Descriere

Anul 1925 marchează momentul întâlnirii lui Nicolae Tonitza cu mica așezare de la malul Mării Negre: Mangalia - locație în care artistul avea să revină, an de an, până în 1930. Întoarcerea periodică în ținutul dobrogean deschide calea către un vast periplu de peisaje, între care distingem cu întâietate țărmul torid inundat de soare. Însă perindarea lui Tonitza de-a lungul Dobrogei nu se va materializa în mod obligatoriu sub forma peisajelor marine, ci va îmbrăca, mai cu seamă, forme umile, care se vor transpune în opera sa în colțuri de mahala, interioare țărănești, case, cafenele sau curți. Pictor al atmosferei, Tonitza surprinde în doar câteva tușe culoarea locală și impregnează cu măiestrie lumina dobrogeană în pânzele a căror geneză e atribuită spațiului de la malul Mării Negre. În intervenția sa radiofonică din anul 1932, transpusă sub forma unui vast eseu însumând nu mai puțin de douăsprezece pagini, Tonitza subliniază importanța pictorului pionier-novator în revelarea și popularizarea spațiilor care se bucură ulterior de o reputație prodigioasă. El insistă, astfel, să promoveze conceptul artiștilor vilegiaturiști aflați în căutarea unor locuri încă neexplorate, pe care să le poată inaugura, în premieră, în maniera lor specific picturală. Nicolae Tonitza ni se dezvăluie, așadar, cu egală pasiune, atât în opera pictată sau desenată, cât și în cea scrisă. Corespondența celor două va rezulta în mijloace comune și sfere de interes echivalente în reprezentarea realității artistului. Criticul de artă Tonitza își rezervă dreptul de a reveni, prin scris, asupra operei sale plastice deja configurate. Comentariile sale sunt menite să schițeze, să explice sau să sporească potențialul creator al pictorului sau al desenatorului. Se produce, așadar, o dedublare analitică al cărei scop final constă în realizarea artei pentru artă, a artei pentru popor, dar și a artei pentru sine. Dobrogea rămâne, pentru artist, o provincie dintre cele mai pitorești, însă prin alura sa etnică, prezintă cel mai diminuat specific românesc. În peisajele realizate în această etapă de creație, Tonitza se înfățișează adesea meditativ, aflat într-o îndelungă contemplare asupra subiectului pe care urmează să îl transpună pe pânză. După-amiezile dobrogene toride și arșița băilor de soare de la malul Mării Negre contribuie la aprofundarea vocației culorii, culoare pe care artistul o utilizează atât ca mijloc de exprimare a ideilor, cât și ca modalitate de ilustrare a sentimentelor cele mai profunde. Trăsătura specifică a peisajelor lui Tonitza va rămâne, însă, absența elementului uman. Concepută cel mai probabil în perioada 1927-1929, așadar într-o etapă în care artistul începuse deja să se familiarizeze cu tainele micii așezări de la Marea Neagră, opera de față devine reprezentativă prin forța subiectului, prin tușele sigure, așternute prodigios în nuanțe intense, specifice atmosferei cu iz oriental.

Biografie

TONITZA, Nicolae, ”Mangalia zugrăvită în cuvinte”, 1932, ”Universitatea Radio”, text manuscris, Arhiva SSR, dosar 11/1932. ȘORBAN, Raul, ”Nicolae Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1965. BREZIANU, Barbu, ”N.N. Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1986.

Dimensiuni

Lungime 39.5, Înălțime 49.5

Semnătură

semnat dreapta jos, cu brun, "Tonitza"

Datare

1927-1929

Material

ulei pe carton

Locație

Artmark românia