3. Promenadă la Constanța

1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Estimare

EUR 7.500 - 14.000

Adjudecat

EUR 13.500

Sesiune

Mie, 30 ianuarie 2013 00:00

“Promenadă la Constanța” face parte din pânzele ocazionate de călătoria întreprinsă de Nicolae Vermont la Constanța în vara lui 1910, când, la comanda Ministrului Lucrărilor Publice (Barbu Delavrancea), pictorul călătorea în orașul de la mare pentru a-și pregăti marea compoziție decorativă ce avea să își găsească locul în noul sediu al Ministerului, actuala Primărie a Capitalei de pe blv-ul Elisabeta. Chiar dacă nu se regăsește printre schițele luate atunci pentru realizarea compoziției cu Portul Constanța, pânza de față ne prezintă un Vermont interesat de efectul natural de lumină, de calitățile acesteia într-un regim acvatic (un element important pentru impresioniștii de altă dată), dar și de subiectul în sine, pe care îl regăsim fie în creația sa de mai târziu, fie în creația unui Nicolae Grigorescu, sau chiar în cea a lui Gh.Petrașcu. Pictată afectiv, sub influența directă a unei atmosfere diurne tipice litoralului, opera este cu atât mai interesantă cu cât ne prezintă un Vermont ce se desprinde de orice tipism compozițional, asta dacă ar fi să ne relaționăm la clasicele uleiuri cu chivuțe, țărănci sau florărese ce monopolizau operele cu personaje din acea perioadă. În plus, opera ne înlesnește să descoperim și o mică parte a istorie urbane, cu doamnele din burghezia românească îmbrăcate de promenadă chiar la malul marii, în spiritul tipic vremurilor. (I.P.)

Bibliografie

PAVEL, Amelia, IONESCU Radu, “Nicolae Vermont”, Ed. Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958 VRANCEA, Angela, “Nicolae Vermont”, E.S.P.L.A., București, 1956

Dimensiuni

width 71 cm, height 46 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat, localizat şi datat dreapta jos, cu brun, N. Vermont, Constanţa, 1910

Informații documentare

Opera a participat în expoziţia "Nicolae Vermont", sala Mozart, 1-28 decembrie 1927, Bucureşti, şi figurează în catalogul expoziţiei la cat. 68, sub titlul "La plage" având preţul de 50.000.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Iarnă în Bucureşti

2. Iarnă în Bucureşti

Ion Theodorescu-Sion

    Estimare EUR 7.000 - 14.000
    Adjudecat EUR 7.500
Mioare

28. Mioare

Nicolae Grigorescu

    Estimare EUR 25.000 - 40.000
    Adjudecat EUR 25.000
Primăvară la Kyoto

6. Primăvară la Kyoto

Samuel Mützner

    Estimare EUR 18.000 - 28.000
    Adjudecat EUR 18.500