otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Primele studii pe care Theodor Aman și le însușește ne pot explica traseul pe care pictorul l-a avut la jumătatea secolului al XIX-lea, devenind după 1850 principalul exponent al evoluției artelor românești spre o definire a modernității. Chiar dacă apariția lui Nicolae Grigorescu va marca definitiv această etapă atât de importantă din istoria artelor autohtone, opera lui Aman este fără tăgadă cea care revigorează manierele și tendințele hotărâtoare domeniului în speță. Revenind la primele influențe pe care Aman le-a resimțit ca elev, trebuie punctat faptul că primii săi profesori au fost reprezentanți ai stilului tipic de sec. XIX, Constantin Lecca și Carol Walstein. Aprofundarea studiilor la Paris, începând cu 1850, avea să îi transforme arta într-una de respirație europeană, însă mediul cultural și artistic autohton îi va limita oarecum experimentul și o evoluție mai rapidă. În capitala franceză, se înscrie ca elev în atelierul lui Martin Drolling, iar un an mai târziu, în cel al lui Edouard Picot, reprezentanţi notorii, pe atunci, ai academismului neoclasicizant şi continuatori ai lui David. Alături de studii riguroase, Aman este preocupat de lectură, citindu-i pe Descartes, Voltaire, Hugo, Dante sau Petrarca şi, cercetând capodoperele marilor maeştri în muzeele Parisului, se oprește în special asupra lui Rubens, Velázquez sau Watteau. În 1858, Aman revine definitiv în Principate, după popasuri la Roma, Veneţia şi Milano, devenind, nu după multă vreme, cel mai apreciat pictor al oficialităţilor. Prin eforturile sale, cărora li se alătură cele ale pictorului Gheorghe Tattarescu, devine posibilă înfiinţarea Şcolii de Belle Arte în Bucureşti, printr-un decret dat de Alexandru Ioan Cuza în 1864, care îl numea director pe Theodor Aman. Din iniţiativa sa se inaugurează şi prima galerie românească de tablouri, în Saloanele Academiei (Școala de la Sf. Sava), marcând deschiderea unui drum pentru dezvoltarea artelor plastice moderne româneşti. Aici putem identifica lesne motivul pentru care arta lui Aman a rămas oarecum împământenită în maniere clasiciste, având în vedere vidul ce îl cunoștea în tinerețe ca ucenic. Toată activitatea sa de după 1860, atât în domeniul picturii, cât mai ales în cel didactic, se va materializa prin noile generații de artiști ce au călcat pragurile Școlii de Belle Arte sau cele ale expozițiilor artiștilor în viață, prim “focar” cultural de respirație modernă. Însă calitatea creației lui Aman o putem distinge tocmai prin dorința de evoluție, de experiment; astfel, în special după 1870, descoperim un artist ce își lărgește voit barierele plastice. Gravura devine una din practicile curente (după 1871), desenul evoluează concomitent cu experimentele grafice, iar pictura cunoaște revigorări plein-airiste. În această notă putem descifra și opera de față, grăitoare stilului ultimei perioade de creație, de după 1875. Este etapa în care Aman reușește să creeze opere în care își depășește falsa condiție de academist, lucrează în aer liber, pictează în fața motivului, fără reveniri, experimentează cu lumina, dar și cu efectele acesteia asupra compozițiilor. Acest tipic panou de lemn exemplifică întocmai aceste particularități: Aman întrepătrunde scena de gen cu peisajul pictat la fața locului, iar factura de nefinisare ne oferă ocazia să descoperim maniera liberă de construcție a compoziției. (I.P.)
Bibliografie
BOGDAN, Radu, Theodor Aman, Ed. De Stat pentru Literatură şi Artă, 1955
CISEK, Oscar Walter, Aman, Ed. Ramuri, Craiova, 1931
Dimensiuni
width 10 cm, height 16.5 cm
Descriere
ulei pe lemn, semnat dreapta jos, cu brun, Aman
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Primele studii pe care Theodor Aman și le însușește ne pot explica traseul pe care pictorul l-a avut la jumătatea secolului al XIX-lea, devenind după 1850 principalul exponent al evoluției artelor românești spre o definire a modernității. Chiar dacă apariția lui Nicolae Grigorescu va marca definitiv această etapă atât de importantă din istoria artelor autohtone, opera lui Aman este fără tăgadă cea care revigorează manierele și tendințele hotărâtoare domeniului în speță. Revenind la primele influențe pe care Aman le-a resimțit ca elev, trebuie punctat faptul că primii săi profesori au fost reprezentanți ai stilului tipic de sec. XIX, Constantin Lecca și Carol Walstein. Aprofundarea studiilor la Paris, începând cu 1850, avea să îi transforme arta într-una de respirație europeană, însă mediul cultural și artistic autohton îi va limita oarecum experimentul și o evoluție mai rapidă. În capitala franceză, se înscrie ca elev în atelierul lui Martin Drolling, iar un an mai târziu, în cel al lui Edouard Picot, reprezentanţi notorii, pe atunci, ai academismului neoclasicizant şi continuatori ai lui David. Alături de studii riguroase, Aman este preocupat de lectură, citindu-i pe Descartes, Voltaire, Hugo, Dante sau Petrarca şi, cercetând capodoperele marilor maeştri în muzeele Parisului, se oprește în special asupra lui Rubens, Velázquez sau Watteau. În 1858, Aman revine definitiv în Principate, după popasuri la Roma, Veneţia şi Milano, devenind, nu după multă vreme, cel mai apreciat pictor al oficialităţilor. Prin eforturile sale, cărora li se alătură cele ale pictorului Gheorghe Tattarescu, devine posibilă înfiinţarea Şcolii de Belle Arte în Bucureşti, printr-un decret dat de Alexandru Ioan Cuza în 1864, care îl numea director pe Theodor Aman. Din iniţiativa sa se inaugurează şi prima galerie românească de tablouri, în Saloanele Academiei (Școala de la Sf. Sava), marcând deschiderea unui drum pentru dezvoltarea artelor plastice moderne româneşti. Aici putem identifica lesne motivul pentru care arta lui Aman a rămas oarecum împământenită în maniere clasiciste, având în vedere vidul ce îl cunoștea în tinerețe ca ucenic. Toată activitatea sa de după 1860, atât în domeniul picturii, cât mai ales în cel didactic, se va materializa prin noile generații de artiști ce au călcat pragurile Școlii de Belle Arte sau cele ale expozițiilor artiștilor în viață, prim “focar” cultural de respirație modernă. Însă calitatea creației lui Aman o putem distinge tocmai prin dorința de evoluție, de experiment; astfel, în special după 1870, descoperim un artist ce își lărgește voit barierele plastice. Gravura devine una din practicile curente (după 1871), desenul evoluează concomitent cu experimentele grafice, iar pictura cunoaște revigorări plein-airiste. În această notă putem descifra și opera de față, grăitoare stilului ultimei perioade de creație, de după 1875. Este etapa în care Aman reușește să creeze opere în care își depășește falsa condiție de academist, lucrează în aer liber, pictează în fața motivului, fără reveniri, experimentează cu lumina, dar și cu efectele acesteia asupra compozițiilor. Acest tipic panou de lemn exemplifică întocmai aceste particularități: Aman întrepătrunde scena de gen cu peisajul pictat la fața locului, iar factura de nefinisare ne oferă ocazia să descoperim maniera liberă de construcție a compoziției. (I.P.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
