care plutesc în văzduh. Mult mai întunecată și mai lipsită de vitalitatea primordială pe care o regăsim în operele sale în ulei, lucrarea de față devine totuși reprezentativă și depășește granițele unei simple transcrieri în plein-air.

Biografie

LASSAIGNE, Jacques, ”Ștefan Luchian”, Editura Meridiane, București, 1972. CIUCĂ, Valentin, ”Pe urmele lui Ștefan Luchian”, Editura Pim, Iași, 2016. MARINACHE, Oana, ”Casele familiei Luchian și arhitecții lor”, 2016.

Dimensiuni

Lungime 61.5, Înălțime 47.5, Info dimesionare 47,5 × 61,5 cm

Semnătură

semnat stânga jos, în cărbune, ”Luchian”

Datare

1907-1910

Material

cărbune pe hârtie

Locație

Artmark românia