27. Femei în parc [cca. 1880]

Începând din 1878 Andreescu își dorește tot mai mult să găsească resursele necesare plecării în Franța. Singurul cumpărător și admirator sincer al operelor sale din această perioadă era magistratul Scarlat Yarka. Yarka a devenit cel mai important colecționar al lui Andreescu, preferându-l chiar lui Aman și Grigorescu. Cu puținii bani strânși din vânzarea tablourilor și salariul pe trei luni luat în avans, Andreescu pleacă în ultimele zile ale anului 1878 spre Paris. S-a înscris imediat la Academia Julian şi lucrează sub îndrumarea unor artişti care continuau să gândească pictura în spiritul vechii tradiții academice. În anii când Andreescu frecventa Academia, predau aici, în afara de întemeietorul ei – Rodolphe Julian: Tony – Robert Fleury, Gustave Boulanger şi Jules-Joseph Lefebvre – toţi fiind orientaţi spre viziunea academistă. Andreescu trece prin Academia Julian, refuzând categoric adecvarea la normele academismului şi la creaţia în atelier. Gustul unei autentice libertăţi şi dorinţa vie de a picta în mijlocul naturii, îl determină să plece în vara lui 1879 la Barbizon, unde ştia că lucraseră pe vremuri cele mai ilustre figuri ale şcolii de peisaj. Predilecţia pentru arta peisajului îl apropie pe Andreescu de tradiţia barbizonistă. Plecând de la experimentele primilor barbizonişti, treptat s-au dezvoltat două dintre cele mai importante direcţii artistice ale secolului XIX: realismul şi impresionismul. Lucrul în pădurea de la Fontainebleau îi permite să asimileze realismul – asemeni lui Grigorescu - şi să experimenteze tehnici impresioniste. Aportul artei franceze în creaţia lui Andreescu poate fi urmărit deopotrivă în linia imaginii şi a stilisticii. Contactul cu arta franceză a adăugat creaţiei sale precizie şi rafinament. Atitudinea lui în faţa naturii denotă viziunea unui melancolic şi este lipsită de exaltarea şi lirismul grigorescian. Paleta sa refuză fastul oricăror dezlănţuiri policrome, fiind vizibil faptul că Andreescu nu era căutător de efecte spectaculoase. Universul lui nu are gratuitatea unui estetism graţios ci seriozitatea unui corp de adevăruri venite din raporturile misterioase dintre terestru şi vegetal. ”Spaţiul plasticii andreesciene are toate atributele spațiului metafizic, ale spaţiului problemă, în cuprinsul căruia se rezolvă clipă de clipă complicate ecuaţii tagorice. Spaţiul plasticii andreesciene este deschis spre orizonturi nelimitate. Şi totuși, nu e ca la impresionişti un spaţiu care concentrând lumina mănâncă formele. ” (vezi Andrei Pleșu, Pitoresc și melancolie, ed. Univers, București, 1980 p. 100) Tot la Barbizon a avut loc întâlnirea legendară intre pictorii Ioan Andreescu şi Nicolae Grigorescu, în vara anului 1880. Portretul pe care Grigorescu îl face lui Andreescu în pădurea de la Fontainebleu, este un omagiu adus tânărului său coleg, a cărul evoluţie artistică îi este în mod evident tributară. Portretul lui Andreescu în costum de lucru, pictat în tuşe mici de verde şi brun, se detaşează în viziune frontală, în mijlocul pădurii de la Fontainebleau, înconjurat de o bogată vegetaţie de vară. Intenţia evidentă este de a concentra compoziţia pe chipul şi silueta personajului, de a-i sublinia personalitatea visătoare prin alăturarea de prospeţimea vegetaţiei. Lucrarea ”Femei într-un parc” face parte din seria lucrărilor de maturitate ale lui Andreescu, fiind una dintre cele mai bune realizări artistice ale sale. Participarea din 1880 la Salonul Oficial Francez îl ajutase să câștige încredere în sine, selecția totdeauna drastică a juriului parizian fiind dovada recunoașterii spre care se îndrepta orice artist. Asimilând deopotrivă lecția lui Grigorescu cât și pe aceea a artei franceze, Andreescu și-a construit o puternică și originală personalitate, o autonomie și expresie de viziune ce se detașează net de sfera grupului de la Barbizon cât și de inovațiile impresioniștilor. Lucrările din această ultimă perioadă a activității sale mărturisesc faptul că Andreescu, în foarte scurta sa perioadă creatoare reușise să ajungă la deplină maturitate artistică. ”Femei în parc” este o realizare care demonstrează faptul că artistul reuşise să asimileze tehnicile impresioniste. Tematica aleasă şi rezolvarea compoziţională îl situează într-o descendenţă directă din tradiţia barbizonistă a picturii în pein-air. Zbuciumul sufletesc, reflecția austeră asupra vieții sunt înlocuite de un calm detașat, de împăcare și mulțumire. Lucrarea este plină de sentiment și atmosferă. Cele trei femei, scăldate în lumină, reprezentate într-un moment de relaxare îi oferă artistului o experienţă cromatică inedită. Siluetele femeilor apar ca nişte pete de culoare pe verdele crud al vegetaţiei. Pentru prima dată Andreescu renunţă la tonurile sobre şi reuşeşte o reprezentare degajată. Pentru pictarea rochiilor adaugă paletei sale nuanţe de ocru, roşu şi albastru în tonuri vii, care se regăsesc prima dată pe paleta sa. Temperează tonurile folosite subtil, cu mult mai puţină rezervă decât în alte lucrări. Exegetul operei lui Andreescu, Radu Bogdan, scrie despre această lucare: “Subiectul tabloului şi felul cum e compus îl situează în linia de preferinţă a plein-air-ismului cu nuanţă impresionistă. Cele trei femei aşezate în lumină, într-o atitudine degajată, uşor visătoare, îi oferă pictorului pretextul unei experienţe coloristice ce n-o mai încercase până atunci. Dacă în ceea ce priveşte elementele de peisaj propriu-zis acestea continua să fie exprimate în gama unui verde temperat foarte caracteristic lui Andreescu, în schimb personajele, cu cochet dantelatele lor atribute vestimentare, cu volanele rochiilor bogat etalate în iarbă, sunt pictate în ocruri gălbui şi strălucitoare albastruri, frizând uneori intensitatea tonului pur. Dezinvolt şi vioi, penelul poartă materia în tuşe savuros hrănite de pigment, cu alburi mustind pe alocuri o spumă de val. Într-un colţ al tabloului, rozul cu reflexe albastru-gri-violacee al unei umbre se învecinează cu verdele stins al frunzişului şi cu galbenul unei pălării, într-altul verdele ierbii puternic umbrite, acoperite parţial de marginea unei rochii, tinde să-i potolească acesteia tăria albastrului de Prusia, cu modulaţii ultramarine. E un albastru care împinge cu gândul spre Manet, chiar şi prin felul larg în care e aşternut, nu numai prin îndrăzneala tonului, după cum jocul variat al urmelor de pensulă, adeseori brusc trecătoare de la o culoare la cealaltă, aminteşte – ca şi sentimentul întregului tablou- pe o parte de impresionism iar de de alta de Moticelli. Totuşi, artistul s-a ferit să dizolve imaginea în freamătul atmosferic al luminii, aşa cum ar fi făcut un Monet sau un Sisley.”

Bibliografie

BOGDAN, Radu, ”Andreescu”, Vol I, Ed. Meridiane, București 1969 BOGDAN, Radu, ”Andreescu”, Vol I, Ed. Meridiane, București 1982 OPRESCU, Gheorghe, ”Pictura românească în secolul al XIX-lea”, Ed. Fundația Regală pentru Literatură și artă, București , 1943 PLEȘU , Andrei, ”Pitoresc și melancolie”, Ed. Univers, București, 1980

Dimensiuni

width 35 cm, height 26 cm

Descriere

ulei pe lemn,

Informații documentare

Pe verso: autentificarea pictorului Jean Al. Steriadi, numit în 1945, expert oficial pentru identificarea, expertizarea și evaluarea lucrărilor de artă aprținând statului și colecțiilor particulare.: "Tablou în ulei pe panou de lemn. Autentic de I. Andreescu. I. Al. Steriadi, 31.03. 1945"; mențiunea pictorului Ștefan Popescu asupra provenienței operei: "Acest tablou provine din colecția Doamnei Toneanu din Galați. Ștefan Popescu, 2 aprilie 1945". Proveniență: anii '40, colecţia Toneanu, Galaţi; anii '70, colecția Caliopi Munteanu; Licitația de Mărțișor Artmark, 23 februarie 2011, lot 49, adjudecat pentru 130.000 €; din 2011, colecție privată bucureșteană. Opera este reprodusă și menționată pentru prima oară în articolul "Tendințe și orientări în pictura românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea", Radu Bogdan în "Studii și Cercetări de Istoria Artei", nr. 1, 1960. Opera este reprodusă în monografia "Andreescu", Radu Bogdan, vol. I, Ed. Meridiane, 1969, la pag. 154 și 155. Opera este reprodusă în monografia "Andreescu", Iulian Mereuță, Ed. Meridiane, 1972, la cat. 13. Opera este reprodusă în "Impresionismul în pictura românească", Mircea Deac, Ed. Meridiane, 1975, atât pe copertă, cât și la planșa 13. Opera este menționată în mai multe rânduri în monografia "Andreescu", Vol II, Radu Bogdan, Ed. Meridiane, București, 1982 la paginile 34, 415, 421 și 558. Opera este reprodusă în "Carul cu boi. Pictura în România", Tudor Octavian, Monitorul Oficial, București, 2012, la pag. 9.

Datare

cca. 1880

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.