Descriere

Gheorghe Petrașcu va fi preocupat îndeosebi de specificitatea propriului său cămin și ne va dezvălui, printr-un lung șir de pânze dedicate motivului, aspecte ale atelierului său din București sau Târgoviște ori aspecte ale vieții sale de familie. În anul 1911 se căsătorește cu Lucreția Marinescu (devenită Petrașcu), iar începând din 1912, tânăra va încununa cu prezența sa tot mai des lucrările artistului. Plasată în mijlocul naturii, pe malul mării; surprinsă admirând o pictură, întinsă pe pat, așezată pe divan sau răsfoind ziarul, Lucreția va deveni laitmotivul vieții și al operei lui Gheorghe Petrașcu. Artistul lucrează direct din culoare, atribuind materiei picturale o consistență particulară, marcă a stilului său personal. Pasta suculentă și strălucitoare ni-l dezvăluie pe Monticelli, iar structurile realizate în cheie cubistă ni-l indică pe Cézanne. Admirabil în postura desenatorului, ca și Luchian, Petrașcu se axează pe conturarea unor forme fluide, reliefate incontestabil de utilizarea efectelor de lumină. Artistul a conferit o expresivitate extraordinară clarobscurului, pe care l-a adaptat aproape scenografic în încercarea de a cuprinde în pânze atmosfera din atelierul său decorat cu nuanțe de negru, alb și accente roșiatice. Atât soția Lucreția, cât și copiii – Picky și Mariana vor începe să apară tot mai des în opera lui Petrașcu. Interioarele artistului devin o consemnare modestă a traiului cotidian și totodată un laitmotiv al operei sale de maturitate. Surprinde imaginea căminului în intimitatea sa, cu silueta diafană a soției instalată pe divan și animă, astfel, atmosfera din interioare cu ilustrarea motivului uman surprins în ipostaze statice sau în momente de relaxare. La o privire mai atentă asupra întregii sale opere, întâlnim în mod recurent un ansamblu de elemente cu valoare afectivă. De la covorul negru, tradițional, brăzdat de tușe colorate (măiestria cromatică e revelată aici prin nuanțele de roșu, verde sau alb), la nelipsitul divan, fotoliu sau inconfundabilul perete cu tablouri. Artistul restrânge cadrul larg la un plan detaliu, decupând părțile neesențiale pentru pânzele sale și păstrând doar un fragment din peretele din fundal. Peretele acoperit de tablouri devine, de asemenea, un motiv central în aceste lucrări, însă Petrașcu nu se avântă într-un periplu miniaturist, ci schițează sumar, pe alocuri recognoscibil, lucrările sale de început mai mult sub forma unor pete de culoare. Atmosfera tihnită și lumina distribuită în mod egal pe suprafața lucrării converg în final la concentrarea motivului într-un cumul de elemente care compun întreaga operă.

Biografie

JIANU, I., ”Gheorghe Petrașcu”, Fundația Regală ”Regele Mihai I”, București, 1945. OPRESCU, George, „Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1963. DRĂGUȚ, Vasile, ”Reîntâlnire cu pictura lui Petrașcu”, în Revista Muzeelor, nr. 2, 1973, pp. 116-120.

Dimensiuni

Lungime 47, Înălțime 39.5

Semnătură

semnat și datat dreapta jos, cu negru, ”G. Petrașcu, (1)938”

Datare

1938

Material

ulei pe pânză

Locație

Artmark românia

Proveniență

colecția Valentin Ceaușescu.