85. Grădină

1938, Bucureşti - 2000, Paris

Estimare

EUR 400 - 800

Adjudecat

EUR 1.300

Sesiune

Joi, 17 noiembrie 2011 00:00

După ce, iniţial, arta lui Horia Bernea a stat sub semnul avangardei anilor ’60, perioada anilor ’80 aduce pictorului o nouă orientare către spiritualitatea creştin-ortodoxă, prin reinterpretarea elementelor tradiţiei româneşti într-un limbaj care îmbină abstractul cu realismul. Acum este momentul grandioaselor sale compoziţii cu coloane, interioare de biserică, prapuri, grădini, curţi ţărăneşti etc. Grădinile lui Bernea, din ciclul cu acelaşi nume, se recompun de fiecare dată altfel, singurele constante rămânând doar câteva elemente de compoziţie: casa, pridvorul, copacii. Restul cadrului natural se prezintă sub forme ce aparţin unei alte lumi, paradisiace. Referitor la opera lui Horia Bernea, Andrei Pleşu afirma: „Pictura lui Bernea şi, aş îndrăzni să spun, fiinţa lui esenţială se desfăşoară, semnificativ, în intervalul dintre grădină şi iconostas, dintre libertate şi rigoare. Îmi pot imagina Raiul de după izgonirea protopărinţilor ca pe o grădină care trece dintr-un registru al seducţiei într-altul: o grădină invadată de umbră, de spontaneităţi barbare şi nămoluri baroce; ca unele peisaje ale lui Bernea, cu accentele lor de negru preţios, în care se amestecă lumini surde şi întunecimi transparente. Iconostasul, la rândul lui, e forma interioară a grădinii, varianta liturgică a tuturor miresmelor. E paradisul terestru, aşezat ca o cârjă susţinătoare, ca un stâlp, între cer şi pământ, între apusul lumii şi răsăritul ei. Grădina şi iconostasul sunt expiraţia şi inspiraţia cetelor îngereşti.” (Andrei Pleşu, apud. Mihai Oroveanu, „Horia Bernea”, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 2007, p. 156)

Bibliografie

OROVEANU, Mihai, “Horia Bernea”, Ed. Noi Media Print, București, 2007 BALACI, Ruxandra, “Horia Bernea”, MNAR, București, 2007

Dimensiuni

width 71 cm, height 42 cm

Descriere

tuş, creioane colorate şi sânge, pe hârtie, semnat şi datat stânga central; semnat jos central, Bernea (19)89; Bernea

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Spălături stomacale

70. Spălături stomacale

Aurel Jiquidi

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 350
Codex d'un visage

71. Codex d'un visage

Victor Brauner

    Estimare EUR 1.200 - 2.200
    Adjudecat EUR 3.250
Case în Bretania

32. Case în Bretania

Jean Cheller

    Estimare EUR 800 - 1.500
    Adjudecat EUR 1.100