7. Case la Silistra

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Estimare

EUR 6.000 - 9.000

Adjudecat

EUR 6.500

Sesiune

Mie, 30 ianuarie 2013 00:00

În a doua parte a deceniului trei al secolului trecut, peisajul petrașcian cunoștea deja o diversitate imagistică inedită. Vederile din Franța, Chioggia și Veneția, cu al lor farmec pitoresc, dar mai ales locurile din țară (Târgoviște, Viforâta, Plumbuita, Sighișoara sau Silistra și Mangalia) alcătuiau unul dintre cele mai interesante itinerarii cunoscute peisagisticii românești. În ceea ce privește pictura în sine, merită menționat faptul că tocmai acest complex figurativ a avut o importanță extinsă în evoluția limbajului pictural. În ceea ce privește acea materialitate mineralizantă, Venețiile sunt cele ce influențează volumetria figurativului, iar profunzimea cromatică, caracterizată în special prin paleta de albastruri, a fost inspirată fie de marinele bretone sau venețiene, fie de vederile de pe malul Mării Negre (la Techirghiol, Mangalia sau Balcic). Micul peisaj de față este construit să răspundă unor interogații plastice tipice, atât prin perspectiva asumată, dar și prin modelare ei în regim pictural. Paleta sobră, în tonuri reci și neutre, printre care albastrul și griul domină tonurile teroase, are capacitatea să surprindă farmecul urban tocmai în acea împăstare profund petrașciană. (I.P.)

Bibliografie

FLOREA, Vasile, „Gheorghe Petraşcu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989 „Gh. Petraşcu”, Catalogul expoziţiei de pictură, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972

Dimensiuni

width 25 cm, height 17.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu negru, G. Petraşcu, (1)927

Informații documentare

Proveniență: colecţie privată bucureşteană.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Promenadă la Constanța

3. Promenadă la Constanța

Nicolae Vermont

    Estimare EUR 7.500 - 14.000
    Adjudecat EUR 13.500
Ulcică cu tufănele

8. Ulcică cu tufănele [1931]

Dumitru Ghiaţă

    Estimare EUR 4.500 - 7.500
    Adjudecat EUR 6.500
Natură statică cu raci

12. Natură statică cu raci [mijlocul anilor '20]

Nicolae Dărăscu

    Estimare EUR 14.000 - 24.000
    Adjudecat EUR 14.000